Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:51 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră în România! Vizată hărțuirea sexuală și morală la locul de muncă

ro

12 Dec, 2022 10:26 1220 Marime text

foto: Facebook/ Gabriela Firea Ministrul Familiei, Gabriela Firea a făcut anunțul!  A fost publicat primul ghid pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale și morale la locul de muncă.

„Premieră în domeniul prevenirii și combaterii hărțuirii sexuale! Am publicat primul ghid dedicat instituțiilor și companiilor private. Doar în primele 9 luni ale anului, 130 de persoane au fost hărțuite în spațiul public și există 287 de anchete penale în lucru”, a scris aceasta pe Facebook.
 

Iată postarea de pe pagina de pe Facebook a Gabrielei Firea 


Premieră în domeniul prevenirii și combaterii hărțuirii sexuale! Am publicat primul ghid dedicat instituțiilor și companiilor private. Doar în primele 9 luni ale anului, 130 de persoane au fost hărțuite în spațiul public și există 287 de anchete penale în lucru.

Hărțuirea sexuală este un fenomen despre care se vorbește prea puțin, dar care este prezent în instituțiile publice și companiile private. Împotriva statului român a fost pronunțată recent o decizie într-un proces deschis la CEDO de o angajată a unei instituții de stat. România a pierdut tocmai pentru că instituțiile au tratat superficial plângerile femeii. Este o decizie care trebuie să ne dea mult de gândit, chinurile și nedreptatea prin care trece o persoană hărțuită la locul de muncă nu sunt de neglijat.

Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă este o premieră pentru România. Documentul a fost elaborat de specialiștii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Mulțumesc Adrian Bulgaru, președinte IRDO, și Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii, pentru tot sprijinul.

Acest ghid este un instrument important, pe care dorim să-l implementăm în toate instituțiile și care va fi sprijin real pentru angajați, dar și pentru angajatori.

Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu nepotrivit, cu tentă sexuală, orice acțiuni și gesturi nepotrivite înseamnă hărțuire și acest ghid stabilește toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituții pentru a gestiona astfel de situații, dar în primul rând pentru a preveni.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati - ANES, va oferi suport, îndrumare și coordonare metodologică instituțiilor publice şi companiilor private pentru aplicarea măsurilor din acest document.

Ghidul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Timp de 30 de zile, așteptăm propunerile, sugestiile și opiniile privind acest proiect.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii