Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:12 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de ANOFM Constanța, printre județele cele mai multe locuri de muncă ocupate. Ce oraș se află în fruntea clasamentului

ro

20 May, 2022 17:03 1473 Marime text
Locuri de muncă, foto: Unsplash Agenţia Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat vineri, 20 mai 2022, “Bursa Generală a Locurilor de Muncă”, una dintre cele mai importante acţiuni implementate la nivel național atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru angajatori.


Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a participat la deschiderea oficială a evenimentului la AJOFM Botoșani salutând parteneriatele pe care direcțiile județene de asistență socială le au cu agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă în vederea încadrării în muncă a persoanelor ce fac parte din categorii sociale vulnerabile.
 

“Sunt convins că Bursa Locurilor de Muncă va fi un real succes, ca și în anii anteriori pandemiei, și doresc ca așteptările celor prezenți să devină realitate. “Omul potrivit la locul potrivit” este ceea ce ne dorim cu toții”, a declarat Florin Cotoșman, președintele ANOFM, prezent la Slatina, la evenimentul organizat la AJOFM Olt.


De asemenea, secretarul general al ANOFM, Marcel-Dumitru Miclău a participat în Timișoara la Bursa Locurilor de Muncă organizată de AJOFM Timiș. El a subliniat importanța inserției tinerilor pe piața muncii și rolul deosebit pe care îl au în acest proces proiectele implementate de ANOFM și dedicate tinerilor NEET.


Mihai Tomescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), a participat la evenimentul organizat de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, menționând importanța proiectului ”Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” în procesul de creștere a șanselor de integrare pe piața liberă a muncii a persoanelor cu dizabilități. Proiectul este implementat de ANPDPD în parteneriat cu ANOFM.


La Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată astăzi, 20 mai 2022, au fost prezenţi 2.332 de agenţi economici, dintre care 27 de angajatori de inserţie şi au fost oferite 40.071 locuri de muncă.
 

Precizăm că la acest eveniment organizat la nivel național au fost prezente 30.126 persoane, dintre care 2.041 tineri cu risc de marginalizare socială.reprezentanții ANOFM 


Un număr de 10.008 de persoane au fost selectate în vederea încadrării, dintre care 426 tineri cu risc de marginalizare socială, iar 634 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prezente la eveniment, au fost angajate pe loc. Dintre acestea 26 au studii superioare.


Principalele ramuri de activitate cărora le corespund meseriile în care au fost încadrate pe loc cele 634 de persoane sunt următoarele: construcţii de clădiri (156), restaurante şi alte servicii de alimentaţie (70), industria alimentară (56) comerţ cu amănuntul cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (54)


Muncitor necalificat (140), ospătar (38), manipulant mărfuri (36), ucenic (32), vânzător (29) sunt principalele meserii în care au fost încadrate pe loc cele 608 de persoane fără studii superioare. Dintre cele 26 de persoane cu studii superioare încadrate pe loc, cele mai multe au fost angajate ca inginer (13), economist (3), consilier economic (3).
 

Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă ocupate pe loc sunt: Hunedoara (203), Botoșani (65), Neamț (62), Constanța (56), Maramureș (49)., mai transmit reprezentanții ANOFM 


Evaluarea finală a rezultatelor Bursei Generale a Locurilor de Muncă va fi realizată la o lună după eveniment.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii