Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii implicați în accidentul de la intrare în Mihail Kogălniceanu, au plecat către Ucraina. Ce au declarat turiștii înainte de a pleca spre casă

ro

29 Jun, 2018 16:57 2451 Marime text
Cele 60 de persoane (49 de copii și 11 adulți), implicate în accidentul ce a avut loc la intrare în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța noaptea trecută au plecat astăzi la ora 14.00 către Kiev.
 
Potrivit primarului comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, toți au fost preluați de un autocar sosit din Bulgaria pentru a fi transportați către Ucraina. Au fost așteptați și cei trei copii și mama a doi dintre aceștia care au fost transportați noaptea trecută la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a porni cu toții la drum către casă.
 
Înainte de a pleca spre casă, cetățenii ucraineeni au declarat că au fost profund impresionați de mobilizarea autorităților după accident.
 
Inițial, cu ajutorul unei persoane cunoscătoare a limbii ruse, autoritățile au aflat de la adulții care însoțeau grupul de copii că se întorceau din Bulgaria unde au petrecut câteva zile de vacanță pe malul mării. Ulterior, un al translator a aflat că de fapt micuții participaseră la un concurs în Bulgaria și acum se întorceau către țară.
 
Comunicarea cu grupul de turiști a fost îngreunată de faptul că aceștia nu cunoșteau limba engleză și comunicau doar în limba rusă.
 
În ceea ce privește autocarul implicat în accident, acesta a fost repus pe roți, urmând ca apoi să se stabilească dacă poate să se întoarcă în Bulgaria sau are nevoie de reparații înainte de a fi pus în circulație.
 
Reamintim că, noaptea trecută, la ora 02:06 dispeceratul integrat ISU-SAJ a fost anunțat prin 112, de un accident rutier (un autocar cu 60 de persoane răsturnat în afara părţii carosabile) produs pe DN2A în apropiere de intersecția cu DJ228 între localitățile Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu.
 
La fața locului au fost dislocate de urgență trei ambulanțe SMURD (2 de tip B si 1 de tip C), 10 ambulanțe SAJ ( 9 tip B si 1 tip C), o autospecială de descarcerare, un microbuz (pentru transport persoane), 2 autospeciale Transport Personal si Victime Multiple, Autospeciala de Intervenție la Accidente Colective si Calamități.
 
La fața locului s-au găsit 60 de persoane (49 copii şi 11 adulti), dintre acestea au fost transportate la spital (cu 2 ambulante SAJ) 3 copii şi 1 adult.
Persoanele rămase la fața locului au fost transportate la Casa de Cultură (Camin Cultural) din Mihail Kogălniceanu.
 
La ora 02.15 a fost activat Planul Roşu de intervenţie.

Citește și: 

Judeţul Constanţa. Accident rutier grav. Un autocar bulgăresc cu copii răsturnat. S-a activat Planul Roşu de intervenţie (galerie foto+video)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii