Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:41 20 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judeţul Constanţa. Accident rutier grav. Un autocar bulgăresc cu copii răsturnat. S-a activat Planul Roşu de intervenţie (galerie foto+video)

ro

29 Jun, 2018 02:32 10651 Marime text
 
Accident rutier la intrare în Mihail Kogălniceanu, judeţul Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, chiar în zona Aeroportului Internaţional.

Potrivit primelor informaţii un autocar, cu numere de Bulgaria, având la aproximativ 60 de persoane, dintre care 49 de copii, şi 11 adulţi, s-a răsturnat.

Se pare că pasagerii sunt din Ucraina iar autocarul avea numere de Bulgaria.


A fost activat Planul rosu de intervenţie.

Medicul Claudia Diana Tatarici de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Constanţa spune la la faţa locului au fost trimise nouă ambulante tip B2 (cu asistent), două ambulante tip C2 (cu medic),o ambulanta SMURD  C1( cu medic) şi o maşina de victime multiple.


Alerta la 112 a fost dată de un echipaj al SAJ Constanţa care mergea la o solicitare la Mihail Kogălniceanu şi a văzut dezastrul de pe marginea drumului.

Primăria localităţii Mihail Kogălniceanu a hotărât ca pasagerii autocarului care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale saă fie cazaţi în Casa de Cultură pe timpul acestei nopţi sau chiar cât va fi nevoie. 


Au fost transportate la Spitalul Judeţean trei fetiţe cu vârste cuprinse între zece şi 14 ani şi un adult, mama a doi dintre copiii răniţi, care nu necesită îngrijiri medicale de specialitate.

Niciunul din copii nu este în stare gravă.

La locul accidentului a venit şi prefectul judeţului Constanţa Ion Albu. 

 
Ora 03.30: Oficial de la ISU Dobrogea Constanţa:
 

La ora 02:06 dispeceratul integrat ISU-SAJ a fost anunțat prin 112, de un accident rutier (un autocar cu 60 de persoane răsturnat în afara părţii carosabile) produs pe DN2A în apropiere de intersecția cu DJ228 între localitățile Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu.
 

La fața locului au fost dislocate de urgență trei ambulanțe SMURD (2 de tip B si 1 de tip C), 10 ambulanțe SAJ ( 9 tip B si 1 tip C), o autospecială de descarcerare, un microbuz (pentru transport persoane), 2 autospeciale Transport Personal si Victime Multiple, Autospeciala de Intervenție la Accidente Colective si Calamități.


La fața locului s-au găsit 60 de persoane (49 copii şi 11 adulti), dintre acestea au fost transportate la spital (cu 2 ambulante SAJ) 3 copii şi 1 adult.
Persoanele rămase la fata locului vor fi transportate la Casa de Cultură (Camin Cultural) din Mihail Kogălniceanu.

La ora 02.15 a fost activat Planul Roşu de intervenţie.


Sursa foto: ZIUA de Constanta


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii