Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:01 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce Primăria Hârşova va fi executată silit Misterul contractului de reparaţie a drumurilor din Hârşova, semnat de Chiriţă (documente)

ro

22 Jul, 2011 02:17 5241 Marime text
deschidere.jpgAdministraţia locală din Hârşova va fi executată silit din cauza unui contract încheiat pe vremea când primar era Ionel Chiriţă. Firma care cere executarea silită este SC Reprut Reparaţii Rutiere SRL, din Techirghiol, iar obiectul contractului câştigat de aceasta consta în „Repararea, reabilitarea şi modernizarea drumurilor din oraşul Hârşova"

Firma a câştigat procesul privind executarea silită la finele lunii trecute, chiar dacă administraţia locală actuală susţine că lucrările nu au fost executate. Societatea a avut probleme şi cu încasarea banilor de la Primăria Techirghiol, acolo unde a executat un contract asemănător, de asfaltare a străzilor oraşului.

În 2007, administraţia condusă de primarul PNL Ionel Chiriţă scotea la licitaţie, pe 6 iunie, contractul care viza executarea de lucrări de reparare a drumurilor degradate din oraş. Pe jumătate din această suprafaţă, urma să se aştearnă covor asfaltic, iar pe restul suprafeţei, urmau a fi acoperite plombele. Suma maximă pe care Primăria Hârşova era dispusă să o dea, la acea vreme, pe un astfel de contract era de 490.000 de euro, fără TVA, echivalentul în lei, cu precizarea că lucrările puteau fi decontate pe o perioadă de trei ani astfel: în primul şi al doilea an, se achita câte 30%, urmând ca, în al treilea an, să se plătească restul de 40%. Potrivit datelor din contractului de lucrări nr. 27 încheiat la data de 19 iulie 2007, între primărie şi SC Reprut Reparaţii Rutiere SRL, preţul convenit pentru plata lucrărilor a fost de 800.000 de lei, la care se adaugă TVA, plata urmând a se face pe trei ani astfel: în 2007 - 200.000 de lei, în 2008 - 300.000 de lei, iar în 2009 - 300.000 de lei, cu TVA inclus.

reprut.jpgFinanţarea era prevăzută să fie făcută din bugetele multianuale, iar plata să se realizeze cu respectarea prevederilor bugetare şi a disponibilităţilor din cont. Contractul fusese încheiat pe trei ani. În contractul de lucrări încheiat cu firma câştigătoare se precizează că achizitorul se obligă să plătească executantului un preţ de aşternere covor asfaltic de 103,4 de lei pentru fiecare metru pătrat pus şi suma de 74,61 de lei pe metru pătrat pentru plombe de şase centimetri. Plăţile pentru acest contract au fost făcute de primărie. Astfel, din documentele contabile referitoare la plăţile care s-au făcut, reiese faptul că din 20.07.2007 până în 07.09.2007, s-au plătit facturi în valoare 924.366,54 de lei. Termenul de plată prevăzut în contract era de trei ani, însă plata pentru acesta s-a făcut în trei luni, ceea ce ne poate duce cu gândul că stipularea termenului de eşalonare pe trei ani ar fi fost inserat cu scopul de a descuraja alţi ofertanţi.

Ulterior, în 22 aprilie 2008, se încheie un al doilea contract cu aceeaşi societate, valoarea acestuia fiind de 1.639.329 de lei, fără TVA - care reprezenta 311.472,51 de lei. Contractul care avea ca obiect „Reparare, reabilitare şi modernizare a drumurilor din oraşul Hârşova" a fost încheiat la preţuri mai mari pentru fiecare metru pătrat asfaltat şi plombat comparativ cu cele practicate în celălalt contract, nr. 27/19.07.2007: pentru un metru pătrat de aşternere a covorului asfaltic, se va achita acum 122,83 de lei, respectiv 84,68 de lei, pentru plombe. În total, 15.800 de metri pătraţi - jumătate fiind covor asfaltic pentru care se plătea 970.357 lei şi cealaltă jumătate, plombe de 668.972 de lei - chiar dacă în contract sunt prevăzuţi 27.000 de metri pătraţi pentru a fi reabilitaţi, ceea ce nu justifică diferenţa de bani. În document, mai este precizat că banii se vor achita eşalonat, 30% în primul an (2008), 30% în 2009 şi 40% în 2010. Contractul fusese parafat de administratorul de pe atunci al executantului, Teodor Mingiuc şi de primarul Ionel Chiriţă. În ceea ce priveşte plăţile care au fost făcute pentru cel de-al doilea contract, aşa cum arată facturile achitate de primărie în contul societăţii, s-au făcut plăţi chiar şi în perioada dinaintea primului tur al alegerilor locale pentru primărie din 2008, dar şi după acestea. Astfel, cu câteva zile înainte, pe 19 mai 2008, primăria mai făcea o plată în contul firmei, de 319.971,91 de lei, următoarea factură fiind achitată la două zile după organizarea primului tur, pe 3 iunie 2008, valoarea acesteia fiind de 521.700,45 de lei. A mai urmat încă o plată, pe 11 iunie, în valoare de 231.564,86 de lei. În total Primăria Hârşova a achitat firmei, pentru contractul nr. 22/22.04.2008 suma de 1.073.237,23 de lei. Practic, societatea trebuia să primească banii, 1.950.801,51 de lei¸ cu TVA, eşalonat din 2008 până în 2010, câte 30%, 30%, respectiv 40%, însă pe parcursul a mai puţin de două luni primăria i-a achitat firmei mai mult de jumătate din suma pe care trebuia să o dea, adică 55%.

Nădrag: „Chiriţă a vrut să dea şi banii aferenţi lui 2010"

Potrivit celor declarate de actualul primar al localităţii, Tudorel Nădrag, fostul edil nu mai trebuia să facă aceste plăţi în perioada alegerilor, nici măcar după, însă acest lucru nu l-a împiedicat. Se pare că fostul edil Chiriţă ar fi vrut să le dea bani şi pentru anul 2010 însă, la iniţiativa actualei administraţii, printr-o hotărâre de Consiliu Local a fost blocată o astfel de tranzacţie, de continuare a efectuării plăţilor, mai ales că, potrivit spuselor sale, lucrările nu ar fi fost executate. „Au dat primăria în judecată pentru diferenţa de bani din al doilea contract. Firma susţine că au executat lucrările toate şi au câştigat procesul. Nu au asfaltat nicio stradă, deşi au prezentat că s-au făcut lucrările. Chiriţă a vrut să dea şi banii aferenţi lui 2010. Singurul lucru pe care îl pot face acum este să mă las executat silit şi să le plătesc datoria când pot. Eu am făcut plângere la DNA pentru neexecutarea lucrărilor, însă, de un an şi jumătate, nu mi s-a dat niciun răspuns", a spus primarul.

Potrivit dosarului 525/842/2011 înregistrat pe 31 mai a.c., SC Reprut Reparaţii Rutiere SRL, în calitate de creditor cheamă în instanţă oraşul Hârşova, prin primar, într-un dosar care are ca obiect încuviinţare executare silită. În şedinţa din 1 iunie, instanţa admite cererea creditoarei şi se pronunţă în favoarea sa, fiind încuviinţată cererea de executare silită. Decizia instanţei este irevocabilă. Şi în 2008, potrivit dosarului 11232/118/2008, firma deschidea un proces în instanţă care avea ca obiect o somaţie de plată către oraşul Hârşova însă cererea a fost respinsă de Tribunal.

Societatea, deschisă în 2002, are sediul în Techirghiol, pe strada Techirghiol, nr. 26, şi are ca obiect principal de activitate „Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor" şi mai multe obiecte secundare.

Potrivit datelor Registrului Comerţului, asociaţi în această firmă sunt Ana Gheorghiu cu 10% şi Ionel Dan Gheorghiu (90%), care deţine restul de procente şi care îndeplineşte şi funcţia de administrator. Dan Gheorghiu mai este administrator şi în SC Urbis Rep SRL, tot din Techighiol, care funcţionează la aceeaşi adresă ca şi SC Reprut Reparaţii Rutiere SRL, pe strada Traian nr. 26. De asemenea, mai îndeplineşte această funcţie în Sigma Const SRL - firmă aflată în faliment. După ce Gheorghiu a fost ales consilier local în Techirghiol, acesta s-a retras din funcţia de administrator, pentru că ar fi fost în incompatibilitate, administrator devenind Teodor Mingiuc. Aşadar, în 2007, potrivit datelor din Monitorul Oficial nr. 1190/2007, administrator era asociatul unic Teodor Mingiuc, iar sediul era în Eforie Nord, strada Camping Şincai. În 2008, acesta se retrage din societate şi din funcţia de administrator şi cesionează, cu titlu gratuit, capitalul social şi părţile actualilor acţionari Dan Ionel Gheorghiu şi Anei Gheorghiu, acestora fiindu-le date acelaşi număr de părţi sociale pe care le deţin în prezent. Practic, după renunţarea la funcţia de consilier local, acesta a revenit pe funcţia deţinută anterior. Tot la acel moment, se fac modificări şi în ceea ce priveşte sediul firmei care a fost mutat în Agigea, pe strada George Enescu, nr. 15. Acum, la sediul din Techirghiol, de pe strada Traian nr. 26, nu este vizibil decât numele firmei SC Urbis Rep SRL, unde Gheorghiu este administrator.

Pe lângă dosarele în instanţă care privesc Primăria Hârşova, societatea din Techirghiol mai are procese şi cu Primăria Agigea, cu Consiliul Local Techirghiol, SC Reprut Reparaţii Rutiere SRL chemând administraţiile locale la proces pentru diferite debite pe care acestea le-ar avea. În presa locală din 2008, se menţiona că licitaţia pentru repararea drumurilor din Techirghiol fusese câştigată de SC Rep Brut, firmă administrată de unul dintre apropiaţii consilierului local de pe atunci, Dan Gheorghiu.

Gheorghiu: „Dacă nu s-ar fi făcut lucrările, instanţa nu ne-ar fi dat câştig de cauză"

Contactat telefonic, administratorul firmei, Dan Gheorghiu, a acceptat să vorbească despre acest contract, evidenţiind că instanţa a decis că Primăria Hârşova trebuie să le dea banii care le datorează, restul detaliilor fiind acum de prisos: „Nu se ajungea la o astfel de situaţie, dacă exista o cale de dialog cu administraţia locală. Dacă nu s-ar fi făcut lucrările, instanţa nu ne-ar fi dat câştig de cauză. Restul detaliilor nu au sens, atâta timp cât există o hotărâre judecătorească în favoarea noastră". Acesta ne-a mai spus că ultima discuţie cu actualul primar pe această temă, a contractului, a fost în urmă cu trei ani. „Noi am început să facem demersurile pentru recuperarea banilor, după ce a expirat ultimul termen de plată, prevăzut pentru 2010, când trebuia să ne dea ultima tranşă de bani", a mai adăugat Gheorghiu. În ceea ce priveşte relaţia cu fostul primar Ionel Chiriţă, se pare că acesta l-ar fi rugat să participe la această licitaţie pentru că „nu ar fi avut cine să facă lucrarea". „Eu nu aş fi participat la această licitaţie, având în vedere că staţia de asfalt o am la Agigea şi transportul era dificil. Doar forţa de muncă a fost din Hârşova". Administratorul firmei a confirmat faptul că, în mandatul trecut, a fost consilier local din partea PDL, dar că şi-a dat demisia cu un an înaintea încetării legislaturii.

Contactat telefonic, fostul primar Chiriţă a declarat că nu mai ştie detaliile exacte ale contractului, evitând subiectul, motivând că au trecut patru ani de atunci. „Fiecare lucrare a fost plătită în baza unui contract de recepţie a lucrărilor. Eu am fost surprins când primarul a sistat lucrările, pentru că oamenii şi-au făcut treaba cum se cuvine", a conchis fostul edil.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii