Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:08 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tricolorii au învins Elveția în deplasare Alexandru Cicâldău, de la FC Viitorul, gol de excepție pentru România

ro

06 Oct, 2017 22:24 2717 Marime text
Echipa națională de tineret a României a susținut, în această seară, al patrulea meci din cadrul grupei de calificare la Campionatul European din 2019. 
 
Jucătorii antrenați de Daniel Isăilă au evoluat, la Lugano, contra Elveției U-21, partida încheindu-se cu victoria tricolorilor, scor 2-0 (1-0). 
 
Jucătorul Viitorului, Alexandru Cicâldău, a înscris al doilea gol al meciului, unul de excepție, în minutul 87, finalizând la vinclu de la marginea careului! 
 
Cealaltă reușită a României a fost semnată de Mihai Dobre, în minutul 24.
 
Dacă Alex Cicâldău a jucat titular și a fost integralist, pe banca de rezerve s-a aflat un alt jucător al campioanei României, fundașul Virgil Ghiță, care n-a fost introdus însă în joc.
 
În urma victoriei din Elveția, România U-21 și-a consolidat prima poziție în clasament, acumulând 10 puncte în patru întâlniri.
 
Evoluția jucătorilor produși de Academia Hagi în confruntarea din Elveția
 
- Cristian Manea (CFR Cluj) - fundaș dreapta, a fost titular și a jucat tot meciul;
 
- Virgil Ghiță (FC Viitorul) - fundaș central, s-a aflat pe banca de rezerve;
 
- Alexandru Cicâldău (FC Viitorul) - mijlocaș, a fost titular, a jucat tot meciul și a închis tabela în minutul 87;
 
- Ianis Hagi (Fiorentina) - mijlocaș ofensiv, a fost titular și a evoluat până în minutul 77.
 
Din cauza unor accidentări, alți patru jucători produși de Academia Hagi nu au putut evolua în Elveția: Arpad Tordai, Cătălin Căbuz, Dragoș Nedelcu și Florinel Coman. 

Sursa foto: fcviitorul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii