Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE România, coşmar cu Armenia! Tricolorii, învinşi cu 3-2, după ce, în minutul 87, conduceau cu 2-1!

ro

31 Mar, 2021 21:18 3420 Marime text
 
  • Pentru România a înscris fostul jucător al FC Viitorul Alexandru Cicâldău (originar din judeţul Constanţa, din Satu Nou), în minutele 62 şi 72.

Meci de coşmar pentru echipa naţională de fotbal a României în această seară, în deplasare, cu Armenia, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022 din Qatar.

Într-o partidă foarte importantă pentru soarta calificării, tricolorii au cedat cu 2-3, după ce au avut 2-1 până în minutul 87!

Finalul de meci a fost marcat şi de eliminarea lui Puşcaş (78).

Pentru România a înscris fostul jucător al FC Viitorul Alexandru Cicâldău (originar din judeţul Constanţa, din Satu Nou), în minutele 62 şi 72, în timp ce gazdele au punctat Spertsyan (56), Haroyan (87) şi Barseghyan (89 - din penalty).

Româia (selecţioner, Mirel Rădoi) a jucat cu: 1. Niță – 2. Mogoș, 6. Chiricheș-cpt., 3. Toșca, 11. Bancu – 7. Stanciu (19. Tănase, 74), 18. Marin – 20. Man (21. Mihăilă, 81), 8. Cicâldău (23. Crețu, 81), 10. Maxim (13. Keșeru, 74)- 9. Pușcaș.

În clasament, România se află pe locul patru, cu doar trei puncte acumulate în primele trei meciuri din preliminarii.

UPDATE:

Într-un alt meci din grupă, Macedonia de Nord a produs o mare surpriză şi a învins Germania în deplasare, scor 2-1 (1-0)! De asemenea, Islanda s-a impus în fieful reprezentativei Liechtenstein cu 4-1 (2-0).

După trei etape, clasamentul este următorul: 1. Armenia - 9 puncte, 2. Macedonia de Nord - 6 puncte, 3. Germania - 6 puncte, 4. România - 3 puncte, 5. Islanda - 3 puncte, 6. Liechtenstein - niciun punct.

Sursa foto: Facebook (Echipa naţională de fotbal a României)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii