Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:45 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Rugbyştii de la Tomitanii, trei victorii la rând Cristian Cojocaru - „Ne bucurăm că munca ne e apreciată și la nivel naţional“ (galerie foto)

ro

09 Nov, 2017 00:00 1600 Marime text

Tânăra echipă de rugby Tomitanii Constanţa, nou promovată în Divizia Naţională de seniori, lasă o impresie frumoasă în campionat, câştigând trei dintre cele patru meciuri susţinute
 
În primul meci disputat în DNS, Tomitanii au pierdut la limită pe terenul vicecampioanei CS Năvodari, iar apoi au câştigat toate cele trei partide disputate, două dintre ele fiind în deplasare. Sâmbătă, formaţia constănţeană joacă în propriul fief cu penultima clasată, CS U AV Arad, după care urmează două confruntări restante.
 
Tomitanii au debutat în competiţie în runda a treia, pe terenul lui CS Năvodari, primele două dispute fiind amânate. Echipa din Constanţa a cedat pe final, la diferenţă de un punct (22-23), după ce, conduşi la pauză cu 20-8, oaspeţii au revenit în partea secundă, trecând chiar în avantaj cu 22-20! După partida de la Năvodari, Tomitanii au înregistrat victorii pe linie: 23-15 acasă cu RCM Galaţi, 14-8 în deplasare cu Gloria Buzău (la acea dată liderul clasamentului, echipă care câştigase toate cele patru partide susţinute până atunci) şi 26-15 pe terenul Ştiinţei Petroşani.

Radiografii pertinente 

Antrenorul Tomitanilor, Cristian Cojocaru, s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei, dar şi de faptul că munca rugbyştilor e apreciată inclusiv la nivel naţional, atât în cronicile ziarelor din oraşele în care joacă ei, cât şi în cuvintele oamenilor de rugby. „Au simţit şi băieţii aprecierea celorlalţi. Ne bucurăm! E foarte important că munca lor e apreciată la nivel naţional. Ne mândrim şi ne hrănim cu treaba aceasta. Pe unde mergem, presa face câte o radiografie foarte frumoasă, chiar pertinentă, la adresa evoluţiei echipei. Vorbesc frumos şi oameni de rugby. Le-am spus jucătorilor: «Vreţi să fiţi apreciaţi în ţară? Continuaţi să munciţi din greu, întrucât, uite, lumea vorbeşte frumos de voi!»“, a punctat Cristian Cojocaru.

Au pornit încrezători la drum 

Tehnicianul spune că evoluţia şi scorul strâns de la Năvodari le-au dat încredere Tomitanilor, care au plecat la drum în campionat cu un moral ridicat. „Din prima etapă, cu CS Năvodari, ne-am dat seama că lucrurile pot merge bine, prin prisma faptului că am pierdut la limită. Am plecat astfel încrezători la drum în DNS, văzând că se poate încă din prima etapă. Ne-am spus: «De ce să nu abordăm tot campionatul sperând în fiecare etapă la victorie?». Am discutat cu jucătorii şi am încercat ca lucrurile să fie cât mai profesionist făcute. Trebuie păstrat un echilibru în cadrul echipei. Media de vârstă a formaţiei e de 21,8 ani. Unii jucători au 18, 19, 20 de ani. Cu tinerii e greu să menţii un ritm ridicat etapă de etapă. De Superligă îi avem doar pe Sasu şi pe Johnny Sola. Ceilalţi de la formaţii de prim eşalon sunt copii de 20-21 de ani, care erau în loturile echipelor de Superligă, nu jucau“, mai spune antrenorul Tomitanilor.

Faze spectaculoase pe tot parcursul jocului 

În meciul cu Ştiinţa Petroşani, „15“-le de start al formaţiei de pe litoral a fost: Dragoş Burlacu, Ştefan Ştefăroi, Ştefan Cucoş, Johnny Sola (cpt.), Ionuţ Coman, Răzvan Lolea, Alexandru Afloare, George Popa, Adrian Ţală, Bogdan Sasu, Emanuel Cristian Zaharia Picincu, Andrei Drelciuc, Alexandru Alexe, Cristi Boboc şi Jean Don. Rezerve: Victor Galanton, Flavian Cuprian, Gino Daniş, Mihai Tăbuş, Teodor Andrei, Andrei Homiuc, Adrian Părăleşte şi Alexandru Pădureanu.
 
„Sunt mulţumit de cum răspund băieţii şi sper din tot sufletul să menţinem în ultimele trei etape un ritm constant, cu o apărare foarte bună. Să ne facem treaba ca şi până acum şi să ne îmbunătăţim jocul. Vrem să creăm faze spectaculoase pe tot parcursul jocului, îndeosebi cu linia de treisferturi, situaţie în care cred că vom fi şi noi din ce în ce mai mulţumiţi“, arată Cristian Cojocaru.

Sâmbătă, partide la Constanţa şi Năvodari 

În acest moment, clasamentul are următoarea configuraţie: 1. CS Năvodarii - 20 puncte (6 meciuri), 2. RC Bârlad - 20p (5m), 3. Gloria Buzău - 20p (6m), 4. Ştiinţa Petroşani - 15p (6m), 5. Tomitanii - 15p (4m), 6. RCM Galaţi - 11p (6m), 7. CS U AV Arad - 5p (6m), 8. Bucovina Suceava - 3p (5m). În etapa a şaptea, sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 10.00, Tomitanii întâlnesc la Constanţa, pe stadionul „Mihai Naca”, CS U AV Arad. În aceeaşi zi, dar de la ora 14.00, CS Năvodari joacă pe stadionul „Flacăra“ din Năvodari cu RC Bârlad. „Am mai spus-o, încercăm să luăm fiecare meci în parte. Nu contează cu cine jucăm, noi suntem prinşi într-un campionat. Că întâlnim prima, ultima sau penultima clasată pentru noi are aceeaşi importanţă. Contra CS U AV Arad, vom începe meciul cu cea mai bună formaţie. Promitem un spectacol rugbystic şi invităm la stadion iubitorii acestui sport“, a spus Cristian Cojocaru, care nu-l va avea la dispoziţie, sâmbătă, pe Petre Neacşu, accidentat, în rest lotul este valid.

Meciul cu RC Bârlad, la două zile după aniversarea sa  

Etapa din acest weekend e ultima din 2017 în DNS, dar Tomitanii nu vor intra în vacanţă, întrucât vor mai disputa după aceea două partide în campionat, restanţele cu Bucovina Suceava (din etapa întâi) - în deplasare, pe 18 noiembrie, şi cu RC Bârlad (din runda secundă) - acasă, pe 25 noiembrie. „Am început cu Năvodari, terminăm cu Bârlad, un alt meci dificil. RC Bârlad e singura echipă neînvinsă până acum. I-am urmărit meciurile şi e o formaţie tare de tot. Sperăm să ne impunem însă. Pe 23 noiembrie, este ziua mea de naştere. Am vorbit între noi ca, dacă terminăm bine anul, să facem şi o petrecere, aşa cum ştim noi“, a dezvăluit Cristian Cojocaru.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Succes pe terenul Științei Petroșani Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, a treia victorie la rând în Divizia Națională!

„Pentru Neacșu Petre, pentru Constanța, pentru viitor!“ Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au învins în deplasare liderul Diviziei Naționale!

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au învins RCM Galați Cristian Cojocaru - „Voi ține minte toată viața această victorie“

Imagini de la eveniment Tomitanii Constanța, prima victorie în Divizia Națională de rugby. Succes cu RCM Galați (galerie foto+video)

CS Năvodari s-a impus la limită în meciul cu Tomitanii Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii