Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:09 07 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 12 „BP Hasdeu“ din Constanța, buni și la sport. Rezultate de top pe plan județean, dar și național (GALERIE FOTO)

ro

06 Jun, 2025 17:00 483 Marime text
 Echipa de volei a Școlii 12 „BP Hasdeu“, învingătoare la Memorialul „Paul Cămui“, ediția a doua. Sursa foto: Facebook (Școala 12 BP Hasdeu)

 
 
  • La ultimul eveniment la care a participat, Memorialul „Paul Cămui“, echipa școlii s-a clasat pe locul întâi.
 
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 12 „BP Hasdeu“ din Constanța sunt buni la carte, dar și la sport, obținând rezultate deosebite pe plan local și național, în competițiile la care au participat, în ultima perioadă.
 
Echipa de volei a școlii a câștigat ediția a II-a a Memorialului „Paul Cămui“, întrecere desfășurată în sala de la Clubul Sportiv Școlar Nr. 1 Constanța.
 
„Sub îndrumarea profesorului Viorel Prejbeanu, elevii noștri au obținut victorii clare și au urcat pe locul I în clasamentul final! Felicitări tuturor echipelor participante și mulțumim organizatorilor!ׅ“, este mesajul de pe pagina de Facebook a unității de învățământ.
 
În competiție, Școala 12 a câștigat ambele meciuri disputate: 2-0 cu CSM Constanța și 2-1 cu CSS1 Constanța.
 
Clasament final:
 
Locul 1 - Școala Gimnazială Nr. 12 „BP Hasdeu” Constanța

Locul 2 - CSS1 Constanța
Locul 3 - CSM Constanța
Locul 4 - Școala Gimnazială Nr. 28 „Dan Barbilian“ Constanța.
 
Din echipa Școlii 12 au făcut parte: Eric Petcu (căpitan), Mihai Dănălache, Sebastian Zuza, Zamfir Rareș, George Dima, Vlad Braiculescu, Vlad Rădoi, Luca Damaschin, Vladimir Anton, Ciprian Curutchi, Lucas Covaci și Gabriel Bargan.
 
Alida Cristina Nicola, argint și bronz național la volei
 
Tot la volei, Alida Cristina Nicola (clasa a VII-a B) a devenit vicecampioană națională la speranțe (categoria de vârstă Under-15), iar la cadete (Under-17) a obținut medalia de bronz pe țară, cu echipele CSM Constanța (antrenoare, Bianca Ioana Cojocaru și Alexandra Trică).  

 
„Performanțe excepționale pentru eleva noastră, Nicola Alida Cristina!

Școala Gimnazială Nr. 12 „B.P. Hașdeu” Constanța o felicită cu admirație pe eleva Nicola Alida Cristina din clasa a VII-B, pentru rezultatele deosebite obținute în competițiile naționale de volei!

La Turneul Final al Campionatului Național de Volei U15 - Speranțe, desfășurat la Craiova, Alida a avut un parcurs extraordinar alături de echipa CSM Constanța, care a obținut titlul de vicecampioană națională și medalia de argint!

De asemenea, la Campionatul Național de Volei U17, Alida a contribuit la un nou succes, obținând alături de echipa sa medalia de bronz!

Felicitări, Alida! Ești un exemplu de ambiție, muncă și talent, iar întreaga comunitate a școlii noastre este mândră de tine. Îți dorim în continuare mult succes!“, este mesajul Școlii 12.
 
Pentru evoluțiile de la speranțe, Alida Cristina Nicola a primit și o diplomă și un trofeu special.  
 
Campioni ai României cu Tomitanii Constanța
 
La rugby, Marius Tănase (clasa a VIII-a C), Andrei Ion (clasa a VIII-a C) și Daniel Ion, fost elev al Școlii, au făcut parte din echipa Tomitanii Constanța, care a devenit campăioană națioanlă la categoria de vârstă Under-16 (juniori III). 
 
„Felicitări campionilor noștri!

Suntem mândri să anunțăm că elevii școlii noastre, Tănase Marius (VIII C), Ion Andrei (VIII C) și fostul elev Ion Daniel, au contribuit la obținerea unui rezultat excepțional: echipa Tomitanii Constanța este noua campioană a României la rugby juniori III (U16)!

Antrenați de Cristian Cojocaru, Tomitanii au câștigat toate cele trei meciuri de la turneul final desfășurat pe stadionul «Mihai Naca» din Constanța, culminând cu o victorie spectaculoasă în finală, scor 29-22, împotriva echipei ACSOV Pantelimon/Rugby Academy.

Felicitări întregii echipe pentru determinare și spirit de echipă, iar elevilor noștri – pentru pasiune, muncă și performanță! Ne faceți cinste și suntem alături de voi pe drumul succesului!

Bravo, campionilor!“, este apreciată performanța de la rugby.
 
Vicecampioni naționali cu HC Omer Constanța
 
Andrei Robert Smărăndeanu (clasa a VIII-a B) și Matei Uzun (clasa a VIII-a C) fac parte din echipa de handbal a HC Omer Constanța, care a devenit vicecampioană națională la juniori 3. 
  
„Performanță deosebită la handbal - Vicecampioni Naționali!
 
Școala noastră se mândrește cu elevii Smărăndeanu Andrei Robert din clasa a VIII-a B și Uzun Matei din clasa a VIII-a C, care au contribuit la obținerea unui rezultat remarcabil în cadrul Campionatului Național de Handbal Masculin - Juniori 3.
 
Cei doi elevi fac parte din echipa Handbal Club Omer Constanța, care a câștigat titlul de vicecampioană a României, demonstrând talent, determinare și spirit de echipă la cel mai înalt nivel.
 
Felicitări sportivilor noștri pentru această performanță excepțională și mult succes în continuare, atât în plan sportiv, cât și în cel educațional! Suntem mândri de voi!“, menționează Școala 12.
 
Băieții de la mini-volei, aproape de calificarea la turneul final
 
Echipa de mini-volei a CSM Constanța, cu mulți dintre componenții ei elevi la Școala 12, a fost aproape de calificarea la turneul final al Campionatului Național Under-13, cu ocazia turneului semifinal II de la Galați, echipa fiind condusă de pe banca tehnică de Mihaela Manole, care îl înlocuiește în această perioadă pe antrenorul Răzvan Parpală, aflat la echipa națională de seniori a României.    
 
„Mândrie pentru Școala Gimnazială Nr. 12 «B.P. Hasdeu Constanța»!

Elevii noștri au fost parte dintr-o echipă excepțională, care a luptat până în ultima clipă pentru calificarea la Turneul Final al Campionatului Național U13 de minivolei!

Felicitări Vlad Braiculescu, Rareș Zamfir, Vladimir Anton (clasa a VI-a), Lucas Covaci și Gabriel Bargan (clasa a V-a), Mihnea Nan (clasa a IV-a) - suntem extrem de mândri de voi și de parcursul vostru alături de echipa CSM Constanța!

A fost un sezon plin de ambiție, emoții și experiențe valoroase, iar voi ați arătat că talentul, munca și spiritul de echipă pot duce departe!

Continuăm să visăm, să muncim și să creștem campioni!

Bravo, băieți! Bravo, CSM Constanța! Hai, Constanța!“, se arată pe pagina de Facebook a școlii.
 
Octavian Ștefan Sava, campion județean cu Academia Hagi
 
Fotbalistul Octavian Ștefan Sava, din clasa a III-a B, a devenit campion județean cu echipa Academiei Hagi (al cărei căpitan este), la categoria de vârstă Under-10.   
 
„Felicitări, Sava Octavian Ștefan - elev în clasa a III-a B, prof. înv. primar Pascu Claudia Mihaela!

Octavian este căpitanul echipei și jucător în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi. Alături de colegii săi și sub îndrumarea antrenorului Marius Cojocaru, a cucerit titlul de campion județean la categoria U10, în sezonul 2024-2025, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal.
Nu în ultimul rând, este și component al echipei de fotbal a școlii, care a obținut titlul de vicecampioană județeană!

Mult succes în continuare, Octavian! Suntem mândri de tine!“, precizează Școala 12.
 
Karina - Ioana Medeleanu, prima la „Trofeul Bricul Mircea“
 
Karina - Ioana Medeleanu, din clasa a V-a B, s-a clasat pe locul doi la „Trofeul Bricul Mircea“ la yachting. 
 
„Felicitări, Karina!

Suntem mândri să anunțăm că Medeleanu Karina-Ioana, elevă în clasa a V-a B, a obținut locul II la prestigiosul Concurs «Trofeul Bricul Mircea»!
Rezultatul său remarcabil reflectă munca, ambiția și talentul de care dă dovadă.

O felicităm din toată inima și ne mândrim cu realizările ei!

Îi dorim mult succes în continuare și cât mai multe performanțe deosebite!“, este mesajul școlii.
 
În plutonul fruntaș în cursa „Campionii Școlii“
 
La cursa specială „Campionii Școlii“, de la Maratonul Nisipului 2025, desfășurată pe plaja Zoom Beach din Constanța, Călin Andrei Cojocaru și Miruna Patricia Codreanu au obținut rezulatte deosebite.
 
„Elevii clasei a III-a E, prof. Dragoș Mirela Camelia, au participat în cadrul Cursei speciale dedicată școlilor cu titlul «Campionii Școlii» la «Maratonul nisipului», proba de 400m, obtinând rezultate foarte bune: Cojocaru Călin Andrei, premiul I, si Codreanu Miruna Patricia - diplomă de participare, reușind să parcurgă tot traseul. Mândră de voi! Felicitări, fluturași sportivi!“, punctează unitatea de învățământ.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto galerie: Facebook (Școala 12 BP Hasdeu, HC Omer) și Elis Iordache (imaginile cu Alida Cristina Nicola)

 
Citește și:
 
FOTO + VIDEO. LIVE TEXT
Ediția a doua a Memorialului „Paul Cămui“, la Constanța. Meciuri de volei, în semn de prețuire pentru fostul sportiv, profesor și antrenor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii