Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:38 30 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turneu final la rugby Under-16 pe litoral. ACS Tomitanii Constanța, în cursă pentru calificare. Duminică, 4 mai 2025, ziua cea mare!

ro

29 Apr, 2025 17:00 471 Marime text
 Sursa foto: Facebook (Tomitanii Constanța)
 
  • În sezonul regular, Tomitanii mai au de jucat două meciuri acasă: cu CNAV - CS Dinamo - CS Olimpia (duminică, 4 mai 2025, în etapa a noua), iar apoi cu CSA CSS Steaua.
 
Echipa de rugby ACS Tomitanii Constanța păstrează în continuare șanse de calificare la turneul final al Diviziei Naționale Under-16 (juniori III), care se va disputa pe litoral, la Eforie și Constanța, în intervalul 19 - 25 mai 2025.
 
La turneul final participă cele mai bune șase echipe din țară, de la această categorie de vârstă, primele două clasate după sezonul regular în fiecare dintre cele trei serii ale campionatului: Moldova, Muntenia și Transilvania. ACS Tomitanii Constanța (antrenor, Cristian Cojocaru) evoluează în grupa Muntenia, iar, cu două etape înaintea încheierii sezonului regular, ocupă locul trei în clasament.
 
În acest moment, ierarhia arată astfel:
 
1. ACSOV Pantelimon - ACS Rugby Academy - 43p (nouă victorii din nouă meciuri) - echipă deja calificată
2. ACS Șoimii București - 28p (6 victorii - 2 înfrângeri)
3. ACS Tomitanii - 25p (5-3)
4. CSA CSS Steaua - 15p (3-5)
5. CNAV - CS Dinamo - CS Olimpia - 5p (1-8)
6. CT Dinicu Golescu - CS Rapid - 4p (1-7).
 

Tomitanii mai au de jucat două meciuri acasă: cu CNAV - CS Dinamo - CS Olimpia (duminică, 4 mai 2025, de la ora 14.00, în etapa a noua), iar apoi cu CSA CSS Steaua. Tot pe 4 mai, dar de la ora 11.00, se dispută și partida dintre primele două clasate, ACSOV Pantelimon - ACS Rugby Academy - ACS Șoimii București. În cazul în care se impun gazdele, iar Tomitanii câștigă apoi ambele partide (în care sunt favoriți cerți), cu CNAV - CS Dinamo - CS Olimpia și CSA CSS Steaua, echipa de pe litoral obține calificarea la turneul final, alături de ACSOV Pantelimon - ACS Rugby Academy. Dacă, însă, victoria din derby îi va aparține ACS Șoimii București, lupta pentru locul doi se va încheia, în favoarea formației din capitală.
 
Rezultate ACS Tomitanii:
 
5-31 în deplasare cu ACSOV Pantelimon - ACS Rugby Academy
65-0 în deplasare cu CT Dinicu Golescu - CS Rapid
3-0 acasă cu ACS Șoimii București
67-0 în deplasare cu CNAV - CS Dinamo - CS Olimpia
32-5 în deplasare cu CSA CSS Steaua

14-15 acasă cu ACSOV Pantelimon - ACS Rugby Academy
75-10 acasă cu CT Dinicu Golescu - CS Rapid
5-24 în deplasare cu ACS Șoimii București.
 
„Tomitanii merg mai departe cu capul sus“

În ultimele trei meciuri, Tomitanii au înregistrat așadar o victorie și două înfrângeri. Insuccesele au venit în meciurile cu primele două clasate, însă formația de pe litoral a lăsat o impresie frumoasă, în disputa cu liderul cedând la diferență de numai un punct. 

„Două meciuri, două înfrângeri, 3-2 și 3-1 la eseuri! Felicitări învingătorilor, dar Tomitanii merg mai departe cu capul sus și vă spun un singur motiv (de ce?)! Ambele brigăzi de arbitri au spus un lucru tare mișto: Este o plăcere să vă arbitrăm, aveți niște copii minunați, educați și cu foarte multă dorință de a face rugby!“, a menționat Cristian Cojocaru.
 
Turneul final Under-16 de pe litoral se va desfășura pe stadionul din Eforie și pe arena „Mihai Naca“ din Constanța.
 
Clubul Tomitanii investește în întreținerea stadionului «Mihai Naca», punându-l la dispoziție pentru turneul final, chiar dacă, în acest moment, nu avem certitudinea că ne vom califica. Însă ne asumăm acest lucru și vrem să contribuim la dezvoltarea rugby-ului constănțean și la menținerea sa în prim plan“, a mai spus Cristian Cojocaru.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Meci de rugby important la Constanța
Tomitanii întâlnesc liderul neînvins al clasamentului. „Joi ne vedem la stadion!“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii