Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
12:31 19 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Rugbyştii campioni de la Şcoala Sportivă 2 Constanţa S-au împlinit 25 de ani de când au luat titlul. Poveşti savuroase (galerie foto)

ro

03 Jun, 2016 00:00 3858 Marime text


Campioana României de juniori la rugby a anului 1991 a fost echipa Şcolii Sportive numărul 2 din Constanţa (actualul Liceu cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”)

Ieri s-au împlinit 25 de ani de când ŞS2 Constanţa a susţinut ultimul meci în Campionatul Naţional pe care l-a câştigat la juniori I, în 1991, sub bagheta antrenorilor Peter Ianusevici şi Dan Ivanciu. Performanţa e cu atât mai strălucitoare cu cât majoritatea componenţilor lotului constănţean erau mai mici cu un an decât restul adversarilor! Câţiva dintre juniorii de atunci, bărbaţi de peste 40 de ani acum, îşi amintesc de acel sezon fără seamăn şi de acea extraordinară echipă care a făcut senzaţie în anul de graţie 1991.
 

„Eram un colectiv foarte unit, crescuserăm laolaltă. Nucleul echipei era împreună de doi - trei ani. Antrenorii au avut ochiul format când au făcut selecţia. Au căutat jucători din tot judeţul. Eram mulţi din Năvodari. Majoritatea eram de aceeaşi vârstă, născuţi în 1973, doar câţiva erau în 1974 şi vreo doi în 1972. Am ieşit campioni la juniori I cu rugbyşti mai mici cu un an. Am numai amintiri frumoase. Am avut parte de o pregătire bună şi de un grup sudat, educat în spiritul performanţei. Ne pregăteam intens şi aveam mare încredere în noi, insuflată de antrenori. Aceştia aduceau şi multă disciplină în sânul lotului. Nu exista înjurătură, pentru aşa ceva erai trimis acasă“, spune Cătălin Buruiană. 


Victoria care a adus titlul

În tur, ŞS2 Constanţa, a înregistrat rezultatele: 68-0 cu CSS Unirea Iaşi (acasă), 12-27 cu CSS Locomotiva Cluj (în deplasare), 16-10 cu CSS Locomotiva Bucureşti (a), 8-27 cu CSS Steaua Bucureşti (d) şi 32-3 cu Triumf Bucureşti (a). În retur, constănţenii au avut meciurile: 22-19 cu Iaşi (d), 42-9 cu Cluj (a), 15-14 cu Locomotiva Bucureşti (d), 24-8 cu Steaua (a) şi 20-6 cu Triumf (d).
 
„Ne luptam la titlu cu echipele bucureştene Locomotiva şi Triumf. Meciul decisiv a fost cel câştigat în deplasare cu Locomotiva Bucureşti. Am mers la victorie. Am ştiut atunci că am câştigat titlul 98%. Colac a dat ultimul eseu şi ne-am bucurat nespus. A transformat parcă Prunăreanu. Era cu un an înainte ca noi să terminăm junioratul. Eu jucam linia a treia, cu Ruxanda şi Septar“, povesteşte Cătălin Buruiană.    

„V-au udat de aţi crescut toţi aşa?”

„La început, când lotul era în formare, pierdeam la o altă echipă de la ŞS2, câte 100 ne dădeau. Apoi, s-a schimbat situaţia. Crescuserăm ca brazii, aveam mare încredere în noi. Ne întreba lumea: «V-au udat sau ce s-a întâmplat de aţi crescut toţi aşa?». În 1992, când am fost la Madrid, la Cupa Mondială Under-18, eram 10 - 11 inşi la lotul naţional. În anul următor celui în care am ieşit campioni, când ne-a venit nouă rândul, generaţia 1973, am ieşit numai vicecampioni. Am pierdut un singur meci, acasă, ceea ce ne-a dus pe locul doi. Au fost ani extraordinari. Stăteam în cantonamente, mergeam în deplasări şi făceam turnee. Înainte de partidele de acasă eram două - trei zile în cantonament la internatul liceului. Mâncam cu canotorii, cu toţi laolaltă. Aveam şi o susţinere importantă din partea conducerii liceului“, mai spune Cătălin Buruiană. 

Dan Ivanciu îi aştepta cu ceasul în faţa hotelului

Fostul rugbyst, în prezent profesor de educaţie fizică, îşi aduce aminte şi de episoade hazlii petrecute cu ŞS2.

„A fost odată o bătaie la un meci în Moldova. Jucătorii gazdă au încercat să fie agresivi cu noi şi a ieşit o bătaie generală, la care tot noi am ieşit învingători. Unii ne-au felicitat pentru curaj şi pentru că nu am dat înapoi. Ca toţi tinerii, făceam şi mici prostioare în cantonament. Aveam o oră de discotecă, şi, la ora 22.00, Dan Ivanciu, Dumnezeu să-l ierte!, stătea în faţa hotelului şi ne aştepta cu ceasul. Nu aveai voie să întârzii nici măcar un minut! Părinţii veneau mereu după noi, iar după Revoluţie ne mândream că făceam deplasări cu autocare frumoase. După ce am ieşit campioni, domnul Pătrăhău ne-a invitat la cramă, la Murfatlar, ceea ce a fost mare lucru pentru noi. Mergeam împreună la petreceri, dar şi antrenorii ne ţineau în frâu. Am făcut o întâlnire frumoasă cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la cucerirea titlului. Mai mulţi dintre campionii de atunci sunt plecaţi în prezent în străinătate“, arată Cătălin Buruiană.


Barbu, Dache, Mătăsaru, Chiriac, Coroiu…

Documentele vremii au surprins o formulă de echipă a Şcolii Sportive 2 din anul în care a cucerit titlul, în care se regăseau: Barbu, Dache, Mătăsaru, Coroiu, Chiriac, Buruiană, Ruxanda, Septar, Colac, Găliceanu, Lovin, Voinea, Diaconu, G. Constantin, Prunăreanu (rezerve la pachetul de înaintare - Dincă, I. Constantin, Galon, Mircea Ştefan; rezerve la linia de treisferturi - Boris, Cr. Cojocaru, Brătoi).
 

„Eram ca o mare familie. Jucam de foarte mult timp împreună, ne cunoşteam. Am trăit momente fantastice din viaţa noastră. Au fost câţiva ani când lotul naţional de juniori începea astfel: Barbu, Dache, Mătăsaru, Chiriac, Coroiu. Erau aceiaşi şi la lot, şi la şcoala sportivă. Plus ceilalţi trei. Numărul 8 se ştia, era Septar. La numărul 6 şi la numărul 7 se mai schimbau. Ruxanda, Buruiană sau unii de la alte echipe din ţară. Meciul decisiv, cu Locomotiva, l-am câştigat la un punct. A fost o transformare la 45-50 de metri lateral stânga, ţin minte şi acum, pe terenul 3 era, Prunăreanu a dat-o între beţe. Anul următor, am purtat lupta la titlu cu Triumf. Am pierdut acasă, 6-10 şi am făcut 16-16 în deplasare, ieşind pe locul secund“, spune şi Valentin Dache.


„Divertis“ şi „Pletosul“

Acesta subliniază valoarea echipei constănţene din acei ani. „Pe lângă cei menţionaţi mai devreme, la demi intra Colac (apoi au fost Babenco şi Brătoi), la uvertură era Găliceanu, centri - Voinea şi Diaconu, fundaş întotdeauna a fost Prunăreanu. Aripile se mai schimbau, într-o perioadă l-am avut şi pe Ionel Rotaru, care a ajuns la Dinamo. Gabriel Constantin era «Găboi» sau «Pletosul». Să nu-i uităm nici pe Iulian Trandafir, Mircea Ştefan (Dumnezeu să-l ierte!) sau Cicerone Dincă. Lui Mircea Ştefan îi spuneam «Divertis» (grup umoristic în vogă pe atunci), întrucât spunea cele mai multe şi mai bune glume din grupul nostru. Întreţinea atmosfera. Galon a avut şi el un aport substanţial în meciul de la Locomotiva. Au mai fost Boris Martin, Cristian Cojocaru, Andi Brătoi (care, anul următor, a devenit titular de drept), Sorin Dumitru «Gudu» şi mulţi alţii. Absolut toţi au avut câte ceva de spus pentru această echipă“, arată Valentin Dache. 

Bătaia generală

Fostului rugbyst i-a rămas vie în minte şi bătaia generală amintită de Cătălin Buruiană. „A fost în meciul de pe terenul Unirii Iaşi, în primele cinci minute, după care totul s-a oprit şi s-a jucat rugby până la sfârşit. Am participat la bătaie absolut toţi, de la numărul 1 până la ultima rezervă. S-a jucat pe un teren foarte greu. Ne-am bătut, după care ne-am oprit şi ne-am văzut de meci. «Jucăm? Jucăm!». A fost o lecţie de rugby. Se vede şi după rezultat“, spune Valentin Dache. Într-o fotografie de grup surprinsă pe terenul echipei Triumf (poza de deschidere a acestui articol), apar: rândul de sus, de la stânga la dreapta - Dan Ivanciu, Ştefan Mircea, Constantin, Ionuţ Ruxanda, Sorin Dumitru, Cătălin Galon, Dan Coroiu, Valentin Dache, Daniel Chiriac, Vasile Mătăsaru, Erdinci Septar, Cicerone Dincă, Cătălin Buruiană, Ion Barbu; rândul de jos, de stânga la dreapta - Nicolae Colac, Cristian Voinea, Martin Boris, Laurenţiu Diaconu, Andi Brătoi, Manuel Găliceanu, Ion Prunăreanu, Adrian Lovin şi Gabriel Constantin.    

„Doamna doctor Aspirină“ profesează şi acum

Valentin Dache subliniază că antrenorii şi conducătorii de la Şcoala Sportivă 2 se preocupau nu numai de pregătirea sportivă a rugbyştilor, ci şi de educaţia şi cultura lor.

„Directorul şcolii, Nicolae Rotaru, îl întreba pe Dan Ivanciu, înaintea deplasărilor, dacă la Cluj am văzut Grădina Botanică, la Sibiu, muzeul, iar la Iaşi, Parcul Copou şi Grădina Botanică. Tot timpul ne trimitea cu o zi mai devreme, astfel încât, în ziua premergătoare partidei, să vedem toate aceste minunăţii. Mi-au rămas în suflet, iar după 20 de ani de atunci, mi-am luat familia şi m-am dus la Cluj şi la Iaşi să le văd din nou“, spune Valentin Dache, care îşi aduce aminte şi de doctorul echipei, Doina Cerchizan („i se spunea «doamna doctor Aspirină» şi profesează şi acum, la Policlinica II”). „Perioada ŞS2 a fost marcată de amintiri foarte multe şi frumoase, trăiri şi sentimente. Încercăm, cât de curând, să ne vedem şi de 25 de ani, că la 20 de ani a fost extraordinar“, punctează Dache.


Victoria cu „1-0”

Un alt campion, Laurenţiu Diaconu, rememorează meciul de pe terenul Locomotivei Bucureşti, care le-a adus constănţenilor titlul.

„Eram cu toţii în vestiar. Dan Ivanciu ne-a spus: «Copii, trebuie să câştigăm, la orice diferenţă, chiar şi cu 1-0», adică să încheiem meciul fie şi un punct în faţă. Şi aşa a fost. Ne-am impus cu 15-14! Un meci foarte frumos. Ne-am dăruit şi am ieşit campioni. Mă bucur din suflet că am făcut parte din acea echipă frumoasă“, punctează Diaconu.

„Au fost momente emoţionante, foarte frumoase, din viaţa mea, petrecute cu colegii şi cu domnii profesori, Dan Ivanciu şi Peter Ianusevici, antrenori foarte buni, care ne-au coordonat şi ne-au pregătit foarte bine, atât fizic, cât şi tehnic şi tactic. Cele mai frumoase momente au fost meciurile în sine. Toate partidele din campionat au fost la intensitate maximă, noi alcătuind un grup unit şi foarte bine pus la punct în toate privinţele“, mai spune Laurenţiu Diaconu.

Meci pierdut pe o zăpadă până la genunchi

„Am avut profesori foarte buni, care ne-au dat o educaţie în primul rând ca oameni şi apoi ca sportivi. Am început greu, că eram cei mai mici juniori, dar când am ieşit campioni, ajunseserăm să învingem şi echipe de seniori din judeţ, cum sunt CFR sau ITC. Înainte de a pleca la un turneu în Anglia, am avut meci la Cluj, pe care l-am pierdut, pe o zăpadă până la genunchi. Dar, în general, am mers fără reproş, fără greşeală. Cu Locomotiva, pe finalul meciului, am avut un eseu transformat, iar bucuria a fost imensă. Ceva de vis. A fost o performanţă. În anul următor, când am trecut la categoria noastră de vârstă, nu ştiu ce s-a întâmplat, ne-am îmbătat cu succesul şi am ieşit doar vicecampioni. Am pierdut acasă cu Triumf, iar în retur a ieşit egal, a fost chiar primul meci. La meciul din deplasare cu Locomotiva Bucureşti, Petre Ianusevici n-a putut veni, era plecat în Noua Zeelandă, mi se pare, la un schimb de experienţă. N-a putut fi lângă noi când am ieşit campioni. După meci, la o zi sau două, ne-a povestit profu' Dan că l-a sunat şi i-a dat vestea cea mare, iar Peter Ianusevici s-a bucurat enorm“, punctează şi Gabriel Constantin.

Pleca de acasă la 5.00 şi se întorcea la 21.00

Acesta mai spune că „nu mai văd în ziua de azi echipă ca aceea pe care am avut-o noi. O echipă de rugby educată şi în teren, şi în afara lui. Astăzi, unii spun că nu au timp să facă sport, că merg şi la şcoală. Eu, fiind din Năvodari, făceam şi rugby, şi liceul de marină. Mă trezeam la 5.00 dimineaţă să ajung la şcoală, la 13.00 eram la cămin la şcoala sportivă, luam prânzul şi dormeam o oră, mergeam apoi la antrenament şi ajungeam seara acasă la ora 20.00 - 21.00. Şi am terminat cu brio şi liceul, luând Bacalaureatul fără să am probleme, şi am şi ieşit campion la rugby. În ziua de azi, aceste chestii nu prea se mai întâlnesc“.                      

Ti-a placut articolul?

Comentarii