Legenda localităţii Sfântu Gheorghe şi a balaurului uriaş răpus de un voinic

Sfântu Gheorghe este o localitate veche, fiind menţionată în 1318 de Petrus Visconti, pe harta Periplus Ponti Euxini Octupulus, cu numele actual. Se presupune că locuirea sa a fost neîntreruptă până în secolul XVIII când, alături de autohtoni, s-au stabilit familii de cazaci de pe Nipru. În 1820, se ridica prima biserică cunoscută a satului, din donaţiile lui Alexa Dionisie, aceasta fiind realizată din lemn, la circa 50 de metri de cea actuală. În 1880, lăcaşul a fost refăcut cu sprijin financiar acordat de însuşi regele Carol I, pentru ca, în 1896, să fie afectat de un incendiu devastator. În acelaşi an, a început ridicarea bisericii actuale, din donaţii adunate de la cetăţenii mai înstăriţi ai satului, dar şi din bunăvoinţa unui comerciant grec, ale cărui vase s-au scufundat în apropierea satului. Clopotniţa s-a ridicat ceva mai târziu (1901), prin contribuţia italianului I. Milano, patronul pescăriilor din sat, la vremea respectivă.
 
Pentru oamenii care trăiesc în aşezarea ce poartă acest nume, Sfântul Gheorghe este cel care i-a salvat de balaurul uriaş care ajunsese la gurile Dunării. Legenda spune că, pe aceste tărâmuri, trăia, demult, un balaur uriaş. Un voinic puternic, care avea în mână o suliţă dată de Dumnezeu, s-a luptat cu fiara, pentru a o răpune. Încercând să scape, jivina a ajuns pe locurile unde astăzi de află localitatea Sfântu Gheorghe şi a încercat să fugă în mare, lăsând în urma sa un canal şerpuit. În cele din urmă, tânărul a reuşit să omoare fiara. În urma ei, a rămas canalul. Oamenii locului i-au pus numele sfântului care i-a salvat de balaur, apoi au botezat aşa şi satul.
 
Sursa: www.razim-sinoe.ro