El vesteşte-n toată ţara că soseşte primăvara! Despre tradiţiile, simbolurile şi evoluţia mărţişorului(galerie foto)

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională românească ce celebrează sosirea primăverii. Astfel, potrivit tradiţiei româneşti, de 1 martie, se oferă doamnelor şi domnişoarelor mărţişoare, ca mici semne de preţuire şi dragoste.

 Ce este mărţişorul

 Mărţişorul este format dintr-o fundă de mătase roşu cu alb, ce semnifică împletirea dintre iarnă şi primăvară, la care se adaugă alte simboluri ce ţin de noroc. Mărţişoarele sunt purtate la vedere timp de o săptămână, două sau chiar o lună, în funcţie de obiceiurile fiecărei regiuni în parte. Despre purtătorii mărţişorului se spune că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, norocoşi şi feriţi de boli şi de deochi.
 
Într-un studiu dedicat acestei sărbători, poetul George Coşbuc motiva de ce se poartă mărţişorul: „Scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet”.

 Cum este sărbătorit mărţişorul în diferite regiuni

 Mărţişorul se poartă în piept sau la mână, iar cei care doresc să impresioneze persoanele dragi au de ales dintre multe modele. În localitățile transilvănene, mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre şi chiar de coarnele animalelor domestice, deoarece se spune că astfel vor fi speriate duhurile rele.
În Bihor se spune că oamenii care se spală cu apă de ploaie căzută pe 1 martie vor fi mai sănătoşi în anul respectiv. În Dobrogea, mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor şi apoi aruncate în aer, pentru noroc.
 
De 1 martie, în Bucovina, spre exemplu, în zona Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc, bărbaţii sunt cei răsfăţaţi de către doamne. Ei primesc mărţişoare sau diverse obiecte simbolice, cum ar fi o diplomă pentru cel mai bun soţ. Nu există o explicaţie pentru inversarea obiceiului, însă acesta este păstrat în fiecare an.
 
În Republica Moldova, în perioada 1-10 martie, se desfăşoară Festivalul Internaţional de Muzică „Mărţişor”. În acest an, festivalul se află la ediția cu numărul 49.

 Istoricul şi evoluţia mărţişorului

 Originile acestei sărbători nu sunt cunoscute exact, dar se spune că ele datează de pe vremea Imperiului Roman, în perioada în care Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte, zeul războiului, al fertilității și al vegetației. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.
 
În ţara noastră există mărţişoare cu o vechime mai mare de 8.000 de ani. Pe vremea dacilor, mărţişoarele luau forma pietrelor de râu, care erau vopsite în alb şi roşu. Culoarea roşie era atribuită vieţii, deci femeii, în timp ce culoarea albă era specifică înţelepciunii bărbatului. În acest fel, şnurul mărţişorului ar putea reprezenta împletirea principiului masculin cu cel feminin. Pietrele colorate erau înşirate pe o aţă şi astfel erau purtate la gât de către femei.
 
Mai târziu, pietrele au fost înlocuite cu monede care erau prinse la gâtul fetelor cu un fir alb şi roşu împletit. După rangul celui care o purta, moneda era de aur, de argint sau de bronz şi se spunea că aduce noroc pe tot parcursul anului.
 
În mediul urban, mărţişorul a suferit diverse transformări. Dacă în trecut firul alb cu roşu era făcut din lână, în prezent, el este realizat din mătase şi diferite alte textile. Din talisman şi obiect ritualic, cu timpul, mărţişorul care atârnă de şnurul norocos s-a transformat în breloc, trifoi cu patru foi, inimă, feţe zâmbitoare, scoici, iniţiale ale numelor, flori, animale şi în multe alte obiecte decorative frumos colorate.
 
Precum majoritatea obiceiurilor păstrate în oraşele contemporane, mărţişorul s-a transformat în profit, în cadou scump ce denotă statutul socio-economic al unei persoane.

 Simbolurile mărţişorului

 Coşarul, trifoiul cu patru foi şi potcoava reprezintă obiecte aducătoare de sănătate şi noroc, semnificative pentru mărţişor.
 
Coşarul reprezintă norocul, înţelegerea în familie şi stabilitatea casei. În trecut, acesta se număra printre cei mai căutaţi oameni din sat, deoarece era responsabil cu desfundarea coşurilor. Oamenii obişnuiau să spună că vizita unui coşar aducea noroc şi bunăstare familiei respective.
 
Considerat un simbol magic, trifoiul cu patru foi se oferă de mărţişor pentru noroc, fericire şi belşug. Un alt simbol important se referă la potcoavă, care semnifică vitalitate şi fertilitate. Potcoava se dăruieşte des alături de şnurul alb şi roşu.

 Ce spune legenda

 Una dintre legende povesteşte că, odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu, dar, într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute în biruirea zmeului şi în eliberarea Soarelui. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi a început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer, înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătură de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată. De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii. 

 Zilele Babei

 În prima zi a primăverii, o celebrăm şi pe Dochia, despre care se spune că a fost o femeie frumoasă şi bogată, dar care şi-a trăit tinereţea în desfrâu. Spre bătrâneţe s-a pocăit şi a împărţit averea la săraci, apoi s-a retras la o mănăstire, unde a făcut multe minuni.
 
Potrivit legendelor, Dochia a plecat cu turma pe munte, îmbrăcată cu nouă cojoace. Deoarece afară se încălzea, îşi scotea câte un cojoc în fiecare zi. Când l-a aruncat pe ultimul, era un ger groaznic, iar Dochia a îngheţat împreună cu toată turma ei.
 
Astfel, a apărut obiceiul ca între 1 şi 9 martie, oamenii să-şi aleagă o zi despre care să spună că: „asta e Baba mea!”. Ciclul de nouă zile, cât a durat călătoria Dochiei până în vârf de munte, este numit, în tradiţia populară, „Zilele Babei”. Se spune că aşa cum va fi vremea în ziua respectivă, aşa îi va fi norocul persoanei respective tot anul. Astfel, vremea caldă şi însorită înseamnă belşug şi multe bucurii, iar vremea rece şi ploioasă, necazuri şi sărăcie.