Editorial Toți vrem să fugim undeva vara - dar de ce, de fapt?

 

• „Unde mergi vara asta?” nu mai e o întrebare banală, ci aproape o probă de identitate.

 
În fiecare an, pe la început de iunie, începe același fenomen: oamenii deschid hărți, scrollează oferte, caută bilete de avion ca și cum viața însăși ar depinde de ele. Vara devine sinonimă cu fuga. Fuga din oraș, din cotidian, din birou, din probleme. „Unde mergi vara asta?” nu mai e o întrebare banală, ci aproape o probă de identitate.
 
Fie că visăm la Grecia, la Vama Veche, la un sat uitat de lume sau la o cabană în munți, toți vrem, instinctiv, să plecăm. Și nu doar undeva anume, ci departe - de tot ce ne apasă în restul anului.
 
Dar de ce?
 
Poate pentru că vara ne prinde obosiți. Nu doar fizic, ci psihic. După un an de alergătură, de e-mailuri, termene-limită, facturi și aglomerație, vine căldura și cu ea o întrebare tăcută: „Pe tine cine te mai întreabă ce-ți dorești cu adevărat?” Iar răspunsul devine, adesea, o rezervare pe Booking.
 
Poate că fuga nu e despre destinație, ci despre pauză. Despre a nu mai auzi notificări, a nu mai vedea fețele aceleași colegi în ședințe inutile, a nu mai deschide frigiderul și să nu te întrebi iar „ce mai gătesc azi?”. Vrem un loc unde timpul curge altfel - sau măcar pare că o face.
 
Mai mult decât orice, vara e sezonul iluziei că putem fi altfel. Mai relaxați, mai frumoși, mai liberi. Acolo, în vacanță, nu suntem „contabila de la etajul 3”, „studentul cu restanțe” sau „tatăl mereu obosit”. Suntem pur și simplu oameni în șlapi, cu nisip între degete și gânduri ușoare.
 
Sigur, nu toți ne permitem plecări exotice. Unii se refugiază la bunici, alții în parcul din cartier sau pe un balcon improvizat cu două plante și o bere rece. Dar dorința e aceeași: să fim altundeva. Sau, poate mai sincer spus, să fim altfel.

 
Și nu e nimic greșit în asta.
 
Fuga de vară e, uneori, singura formă reală de regăsire. Un restart emoțional. O liniște care nu vine cu rețetă, ci cu puțină umbră, o conversație lungă și o bătaie de vânt. Nu contează cât durează. Contează că, preț de câteva zile, uităm ce ne obosește și ne aducem aminte cine suntem.
 
Așa că da - fugi. Dar nu uita să te întorci altfel. Mai împăcat. Mai viu.
 



Citește și:
Editorial: Copiii abuzați, oglinda unei societăți bolnave