Volei România, al treilea succes la rând la Campionatul European Under-16. „Visăm, visăm. Bravo, băieți! Tot așa!“ (GALERIE FOTO)
Volei: România, al treilea succes la rând la Campionatul European Under-16. „Visăm, visăm. Bravo, băieți!
27 Jul, 2025 16:03
ZIUA de Constanta
232
Marime text



Echipa națională masculină de volei Under-16 a României continuă parcursul foarte bun la Campionatul European, întrecere care se dispută în această perioadă în Armenia, la Erevan.
Selecționata tricoloră a înregistrat astăzi, 27 iulie 2025, a treia victorie consecutivă în grupă, 3-0 (25-22, 25-21, 25-16) cu Letonia și se află pe un drum bun pentru calificarea în semifinale.
În cele patru meciuri jucate până acum la Euro, România (antrenori, Marian Apostu și Daniel Borcea) a înregistrat trei victorii și un eșec.
Din victorie în victorie.
Naționala sub 16 ani a României a obținut al treilea succes consecutiv la Europeanul de la Erevan.
Jocul României e în creștere de la meci la meci. Acum am învins Letonia în minimum de seturi și visăm, visăm. Bravo, băieți! Tot așa!, este mesajul Federației Române de Volei.
Au punctat pentru România în acest meci: Tudor Calciu 13, Alexandru Apostu 8, Matei Mihăilă 7, Tudor Șuteu 6, Alexandru Giucă 4, Matei Sava 3, Victor Precup 1. Au mai jucat: Lucas Pop, Valeriu Verciuc, Tudor Călin, Octavian Parmac, Vlad Condor, Tudor Bălău.
Din lotul tricolor la Erevan face parte și Iustin - Ștefan Egor (extremă, născut în 2010), de la CSS1 Constanța, antrenat la club de profesorii Mihaela Isac și Valentin Egor (tatăl jucătorului), preparator fizic fiind Valentin Robescu.
În următorul meci, România întâlnește Spania, mâine, 28 iulie 2025, de la ora 11.30.
Meciurile României din grupă
România – Polonia 0-3 (12-25, 18-25, 15-25)
România – Armenia 3-0 (25-23, 25-21, 25-16)
România – Grecia 3-1 (21-25, 26-24, 25-19, 25-19)
România – Letonia 3-0 (25-22, 25-21, 25-16)
România – Spania (luni, 28 iulie 2025, ora 11.30)
România – Austria (miercuri, 30 iulie 2025, ora 14.00)
România – Slovenia (joi, 31 iulie 2025, ora 11.30).
Din grupă se califică în semifinale primele două clasate.
Sursa foto galerie: Facebook (Federația Română de Volei)
Citește și:
UPDATE. Volei
Iustin Egor, de la CSS1 Constanța, victorii cu România la Campionatul European Under-16 (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii