Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:05 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanţa Preţul gigacaloriei creşte… retroactiv

ro

20 Apr, 2011 12:08 1024 Marime text

În timp ce populaţia este din ce în ce mai sărcă şi înglodată în datorii, la Constanţa se majorează preţul gigacaloriei. În prag de sărbători pascale, Consiliul Local Constanţa a aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare, majorarea preţului gigacaloriei cu 13%. Deşi a fost aprobată abia marţi, 19 aprilie 2011, hotărârea va fi aplicată retroactiv, începând cu 1 aprilie. Asta deşi, potrivit prevederilor dreptului administrativ, acest principiu este admis pentru documentele emise de autorităţi.

CET Constanţa a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) să aprobe o mărire de 13% a preţului la gigacolorie. Şi cum a venit acordul din partea autorităţii, facturile pentru agentul termic consumat din luna aprilie va creşte cu circa 20 de lei pentru o garsonieră. Chiar dacă a contestat la ANRE majorarea preţului de facturare, prin intermediul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), Primăria Constanţa a votat marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Municipal (CLM), pentru scumpirea gigacaloriei. Decizia a venit după ce, la sfârşitul lunii martie, ANRE a crescut tariful de producere şi transport al energiei termice, de la 166,85 de lei la 182,85 de lei pe gigacaloriei. „Nu avem încotro decât să aplicăm noul preţ cu data de 1 aprilie. Dacă ANRE ne dă câştig de cauză, banii pe care i-au plătit deja constănţenii îi vom da înapoi prin deducerea din facturile viitoare", a spus primarul Radu Mazăre. Edilul a precizat că este sigur RADET nu va avea câştig de cauză. Potrivit datelor din proiectul de hotărâre, majorarea se va aplica începând cu data de 1 aprilie, deşi dreptul administrativ nu permite aplicarea retroactivă a hotărârilor emise de autorităţile publice locale.

 

Un nou CET cu bani împrumutaţi

În altă ordine de idei, în cadrul şedinţei de CLM s-a discutat şi despre posibilitatea înfiinţării unei noi Centrale Electrice de Termoficare (CET). „Suntem în discuţie, am luat legătura şi cu un înalt reprezentant al BERD-ului pentru a face o investiţie într-un sistem de furnizare de energie termică, într-o fabrică de căldură, care să scoată gigacaloria mai ieftină şi să nu crească preţul aşa cum îl cresc cei de la stat când li se scoală lor pe chelie", a spus Mazăre.

http://www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii