Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget liber Strada Traian, uitată de autorităţi

ro

11 Aug, 2011 11:51 683 Marime text

Pe strada Traian domneşte o linişte anormală. Au crescut buruienele pe margine şi arată ca o uliţă plină de colb dintr-un sat uitat de lume. Singurul lucru care o trădează că se află într-un oraş sunt blocurile turn care o străjuiesc pe o latură. Pe cealaltă latură, dincolo de gardul albastru, se cască un hău de câteva zeci de metri, până la Valea Portului. E tot acolo, de mai bine de patru ani şi cine ştie cât va mai rămâne aşa.

„S-au apucat din martie din nou de lucru acolo jos, dar până acum nu au făcut nimic. Nu ştiu ce tot fac, dar nu se vede nimic. Şi strada este tot aşa!", ne-a declarat, indignat, unul dintre locatarii din zonă. Locuieşte în blocul A5 şi s-a săturat să stea cu frica în sân că strada ar putea-o lua la vale în orice clipă.

Aceeaşi nemulţumire este şi în rândul proprietarilor apartamentelor din blocul A6. De altfel, aceste două blocuri sunt cele mai afectate de alunecările de teren de pe strada Traian. „Pur şi simplu îşi bat joc de noi. Nici nu o repară, nici nu o consolidează, o lasă aşa, să cadă singură. Cei care construiesc mall-ul ăsta se fac că lucrează. În atâtea luni, nu se vede niciun progres", ni s-a plâns un alt locatar.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii