Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei pe un loc pentru şefia Sanatoriului Techirghiol

ro

03 Dec, 2010 01:43 1307 Marime text
Cei trei candidaţi, Vasilică Rusu (UNPR), Indiran Logofătu şi Fenin Semat (PSD), vor da prima probă, cea scrisă, pe 8 decembrie, iar două zile mai târziu proba interviu - susţinerea proiectului de management. Dosarele de înscriere pentru acest concurs au putut fi depuse până ieri, la ora 12.00.

Adie Grigore, fiica lui Florea Constandin, preşedintele organizaţiei PDL Techirghiol, nu şi-a mai depus în cele din urmă dosarul, chiar dacă iniţial se afla şi ea pe lista celor care aspirau la şefia Sanatoriului. Concursul trebuia să aibă loc în perioada 17 - 19 noiembrie, dar a fost reprogramat din cauza retragerii a doi dintre membrii comisiei de examinare. Pentru promovarea concursului, cei trei candidaţi trebuie să obţină media finală de cel puţin 8. Dacă Vasilică Rusu are susţinerea UNPR-ului, iar Fenin Semat pe cea a PSD-ului, despre Indiran Logofătu nu se ştie de cine este sprijinită, pentru că în această cursă PDL nu susţine pe nimeni. Menţionăm că de la sfârşitul anului 2009 şi până în iunie 2010, cât a ocupat funcţia de director al Sanatoriului, Logofătu a avut parte de toată susţinerea democrat-liberalilor constănţeni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii