Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:01 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele Klaus Iohannis, declaraţii după negocierile cu partidele politice. "Nu voi desemna un personaj din PSD"

ro

11 Oct, 2019 14:31 2094 Marime text
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut vineri, 11 octombrie, declaraţii în urma consultărilor pe care le-a avut cu partidele poltice din Parlament, fiind vizitat, pe rând, de către o delegaţie de la fiecare formaţiune, care şi-a expus punctul de vedere şi a nominalizat nume pentru numirea unui nou premier. 
 
Amintim că în urma moţiunii de cenzură, votată în cursul zilei de joi, 10 octombrie, în plenul reunit al celor două camere ale Legislativului, guvernul condus de liderul PSD, Viorica Dăncilă, a picat în urma unui vot unde 238 de parlamentari au votat în favoarea demiterii Vioricăi Dăncilă. 

"Bună ziua. Ieri, a trecut moţiunea de cenzură şi a picat Guvernul Dăncilă un guvern eşuat şi derutat. Şi este foarte bine aşa că a trecut moţiunea. Ca să încep cu sfârşitul, PSD a confirmat că nu a înţeles nimic. A lipsit de la negocieri. Au chiulit. Este nevoie să se instaleze urgent un nou Guvern, un guvern de tranziţie. Indiferent, dacă vom avea anticipate sau alegeri la termen, va fi un guvern care va fi pentru o perioadă relativ scurtă". 

"Vreau să lămuresc un lucru din capul locului. L-am spus tuturor participanţilor. Prefer un guvern politic şi nu voi căuta altă soluţie decât un guvern politic. Astăzi s-au prezentat partidele şi PNL, care a venit primul la ora 11:00 la consultări a spus clar şi răspicat - PNL este dispus să preia guvernarea, chiar dacă se anunţă un parcurs dificil. Celelalte formaţiuni - toate au afirmat că vor sprijini o altă abordare. De pe acum este deja destul de clar că ne îndreptăm către un guvern PNL sau în jurul PNL, urmând în zilele următoare să se clarifice aceste nuanţe".

"Este nevoie de un guvern care pregăteşte bugetul pentru anul următor, pentru 2020, este nevoie de un guvern care închide cu responsabilitate bugetul pe 2019 şi în acest context este important de subliniat şi avertizez PSD să nu cheltuie banii romanilor în această fază de interimat. Este nevoie de un guvern care să repare greşelile făcute de PSD. Aici vreau să fac o afirmaţie şi ştiu foarte bine acest lucru, cu toată claritatea - nu vor exista tăieri de salarii şi pensii! Spun acest lucru pentru a contrazice o afirmaţie mincinoasă a psdiştilor şi vreau să repet - nu vor exista tăieri de salarii şi pensii. Consultările începute astăzi vor fi continuate luni, poate chiar şi marţi pentru a clarifica foarte bine ce trebuie făcut. Vreau să ştie toată lumea că intenţionez să fac repede o desemnare. Luni, cel tarziu marţi voi desemna un prim ministru care va veni cu un guvern în Parlament. Nu voi desemna un personaj din PSD. Nu voi desemna psdişti pentru guvernare". 

"Am declarat şi ieri. Personal, eu sunt în favoarea alegerilor anticipate, dar după prezidenţiale. Vreau să explic un pic de ce fac această remarcă. Constituţia Romaniei nu favorizează alegeri anticipate. Prevederea este gandita să inhibe alegeri anticipate. Se realizează foarte greu şi numai cu acordul unei majorităţi din Parlament. Se poate dizolva Parlamentul doar dacă două propuneri succesive de Guvern intră în parlament. Astfel de condiţii se întrunesc greu. Sunt dispus să mă implic după prezidenţiale într-o discuţie onestă cu toate partidele politice pentru a găsi o soluţie corectă. Dacă ar pica două propuneri pe care le-aş face în perioada imediat următoare, atunci acest Guvern interimar ar rămane în funcţie, lucru inacceptabil. Ar rămane în funcţie pana cand se vor organiza anticipate. Acest scenariu nu poate fi luat în considerare. Acum avem nevoie de un Guvern rapid instalat, iar după prezidenţiale putem să redeshcidem cu toţii discuţia pe alegeri anticipate".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii