Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:23 20 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Premierul interimar Cîmpeanu, luat la întrebări de senatorul Mazăre

ro

13 Nov, 2015 00:00 1059 Marime text
Desfiinţarea liceelor sanitare, precum şi lunga perioadă în care nu au funcţionat şcoli profesionale care ar fi putut pregăti corespunzător cadrele medicale medii din sistemul sanitar nu au întârziat să-şi arate efectele. Într-un interviu acordat relativ recent de către preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), Mircea Timofte, acesta atrăgea atenţia asupra carenţelor serioase existente în sistemul de pregătire profesională a asistenţilor medicali. Şeful OAMGMAMR a subliniat faptul că deficienţe există atât în pregătirea teoretică, cât şi în cea practică a viitorilor asistenţi medicali, calitatea actului de învăţământ lasă de dorit şi, în consecinţă, absolvenţii îşi găsesc cu dificultate un loc de muncă, riscând, adesea, să nu poată profesa.

În aşteptarea răspunsului

Semnalul de alarmă tras de Timofte n-a trecut neobservat de senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre. Şi cum răspunzători de această situaţie sunt deopotrivă ministrul Sănătăţii, demisionarul Nicolae Bănicioiu, şi fostul ministrul al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, Mazăre n-a ratat ocazia de a-i lua la întrebări. Demersul său a venit cu puţin timp înainte ca Sorin Cîmpeanu să fie numit premier interimar, iar răspunsul pe care parlamentarul constănţean îl aşteaptă nu se ştie dacă va mai fi dat de cei menţionaţi, având în vedere situaţia politică actuală.
 
Cert este că parlamentarul PSD vrea să afle măsurile pe care miniştrii de resort preconizează să le ia în vederea îmbunătăţirii aspectelor semnalate… Şi totul în scris, pentru că vorbele se pot uita, dar ce e scris rămâne. De fapt, indiferent cine va prelua cele două mandate, ar trebui să fie acordată atenţie aspectelor semnalate şi să fie luate măsurile ce se impun în cel mai scurt timp cu putinţă. Până atunci, aşteptăm cu interes răspunsul la întrebarea formulată de senatorul Alexandru Mazăre.

Ti-a placut articolul?

Comentarii