Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:13 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Pintilie este noul presedinte al organizatiei PSD din Medgidia

ro

06 Dec, 2003 00:00 1056 Marime text

Mitrea face din nou legea

Lovitura de gratie pentru Butnaru si Motoc

Organizatia municipala a PSD a fost intinerita * Dontu a ramas presedinte, iar Gabriel Stan a fost investit presedinte executiv * Noul birou municipal este format din vicepresedintii Eduard Martin, Valentin Parvulescu si Dan Damian, trezorierul Virginia Stefanica si secretarul executiv Sanda Ciocoiu * Mitrea le-a atras atentia armatorilor sa respecte legislatia europeana in domeniu * Ministrul Transporturilor, Locuintei si Turismului a promis ca, in termen de un an si jumatate, va reface integral blocurile cu grad mare de risc din MedgidiaMinistrul Transporturilor, Locuintei si Turismului, Miron Mitrea, responsabil de activitatea politica a organizatiei PSD Constanta, a efectuat ieri o vizita in judet. In cursul pranzului, Mitrea a participat, la sediul PSD, la sedinta Delegatiei Permanente. In cadrul acestei sedinte a fost aprobata noua conducere a organizatiei municipale social-democrate. Pe ordinea de zi a intrunirii au figurat aprobarea largirii Delegatiei Permanente a PSD si prezentarea de catre liderul organizatiei, Radu Mazare, a concluziilor intalnirilor cu primarii partidului din judet. Imediat dupa sedinta, staff-ul social-democrat impreuna cu vicepresedintele de la centru au plecat spre Medgidia. Coloana oficiala a facut o escala in orasul Basarabi, ministrul Mitrea aratandu-se interesat de stadiul lucrarilor la sala de sport din localitate si de blocurile ANL din localitate. La descinderea in Medgidia, ministrul Transporturilor, Locuintei si Turismului a dorit sa viziteze blocurile declarate cu grad mare de risc in caz de calamitati, precum si cele construite prin regim ANL. Miron Mitrea a precizat ca va discuta cu primarul localitatii, Mircea Pintilie, si va cauta solutii concrete astfel incat, in termen de maximum un an si jumatate, aceste blocuri de locuinte sa fie refacute si date in folosinta tinerilor din localitate. Amintindu-si ca si-a satisfacut stagiul militar in Medgidia, Mitrea a recunoscut ca dintotdeauna municipiul a fost greu de condus, din prisma problemelor sociale si economice. Legat de acest aspect, ministrul a precizat ca pe viitor, alaturi de autoritatile locale, se va implica in incurajarea investitiilor private in localitate. A urmat conferinta de presa, in cadrul careia ministrul Mitrea a anuntat numele noilor membri ai Delegatiei Permanente a PSD si totodata ai organizatiei municipale social-democrate. Astfel, lui Gheorghe Dontu, care va ramane si pe viitor presedinte la municipiu, i s-au alaturat seful Corpului de Control al Primariei, Gabriel Stan, in calitate de presedinte executiv, si vicepresedintii Eduard Martin, Valentin Parvulescu si Dan Damian. Postul de trezorier i-a revenit Virginiei Stefanica, iar cel de secretar, Sandei Ciocoiu. Deoarece dezbaterile din organizatia PSD Medgidia nu puteau fi trecute cu vederea, ministrul Mitrea l-a anuntat ca presedinte interimar al filialei pe primarul Pintilie. Prin aceasta numire, Mitrea a intrat intr-un conflict mocnit cu fostii lideri ai organizatiei, Marian Butnaru si deputatul Marian Motoc, precum si cu oamenii de afaceri din zona, care finantau partidul. Chiar Mitrea a spus ca nu este absolut convins de faptul ca "solutia Pintilie - presedinte - este cea mai buna, insa macar este una clara". Pana ieri, organizatia medgidiota nu avea un lider, ultimele alegeri fiind invalidate. In cadrul conferintei, Mitrea a mai spus ca Ministerul Turismului va scoate la privatizare societatile din statiunea Mamaia, aflate in portofoliu, si a subliniat ca, pe viitor, va emite un ordin care interzice folosirea navelor mai vechi de peste 25 de ani. In perspectiva integrarii europene, ministrul Transporturilor, Locuintei si Turismului a cerut armatorilor sa-si alinieze activitatea in baza legislatiei europene. Printre randuri, Mitrea a mai spus ca doar 22 de nave mai sunt sub pavilion romanesc, pentru ca majoritatea armatorilor romani si-au mutat navele sub alte pavilioane in afara tarii.La finalul vizitei efectuate la Medgidia, Mitrea a plecat spre capitala urcandu-se intr-un tren intercity care a oprit special in gara din localitate pentru a-l prelua pe ministrul Transporturilor. In schimb, staff-ul organizatiei PSD Constanta s-a reintors la sediul local constantean pentru a continua intalnirile cu primarii din judet ai partidului de guvernamant.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii