Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:26 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce spune fostul premier Victor Ponta despre cazul miniștrilor cercetați în dosarul Belina

ro

27 Sep, 2017 22:55 623 Marime text
Victor Ponta a declarat că înțelege susținerea politică pe care partidul o acordă miniștrilor Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, vizate în dosarul "Belina", dar, în calitate de premier, i-ar fi schimbat, informează Agerpres.ro. 
 
Ponta, care a fost prezent la recepția de Ziua Națională a Chinei, a spus că el este martor în respectivul dosar. "Sprijinul partidului, da, este corect. Și eu i-aș fi sprijinit. Să rămână în Guvern? Nu. Este un lucru rău și afectează munca Guvernului", a afirmat deputatul. El a spus că, în cazul votului din Parlament referitor la încuviințarea începerii urmăririi penale a Rovanei Plumb în dosar, va vota "împotrivă" deoarece ministrul "este martor".
 

"Faptul că partidul e alături de ei e o decizie corectă. Dar ca prim-ministru i-aș fi schimbat, pentru că vorbim de ministrul care merge la Bruxelles zi de zi și care, sigur, e acuzat pe nedrept, dar e acuzat. Știți bine că am renunțat la miniștri care au fost acuzați tot pe nedrept dar am renunțat la ei pentru că așa sunt regulile în politică, la un moment dat vine nota de plată", a subliniat deputatul.

Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii