Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:51 23 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Te trec fiorii! Avem rechizitoriul complet al dosarului „Mineriada din 13-15 iunie 1990“ (document)

ro

17 Jun, 2017 00:00 3882 Marime text
ZIUA de Constanţa prezintă rechizitoriul dosarului „Mineriada din 13-15 iunie 1990“, întocmit de procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cauză au fost deferite Justiţiei mai multe persoane, printre acestea aflându-se Ion Iliescu, la data săvârşirii faptelor, preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi fost preşedinte ales al României, Petre Roman, fost prim-ministru al Guvernului interimar al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României, dar şi Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii.
 
Conform actului de sesizare a instanţei, „în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, autorităţile statului au declanşat un atac violent al forţelor de ordine, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, împotriva opozanţilor politici care contestau rezultatul alegerilor din data de 20 mai 1990“.
 
„Urmare a acţiunii, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la UM (...) Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, fără a se efectua vreun act de cercetare faţă de aceştia. Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă din clădire, trei dintre ele fiind transportate în afara municipiului Bucureşti, la UM (...) Măgurele, unitate ce aparţinea Ministerului de Interne, motivul fiind că «au pactizat cu manifestanţii».
 
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, prim-viceprim-ministru, viceprim-ministrul ai Guvernului României, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea Maşini Grele Bucureşti, avându-l în frunte pe directorul acesteia. Aceştia din urmă s-au manifestat violent agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au încercat să ocupe Piaţa Universităţii, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor“, potrivit rechizitoriului.
 
Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii. S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcaţi mortal numiţii (…), iar numiţii (…) au fost răniţi, de asemenea, prin împuşcare.
 
„Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. Acţiunea acestei forţe a fost menită de a menţine în funcţie puterea politică instaurată în decembrie 1989 şi care câştigase alegerile din 20 mai 1990, căzându-i victime toţi cei care erau consideraţi «elemente extremiste, reacţionare» şi care ar fi organizat o «rebeliune legionară».
 
Obiectul prezentului dosar îl constituie stabilirea răspunderii penale a persoanelor vinovate de:
- uciderea numiţilor (…), în contextul evenimentelor din 13-15 iunie 1990;
- vătămarea integrităţii fizice şi psihice a unui număr de 1.388 de persoane, care au fost agresate fizic sau lipsite ilegal de libertate;
- lipsirea de libertate a unui număr de 1.250 de persoane.
Faptele vizate privesc intervalul de timp în care aceste persoane s-au aflat sub puterea autorităţilor sau a celor chemaţi să sprijine acţiunea acestora şi a încetat odată cu punerea în libertate a ultimei persoane reţinute nelegal“, se mai arată în rechizitoriu.
 
„Venirea minerilor la Bucureşti, în ziua de 29 ianuarie 1990, pentru sprijinirea reprezentanţilor F.S.N. şi ai guvernului, a constituit ceea ce opinia publică cunoaşte sub denumirea de «Prima mineriadă». Toate acestea au fost tolerate de către autorităţi, care nu au întreprins nimic pentru a arăta că violenţa fizică nu poate fi un mod de exprimare într-o societate care pretinde că funcţionează pe principii democratice, iar acest fapt a creat, în mentalul colectiv, convingerea că acest mod de acţiune este unul potrivit şi eficient, mai ales că ecourile răsturnării, prin forţă, a regimului comunist nu se stinseseră încă, iar chemările adresate muncitorilor, chiar prin vocea preşedintelui Iliescu Ion, îndemnau la «restabilirea ordinii şi apărarea democraţiei»“, conform rechizitoriului.
 
„Revenind la evenimentele din 18-19 februarie 1990“, procurorii mai arată că, sprijiniţi de liderii sindicali, „au fost aduşi, în Bucureşti, în sprijinul puterii politice, aproximativ 4.000 de mineri din Valea Jiului, iar reprezentanţii FSN şi ai guvernului le-au cerut acestora să restabilească ordinea, deşi, la sosirea minerilor în Piaţa Victoriei, nu mai existau manifestanţi, întrucât fuseseră deja împrăştiaţi de forţele de ordine. Pentru aducerea minerilor la Bucureşti, Voiculescu Gelu Voican şi Ionescu Cazemir Benedict, împreună cu alte patru persoane, s-au deplasat la Petroşani, cu elicopterul, în scopul de a organiza deplasarea acestora“.
 
„Aceasta a fost considerată «a doua mineriadă», care, alături de mineriada din ianuarie 1990, a constituit precedentul pentru aducerea minerilor în Bucureşti, în iunie 1990, şi a devenit un mod de acţiune pentru conducerea politică a ţării din acea perioadă, acela de a pune faţă-n faţă, într-o confruntare, diferitele categorii sociale, iar această confruntare nu putea fi decât una cu consecinţe ce nu mai puteau fi controlate şi care poate fi asimilată uşor unui război civil.
 
În acest context, deosebit de relevantă este afirmaţia pe care a făcut-o suspectul Cozma Miron, care, interpelându-l pe ministrul de interne Mihai Chiţac, i-a spus acestuia că, dacă instituţiile statului nu sunt capabile să-l apere pe preşedintele Ion Iliescu, atunci îl vor apăra minerii. De asemenea, minerii au promis că vor reveni în Bucureşti ori de câte ori vor mai avea loc astfel de evenimente. Tot în seara zilei de 18 februarie 1990 au fost chemaţi, în sprijinul guvernului, muncitori din judeţele limitrofe (…)“, conform actului de sesizare a instanţei.
 
În concret, Ion Iliescu este acuzat că a hotărât, „în ziua de 11 iunie 1990, alături de inculpaţii Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, Măgureanu Virgil, Florescu Mugurel Cristian şi alte persoane, în prezent decedate, să evacueze în mod brutal, prin folosirea nejustificată şi în mod ilegal a forţelor menţionate anterior, manifestanţii din Piaţa Universităţii, ale căror acţiuni de protest neviolente nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor lor politice“.
 
„De asemenea, în acelaşi scop, a decis aducerea a câtorva mii de muncitori din aproape întreaga ţară, pe care i-a determinat, prin acţiuni constante de dezinformare (care i-au vizat nu numai pe aceştia, ci şi întreaga populaţie a ţării), să acţioneze cu violenţă asupra celor care aveau alte opţiuni politice, ca veritabile forţe de ordine, molestând şi lipsind de libertate manifestanţii, singuri sau împreună cu forţele implicate în aceste evenimente, lipsirea de libertatea a manifestanţilor fiind hotărâtă odată cu decizia privind lansarea atacului.
 
În condiţiile arătate, inculpatul Iliescu Ion, ca şi ceilalţi inculpaţi, a prevăzut, a acceptat şi chiar a urmărit producerea consecinţelor arătate. Pentru atingerea scopului urmărit, inculpatul a dezinformat, prin intermediul mass-media, populaţia ţării, cu privire la scopul manifestaţiilor şi natura neviolentă a acestora, cărora le-a atribuit caracterul unor mişcări de tip legionar, cunoscând că acest fapt este nereal. De asemenea, inculpatul a solicitat dotarea militarilor implicaţi în evenimente cu armament şi muniţie de război, folosirea acestora împotriva unor civili fiind nelegală.
 
Tot prin intermediul mass-media, prin acţiuni de manipulare, a determinat alţi civili să vină în punctele fierbinţi ale evenimentelor, afirmând că este necesară apărarea instituţiilor democratice ale statului nu de cei care îşi exprimă opiniile politice, ci de elemente fasciste, huligani şi alte categorii reacţionare, expunând, în acest mod, populaţia municipiului Bucureşti la acţiunile violente care au avut loc la sediul Televiziunii Române, al Ministerului de Interne, al Poliţiei Municipiului Bucureşti sau al Serviciului Român de Informaţii.
 
În scopul aducerii la Bucureşti a muncitorilor, pentru a-i implica împotriva manifestanţilor, inculpatul a solicitat personal liderilor de sindicat şi conducerii întreprinderilor să mobilizeze muncitorii. Aceleaşi solicitări le-au fost adresate conducerilor centrale şi locale ale CPUN, organ legislativ provizoriu, care nu-şi încetase încă activitatea şi al cărui preşedinte era, precum şi persoanelor din conducerea filialelor FSN, formaţiune al cărei preşedinte era tot inculpatul Iliescu Ion“, conform rechizitoriului.
 
Precizăm că dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file. Cauza a fot înaintată, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii