Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:26 19 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Furt din casa arhiepiscopului Tomisului. Dosarul a fost redeschis ieri

ro

29 Aug, 2017 00:00 543 Marime text
Ieri, la Judecătoria Constanţa a avut loc un nou termen în dosarul în care Mihai Mihai Marian, de 31 de ani, din judeţul Vrancea, este suspectat că ar fi furat din casa arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie.
 
Ieri, instanţa a verificat măsura preventivă dispusă în cauză, respectiv arestul preventiv, însă, până la închiderea ediţiei, nu fusese luată nicio decizie.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, potrivit cărora, în noaptea de 21/22.05.2017, în intervalul orar 00.00 - 00.05, „profitând de faptul că uşa de acces nu a fost asigurată, inculpatul ar fi pătruns în interiorul imobilului situat în municipiul Constanţa, strada Constantin Brâncoveanu, ce are statut de locuinţă de serviciu a persoanei vătămate P.T., iar dintr-o încăpere situată la etajul 1 al imobilului, a sustras o distincţie a rangului de arhiepiscop (engolpion), prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 4.000 de lei“, conform procurorilor.
 
În cauză, arhiepiscopul Tomisului s-a constituit parte civilă!

Ti-a placut articolul?

Comentarii