Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:01 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A instrumentat dosarele Beirut şi Colectiv Mihai Eduard Ilie a fost numit şef al Biroului de Criminalistică din Parchetul General al României

ro

05 Oct, 2017 00:00 818 Marime text
Consiliul Superior al Magistraturii a decis numirea lui Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică, în funcţia de şef birou în cadrul unităţii de parchet anterior precizate.
 
Potrivit datelor oficiale, Mihai Eduard Ilie a fost numit şef al Biroului de Criminalistică din cadrul Serviciului de Urmărire Penală al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Mandatul este valabil începând cu data de ieri, pe o perioadă de trei ani.
 
Mihai Eduard Ilie este procurorul care a instrumentat, printre altele, dosarele Colectiv (Bucureşti - 65 de morţi) şi Beirut (Constanţa - trei morţi).
 
În urma incendiului din clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane: 27 în noaptea tragediei şi 38 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini. Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.
 
Restaurantul Beirut a fost distrus în aprilie 2014 de un incendiu, iar în această tragedie au pierit Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. În prezenta cauză, procurorul Mihai Eduard Ilie a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, care au fost condamnate în primă instanţă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii