Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:14 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cadrele universitare care primesc gradaţie de merit la Universitatea „Ovidius“ timp de cinci ani! Lista completă

ro

15 Mar, 2017 00:00 3821 Marime text
Prin Hotărârea nr. 1293 a Consiliului de Administraţie al Universităţii „Ovidius“, a fost stabilită repartizarea a 40 de gradaţii de merit pentru personalul didactic de predare din cadrul unităţii de învăţământ superior, astfel: 30 de gradaţii de merit la dispoziţia facultăţilor şi zece gradaţii de merit pentru fondul centralizat.
 
Cele 30 de gradaţii de merit pentru personalul didactic de predare din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa aflate la dispoziţia facultăţilor sunt repartizate astfel: câte o gradaţie de merit pentru fiecare facultate; o gradaţie de merit pentru Centrul ID/IFR; în plus faţă de gradaţiile repartizate conform pct. 1, câte o gradaţie de merit pentru fiecare facultate cu bugetul pozitiv. Diferenţa de gradaţii de merit rezultată între numărul total disponibil şi numărul total rezultat din însumarea gradaţiilor repartizate conform pct. 1-3, pentru Facultatea de Medicină.
 
Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie cu nr. 1294, s-a aprobat, cu unanimitate de voturi, urmând a fi supus aprobării Senatului UOC, următorul amendament la „Regulamentul privind acordarea gradaţiei de merit pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din Universitatea «Ovidius» din Constanţa“: „Pentru gradaţiile de merit acordate din fondul centralizat, rectorul numeşte o comisie de concurs, formată din trei membri. Criteriile pe baza cărora se vor acorda aceste gradaţii sunt, pe lângă cele cuprinse în Anexa 2A, următoarele: contribuţia la dezvoltarea instituţională a Universităţii «Ovidius» din Constanţa; contribuţia la creşterea prestigiului naţional şi internaţional al Universităţii «Ovidius» din Constanţa, contribuţia la atragerea de fonduri extrabugetare la Universitatea «Ovidius» din Constanţa“.

Hotărârile Senatului privind gradaţiile de merit pentru 2017

În şedinţa Senatului Universităţii „Ovidius“ din 9 februarie, prin Hotărârea 40, s-a aprobat, cu 41 de voturi pentru, două voturi împotrivă şi nouă abţineri, hotărârea CA-ului ce vizează lista personalului didactic care primeşte gradaţie de merit din fondul centralizat al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa începând cu anul 2017, după cum urmează:
Prof. univ. dr. Diane Paula Corina Vancea 
Prof. univ.dr. Carmen Elena Maftei
Prof. univ.dr. Wladimir Georges Boskoff
Lect. univ.dr. Marian George Ciuca
Conf. univ. dr. Cristina Flaut
Prof. univ. dr. Florenţa Marinescu
Ş.I. dr. ing. Rita Avram
Conf. univ. dr. Valentin Mădar Broască.
 
În aceeaşi şedinţă a Senatului au fost menţinute mai multe hotărâri ale Consiliului de Administraţie al Universităţii „Ovidius“, după cum urmează:
- HS nr. 25, care aprobă, cu unanimitate de voturi pentru, secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice privind acordarea gradaţiilor de merit următoarelor cadre didactice: prof. univ. dr. Nicoleta Asalos şi prof. univ. Cristina Mihaela Lazăr;
- HS nr. 26 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice privind acordarea gradaţiei de merit prof. univ. dr. Daniel Flaut;
- HS nr. 27 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Farmacie privind acordarea gradaţiilor de merit următoarelor cadre didactice: conf. univ. dr. Cosmin Adrian Rosca şi conf. univ. dr. Georgeta Pavalache;
- HS nr. 28 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce viza propunerea Consiliului Facultăţii de Medicină privind acordarea gradaţiilor de merit următoarelor cadre didactice: conf. univ. dr. Simona Claudia Cambrea, conf. univ. dr. Oana Cristina Arghir, conf. univ. dr. Ileana Claudia Mihailov, prof. univ. dr. Vlad lustin Tica, prof. univ. dr. Nicolae Ceamitru, conf. univ. dr. Doina Ecaterina Tofolean şi ş.I. dr. Georgeta Irinel Verman;
- HS nr. 29 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei privind acordarea gradaţiilor de merit următoarelor cadre didactice: conf. univ. dr. Daniela Dumitra Căprioară şi conf. univ. dr. Larisa Ileana Casangiu;
- HS nr. 30 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Litere privind acordarea gradaţiei de merit prof. univ. dr. Angelo Nicolae Mitchievici;
- HS nr. 31 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport privind acordarea gradaţiilor de merit următoarelor cadre didactice: conf. univ. dr. Antoanela Oltean şi lect. univ. dr. Cristian Popa;
- HS nr. 32 pentru secţiunea din HCA nr. 26, ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Teologie privind acordarea gradaţiei de merit Iect. univ. dr. Dumitru Ion lulian;
- HS nr. 33 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Matematică şi Informatică privind acordarea gradaţiei de merit conf. univ. dr. Ileana Vernic Raluca;
- HS nr. 34 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie privind acordarea gradaţiei de merit următoarelor cadre didactice: prof. univ. dr. Simona Dobrinaş şi prof. univ. dr. Gabriela Stanciu;
- HS nr. 35 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Arte privind acordarea gradaţiei de merit prof. univ. dr. Radu Niculescu;
- HS nr. 36 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole privind acordarea gradaţiei de merit conf. univ. dr. Daciana Georgeta Sava;
- HS nr. 37 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative privind acordarea gradaţiilor de merit următoarelor cadre didactice: prof.univ.dr. Cornel Grigoruţ şi lect. univ. dr. Claudiu Minel Deca;
- HS nr. 38 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Construcţii privind acordarea gradaţiei de merit conf. univ. dr. ing. Ichinur Omer;
- HS nr. 39 pentru secţiunea din HCA nr. 26 ce vizează propunerea Consiliului Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă privind acordarea gradaţiei de merit prof. univ. dr. Marius Eduard Crăciun.
 
Precizăm că deciziile 1-24 ale Consiliului de Administraţie al Universităţii „Ovidius“ nu au fost publicate pe site-ul instituţiei. Gradaţia de merit reprezintă un procent de 25% din salariu şi se acordă pe o perioadă de cinci ani.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta deciziile Senatului Universităţii care au stat la baza acordării gradaţiilor de merit pentru anul în curs.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii