Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:42 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Să fie azi ziua cea mare pentru Nicuşor Constantinescu? (rechizitorii)

ro

08 Dec, 2015 00:00 937 Marime text


Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, vine în faţa judecătoarei Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa, care l-a condamnat la 3,6 ani de închisoare cu executare, în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa. Tot în această cauză, azi, Iulia Cezara Suciu va decide dacă se impune menţinerea şefului CJC sub control judiciar, măsură preventivă sub imperiul căreia nu are voie, printre altele, să exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
La acest moment, Nicuşor Daniel Constantinescu este judecat în cinci dosare, însă doar în cel al Centrului Militar Zonal are interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al CJC.
 
Tot azi, şi tot la Tribunalul Constanţa, este programat un nou termen de judecată în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, eveniment soldat cu moartea medicului Laura Vizireanu, a asistentei Gabriela Harton, a pilotului, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi a copilotului, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel. Tragedia aviatică nu are nicio legătură cu dosarului şefului CJC.
 
În prezentul dosar, Nicuşor Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Judecata este condusă de Nermin Apzait, din Tribunalul Constanţa.
 
Amintim că, la începutul lunii, Iulia Cezara Suciu a amânat, pentru anul viitor, dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu a fost deferit Justiţiei alături de Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al preşedintelui CJC şi producător general al TVR.

În prezent, Nicuşor Constantinescu este judecat în:

 1 - Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 - termen la 19 ianuarie 2016.
2 - Dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 - termen la 13 ianuarie 2016.
3 - Dosarul celor 19 persoane (persoane fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 - termen la 15 decembrie.
4 - Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol - termen la 8 decembrie.
5 - Alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), din mai 2014 - termen la 18 decembrie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii