Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:35 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea Supremă a României judecă un proces fără precedent pentru justiția din Constanța! S-a stabilit primul termen (DOCUMENT)

ro

13 Oct, 2022 00:00 2309 Marime text
  • Cercetați în cadrul acțiunii disciplinare deschise față de aceștia de Inspecția Judiciară, judecătorii Ciprian Coadă, Valentina Boboc, Georgiana Anghel Tudor, Iulia Cezara Suciu și Marius Virgil Ungureanu au fost aspru sancționați de CSM.
  • Cauza se află în atenția Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, având ca obiect „abatere disciplinară magistrați“ și primul termen de judecată fiind fixat pentru finele acestei luni, mai precis, pe 24 octombrie 2022.
  • În Secțiunea Document puteți consulta Ordinea de zi soluționată a ședinței Secției pentru Judecători în materie disciplinară din data de 13 decembrie 2021.
Cazul celor cinci magistrați din cadrul Curții de Apel Constanța aspru sancționați de către Secția pentru Judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a ajuns pe masa Curții Supreme de Justiție a României!
 
Dosarul, înregistrat sub indicativul 1409/1/2022, reprezintă, în esență, un proces fără precedent pentru justiția din Constanța, date fiind și sancțiunile fără precedent dictate la finele anului trecut de către CSM față de cei cinci magistrați constănțeni.
 
Cauza se află în atenția Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, având ca obiect „abatere disciplinară magistrați“ și primul termen de judecată fiind fixat pentru finele acestei luni, mai precis, pe 24 octombrie 2022.
 
Potrivit datelor oficiale, dosarul se află în atenția Completului de 5 Judecători – Civil 2, format, potrivit surselor noastre, din magistrații Corina Alina Corbu (președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a României), Florentina Dinu, Denisa Livia Băldean, Cosmin Horia Mihăianu și Ileana Izabela Dolache-Bogdan.
 
Totodată, în cauză a fost invocată și o excepție de neconstituționalitate, înregistrată sub numărul 1409/1/2022/a1, ce va fi analizată tot pe 24 octombrie 2022.
 
Sancțiunile dictate cu opinii separate
 
Amintim, pe 13 decembrie 2021, Secția pentru Judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dictat sancțiuni fără precedent pentru cinci magistrați ai Curții de Apel Constanța, judecători ai Secției Penale.
 
Cercetați în cadrul acțiunii disciplinare deschise față de aceștia de Inspecția Judiciară, judecătorii Ciprian Coadă, Valentina Boboc, Georgiana Anghel Tudor, Iulia Cezara Suciu și Marius Virgil Ungureanu au fost aspru sancționați de CSM.
 
Magistratul Ciprian Coadă a fost suspendat pentru o perioadă de patru luni, magistrații Valentina Boboc și Georgiana Anghel Tudor au fost retrogradate de la gradul profesional de judecător de curte de apel la cel de judecător de tribunal, iar magistraților Iulia Cezara Suciu și Marius Virgil Ungureanu le-a fost diminuată indemnizația de încadrare lunară brută cu 25%, pentru o perioadă de un an.
 
Decizia de sancționare nu a fost unanimă, existând și opinii separate exprimate în cadrul CSM.
 
Pentru a pronunța această decizie, Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a amânat de mai multe ori pronunțarea și, totodată, inclusiv la deliberări au fost exprimate opinii separate.
 
Astfel, potrivit datelor oficiale, decizia sancționării s-a luat cu majoritatea voturilor, nu cu unanimitate.
 
În ce privește opiniile separate, una dintre acestea a fost exprimată „în sensul admiterii excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare motivată de depăşirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de încălcarea repartizării aleatorii, de realizarea cercetării disciplinare pe baza unor reguli stabilite de Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspectie si nu in baza legii si de încălcarea dreptului la apărare prin efectuarea cercetării disciplinare fără comunicarea în mod legal a corespondenţei“.
 
Totodată, a existat opinie separată și „în sensul respingerii acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâţilor Coadă Ciprian, Boboc Valentina, Anghel Tudor Georgiana, Suciu Iulia – Cezara şi Ungureanu Marius Virgil – judecători în cadrul Curţii de Apel Constanţa“.
 
Nu în ultimul rând, o altă opinie separată a fost exprimată „în sensul admiterii excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare prin prisma efectelor Hotărârii Marii Camere a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la data de 18.05.2021“.
 
Facem precizarea că magistrații Ciprian Coadă, Iulia Cezara Suciu și Marius Virgil Ungureanu au fost sancționați pentru „nerespectarea în mod nejustificat a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente“, în timp ce magistrații Valentina Boboc și Georgiana Anghel Tudor au fost sancționați pentru „nerespectarea în mod nejustificat a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente“ și „exercitarea funcției cu rea-credință“.
 
Acum, Înalta Curte de Casație și Justiție va decide dacă sancțiunile aplicate de CSM sunt juste, ori dacă sunt alte soluții care se impun în cauză.
 
În Secțiunea Document puteți consulta Ordinea de zi soluționată a ședinței Secției pentru Judecători în materie disciplinară din data de 13 decembrie 2021.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Oficial
Cine este noul președinte al Curții de Apel Constanța! A luat 9.80 la testarea scrisă (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii