Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:03 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Recursul pentru libertate al lui Eugeniu Mija

ro

18 Apr, 2012 01:31 814 Marime text
Arestat în dosarul „Bani pentru şefi din CJC", Eugeniu Mija, din Bucureşti, se află în continuare în arest. Şi asta pentru că, deşi magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa au constatat admisibilă în principiu cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar, i-au respins solicitarea pe fond, instanţa de judecată considerând că cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar este nefondată. Cu toate acestea, este de menţionat că decizia Tribunalului nu este definitivă, ea fiind deja atacată cu apel, la Curtea de Apel Constanţa. Alături de Eugeniu Mija, procurorii DNA au mai dispus trimiterea în judecată a lui Realini Lupşa, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, dar şi al lui Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor. Acesta din urmă mai ocupă şi postul de preşedinte al Casei Româno - Chineze.

Ti-a placut articolul?

Comentarii