Iată ce spune la carte Taxa de timbru a fost publicată în Monitorul Oficial
Iată ce spune la carte: Taxa de timbru a fost publicată în Monitorul Oficial
04 Mar, 2013 22:36
ZIUA de Constanta
4566
Marime text



Potrivit datelor oficiale, obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare. Obligaţia de plată a timbrului mai intervine la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, dar şi cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculări. Timbrul se mai achită şi cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehiculele sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Potrivit Monitorului Oficial al României, în vederea stimulării achiziţionării vehiculelor noi, nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care cumpără autovehicule electrice noi beneficiază de un tichet cu valoare nominală pentru fiecare autovehicul nou achiziţionat, denumit „ecotichet”, care va avea valoarea de 12.000 de lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Anton 16 Mar, 2013 14:37 Aici am gasit noul calculator de timbru: http://www.taxadetimbru.com/