Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, județul Constanța, angajează. Vezi postul vacant scos la concurs
Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, județul Constanța, angajează. Vezi postul vacant scos la concurs
23 Jun, 2025 14:21
ZIUA de Constanta
159
Marime text



Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia cu sediul în Mangalia, strada Mircea Cel Bătrân nr. 2, județul Constanta, organizează concurs, pentru ocuparea unui post vacat de asistent medical debutant (școală sanitară postliceală), specialitatea balneofizioterapie la Laborator recuperare, medicină fizică și balneologie, de la Ambulatoriul de specialitate, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, 8h/ zi.
Taxa de concurs pentru funcții de execuție cu studii medii este de 80 lei
Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs
a)formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 1 la regulamentul de concurs;
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d)copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e)copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f)certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i)curriculum vitae, model comun european.
(2)Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la alin. (1) lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3 la regulamentul de concurs.
(3) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
(5) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
(6) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h) poate fi solicitat şi de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.
(7) În funcţie de decizia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, dosarele de concurs se depun la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea şi desfăşurarea concursului sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34, HG 1336/2022.
(8) În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
(9) Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
(10) Nerespectarea prevederilor alin. (7) şi (9), după caz, conduce la respingerea candidatului.
(11) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut la art. 34, HG 1336/2022, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
Taxa de concurs ( se achită la casieria unității).
Condiţiile generale
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice
Candidații trebuie să aibă diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform hotărârii guvernului nr. 797/1997, Certificat O.A.M.G.M.A.M.R., aviz O.A.M.G.M.A.M.R. pentru anul în curs sau adeverință O.A.M.G.M.A.M.R, iar vechimea în specialitate nu este necesară.
Concursul constă în 3 etape succesive, după cum urmează:
a) selecţia dosarelor de înscriere;
b) proba scrisă( lucrare scrisă/grilă)şi/sau probă practică;
c) interviul.
Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:
a)abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie;
b)capacitatea de analiză şi sinteză;
c)motivaţia candidatului;
d)comportamentul în situaţiile de criză;
e)abilităţi de comunicare;
f)iniţiativă şi creativitate.
(3)În funcţie de cerinţele de studii sau profesionale specifice postului, criteriile de evaluare prevăzute la alin. (2) lit. d) şi e) sunt stabilite opţional de către comisia de concurs.
Bibliografie şi tematică este afișată la sediul instituției.
Calendarul de desfăşurare a concursului
Data limită de depunere a dosarelor este 4 Iulie 2025 10:00 – 14:00( de luni până vineri online sau la sediul instituției;
Afișarea selecției dosarelor: 7 Iulie 2025 până la ora 16:00;
Termen limită contestații referitor la selecția dosarelor: 8 Iulie 2025 online sau la sediul instituției 10:00 – 14:00;
Afișarea rezultatelor la contestații:9 Iulie 2025 până la ora 16:00;
Proba scrisă va fi în data de 17 Iulie 2025 10:00.
Afișarea rezultatelor la proba scrisă: 18 Iulie 2025 până la ora 16:00;
Termen limită contestații la proba scrisă: 21 Iulie 2025 online sau la sediul instituției între orele 10:00 – 14:00;
Afișarea rezultatelor la contestații referiotr proba scrisă:22 Iulie 2025 până la ora 16:00;
Interviul va fi în data de 23 Iulie 2025 10:00.
Afișarea rezultatelor la proba de interviu: 24 Iulie 2025 până la ora 16:00;
Termen limită contestații la proba de interviu: 25 Iulie 2025 online sau la sediul instituției între orele 10:00 – 14:00;
Afișarea rezultatelor la contestații la proba de interviu: 28 Iulie 2025 până la ora 16:00;
Afișare rezultat final: 28 Iulie 2025 până la ora 16:00;
Susținerea probei scrise (lucrare scrisă/test grilă) și interviu – Concursul de recrutare pentru postul de asistent medical debutant, balneofizioterapie se va organiza la ambulatoriul de specialitate din strada Matei Basarab nr. 3A, Municipiul Mangalia, județul Constanța.
Locul depunerii dosarelor de concurs – la sediul din Strada Mircea cel Batrân nr.2, Mangalia, Județul Constanța. E-mail: office@balnear.net
Termenul de depunere a dosarelor: 04.07.2025, de luni până vineri, online sau la sediul instituţiei de la ora 10:00-14:00.
Relații suplimentare la secretariatul unitatii. Telefon: 0241751215
Citește și:
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța angajează. Iată condițiile
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii