Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Echipajul a ajuns acasă. Căpitanul, protest extrem la Constanţa Calvarul marinarilor români sechestraţi pe navă în Turcia s-a încheiat

ro

29 May, 2017 00:00 6978 Marime text
Vinerea trecută, drama echipajul navei Sotra, format din 10 persoane, printre care căpitanul Viorel Moga şi bucătarul Roman Ion Păunescu, şase marinari din India, unul din Pakistan şi unul din Tanzania, s-a încheiat.

Vineri după-amiază, căpitanul navei, Viorel Moga, ne-a scris că a ajuns pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, cunoscut drept Aeroportul Otopeni.
Moga era în drum spre Braşov, acolo unde locuieşte cu familia, şi ne-a mai spus că în locul lor pe navă au rămas trei paznici, probabil ai autorităţilor portuare turce.
„Vreau să vă mulţumesc la toţi şi să vă dau prima veste bună de la noi, de pe nava «Sotra», ancorata de trei luni în bazinul portului Gulluk. După atâtea necazuri, după primirea unei sume infime ca recuperare a salariilor (plata făcută de asiguratori), vineri, 19 mai, au plecat spre familiile lor - ACASĂ -, şase din cei zece marinari.
Printre aceştia este şi bucătarul nostru, Roman-Ion Păunescu, din Năvodari.
Ceilalţi cinci sunt patru din India şi unul din Pakistan”.

Reamintim că echipajul navei Sotra se afla de câteva luni în Portul turcesc Gulluk, din Marea Egee, la limita supravieţuirii: tancurile de combustibil ale navei erau aproape goale, iar mâncare au primit în tot acest timp doar de la căpitănia portului.
Viorel Moga a precizat că vasul pe care se află este sub pavilion Republica Moldova şi era blocat în apele turceşti din cauza unor neînţelegeri dintre armator şi autorităţile locale.
 
„Nava a fost reţinută pentru nişte probleme pe care le-a suferit armatorul fără să aibă vreo vină. E vorba de un credit mai vechi, înainte de a fi armatorul acesta, de aceea s-a reţinut nava. Singura greşeală a armatorului a fost şi este că nu ne-a plătit la timp. Avea întârzieri între 2 şi 5 luni la echipaj, între timp s-a mai adăugat. Stăm şi aşteptăm ca nava să fie eliberată, să ne primim salariile”, preciza atunci Viorel Moga.

Şi în România a avut probleme Viorel Moga 

Pentru căpitanul Viorel Moga, păţania din Turcia nu este prima experienţă de acest gen.
Prin anii 1999-2000, pe când se afla îmbarcat la una dintre companiile maritime navale româneşti, pentru că nu îşi primea drepturile salariale, a intrat în greva foamei în faţa Prefecturii Constanţa, unde a stat mai multe zile.
Pe tot parcursul protestul extrem, a locuit în autoturismul său marca Dacia şi a trăit doar cu o felie de pâine pe zi şi ceai, fiind asistat permanent de un echipaj al Ambulanţei Constanţa.
Greva foamei de atunci a avut toate avizele de la toate instituţiile statului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii