Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:50 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Anulată în primă instanţă Caracatiţa din Constanţa încă dă fiori reci pe şira spinării. Municipalitatea nu renunţă (document)

ro

29 Jun, 2016 00:00 1306 Marime text


Municipalitatea constănţeană nu renunţă la celebra caracatiţă, mai precis, la măsura blocării autovehiculelor parcate neregulamentar.
 
Recent, Consiliul Local al municipiului Constanţa a atacat decizia Tribunalului Constanţa din data de 28 decembrie 2015 prin intermediul căreia a fost anulat articolul 20 din HCLM Constanţa nr. 184/31.07.2013, în ceea ce priveşte măsura blocării autovehiculelor. Sentința a fost dată în dosarul în care avocatul Tiberius Emanuel Hodor a chemat la judecată Consiliul Local Constanţa după ce i-a fost blocată mașina cu ajutorul unei caracatițe.
 
Acum, contestaţia municipalităţii va fi trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa, care va lua o decizie definitivă.
 
În altă ordine de idei, tot la Curtea de Apel Constanţa se află şi dosarul în care Consiliul Local al municipiului Constanţa încearcă să anuleze decizia judecătoarei Laura Dan Opariuc, din Tribunalul Constanţa, care a anulat celebra taxă de linişte din Constanţa, Mamaia şi Satul de Vacanţă. Cauza se află pe masa judecătorilor Revi Moga, Ramona Poppa şi Nicolae Stanciu, din Curtea de Apel Constanţa, care au stabilit termen pe data de 12 septembrie.
 
Taxa de linişte este încasată de aproape 13 ani de la toţi operatorii economici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice care desfăşoară activităţi economice pe raza municipiului Constanţa, în staţiunea Mamaia şi în Satul de Vacanţă, indiferent de locaţia acestora.
 
Decizia magistraţilor Curţii de Apel Constanţa va fi definitivă.
 
În prezent, pe rolul Tribunalului Constanţa se află o cerere de anulare a taxei de folosire a tramei stradale de către autovehiculele concepute şi construite pentru transportul de mărfuri pe raza municipiului Constanţa.

Citeşte şi 

Ti-a placut articolul?

Comentarii