De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
13:41 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Litoral 2016, probleme foarte grave. Pentru unele, pe litoralul nostru nu ar trebui să calce turişti în veci

ro

29 Aug, 2016 00:00 2408 Marime text
 

Pe litoralul nostru drag, unde se consumă anual bani cu sacii, sezonul acesta, care este aproape gata, a fost la fel ca altele anterioare: un dezastru.
 
Aici s-a trăit cu zile şi aici era să moară cu zile turişti.
Aici s-a mâncat execrabil. Terase şi restaurante de fiţe cu mâncare ca din tomberoanele din ghetourile municipiului Constanţa (sau nu avem aşa ceva?).
 
Noi, când vorbim de mâncare execrabilă, ca să nu îi spunem mai pe româneşte, vorbim de cea dovedită - şi nespusă, cu numele vinovaţilor - de autorităţi.
Nicidecum de ce am mirosit pe unde am trecut, de ni s-a strâmbat nasul şi ni s-a întors stomacul pe dos.
Săptămânal, inspectorii veterinari de la Constanţa şi opeciştii de la Comandamentul Estival găseau tone (TONE!) de carne, preparate din carne, lapte, preparate din lapte, peşte, preparate din peşte alterate.
ALTERATE! Numai gândul că aşa ceva era să ajungă, dacă nu a şi ajuns, pe masa turiştilor, a copiilor, din „bunăvoinţa“ hrăpăreţilor patroni de pe litoral, te face să te cutremuri şi să te gândeşti că pe aici numai pătrunjelul şi mărarul nu erau alterate.
 
Cu toate astea, treaba merge ca UNSĂ, patronii sunt - sau cred că vor fi - FOARTE MULŢUMIŢI de cum a decurs sezonul estival 2016 şi-l aşteaptă, la fel de încrezători, pe cel din 2017.
 
Nimeni nu vede unde ne aflăm. Că nu ai curaj să intri undeva să guşti ceva.
Că unde intri, te poţi îmbolnăvi de ceva.
Din cauza a tot felul de nespălaţi care te servesc la masă cu aceleaşi pahare, linguri, şi furculiţe nespălate şi jegoase.
Sau de cine ştie ce boli ruşinoase ori cu transmitere relativ uşoară de la cel nesimţit la omul venit să se recreeze. Cu copiii după el, să-i plimbe la mare.
 
Unde mai pui că, uite-aşa a fost să fie, şi Marea Neagră am contaminat-o.
Tot noi, cu mizeriile noastre, noi care, în loc să mergem la toaletele (!) de pe plajă, mergem în mare. De am biruit şi marea, cât e de mare, cu bolile noastre.
 
Ce-am spus aici sunt doar câteva dintre problemele litoralului 2016, care, peste puţin timp, va fi o amintire şi de care doar hotelierii şi patronii de şmecherit turiştii vor plânge cu lacrimi amare.
De-ar fi să scriu câte am citit, câte am auzit, dovedite, câte am scris, nu mi-ar ajunge timpul până la 1 mai viitor. Când începe următorul sezon de şmecherit turiştii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii