De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
16:11 24 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial „Grădiniţa Groazei“, o poveste rea şi urâtă şi un proces pe măsură

ro

05 Oct, 2016 00:00 3651 Marime text


Cazul „Grădiniţa Groazei“ (ori „Micul Regat”) reprezintă, din nefericire, o realitate departe de a se termina prea curând. O poveste rea şi urâtă, desprinsă din paginile unui roman de groază, cu siguranţă. Tot din păcate, strict din punctul meu de vedere, se pare că, pe cât de odioase ar fi fost faptele despre care anchetatorii au stabilit că s-ar fi produs în interiorul centrului educaţional şi la care ar fi fost supuşi micuţii, pe atât de urâtă se prezintă şi desfăşurarea procesului în sine.
 
Citeam zilele trecute despre raţionamentul scris pe băncile instanţei potrivit căruia „Justiţia e oarbă, Arhip (n.r. preşedintele completului care are cazul în atenţie) e orb, Arhip e justiţia“. Dar cât de oarbă să fie justiţia?
 
La scurtă vreme după apariţia acestui raţionament, însă, cel mai probabil, fără nicio legătură cu el, Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii anunţa trecerea la etapa următoare în cadrul verificărilor efectuate la adresa magistratului în cauză. Potrivit sursei citate, „după finalizarea verificărilor prealabile, inspectorii judiciari au dispus, la data de 16.09.2016, începerea cercetării disciplinare“. În urma acestei noi etape, poate fi admisă sau respinsă cercetarea disciplinară. Indiferent însă de rezultatul cercetării disciplinare, eu revin şi arăt că tot nu înţeleg atitudinea judecătorului de caz. La ultimul termen de judecată, a decis amendarea părinţilor care nu îşi aduc copiii la instanţă pentru a fi audiaţi cu privire la faptele pe care anchetatorii spun că le-au trăit. A precizat că amenda va creşte până ce vor fi audiaţi micuţii. A mai spus că procesul nu se va încheia fără audierea lor. Însă, stau şi mă întreb: în proces nu există alte probe ce pot fi administrate? Oare actul de inculpare, rechizitoriul, o fi fost făcut de anchetatori doar de dragul de a trimite pe cineva în judecată? Oare copiii nu pot fi audiaţi şi altfel, în alt mediu, ci doar la instanţa de judecată, unde, inevitabil, ar da ochii inclusiv cu femeile acuzate că le-au făcut rău? Și chiar dacă acestea nu vor asista la audierea propriu-zisă, cei mici este nevoie doar să le vadă pe cele acuzate că le-ar fi făcut rău, pentru a se închide în ei şi a nu mai spune nimic.

Micuţii, trataţi ca nişte infractori

Revin şi întreb: chiar nu există altă metodă de a fi ascultate mărturiile copiilor, din moment ce se insistă atât cu ele? Oare chiar e nevoie să trimitem jandarmii după copii acasă, oare chiar e nevoie să amendăm nişte părinţi care poate au suferit şi suferă încă în legătură cu acest caz? Oare legea nu prevede faptul că, în anumite situaţii, completul de judecată s-ar putea deplasa într-un mediu cunoscut copiilor, să spunem, acasă la ei sau undeva unde ei s-ar simţi în siguranţă, iar audierea propriu-zisă nu ar putea să decurgă ca un fel de conversaţie între judecător şi copil? Trebuie trataţi micuţii ca nişte infractori şi aduşi cu duba? De ce această înverşunare? Cu ce au greşit ei? Pentru egalitate de tratament, este de întrebat: acuzaţii din proces au fost vreodată aduşi cu duba la instanţă? Or fi fost citaţi cu mandate de aducere? Poate nu o fi fost nevoie, de acord. Însă chiar aşa mult să fi greşit cei mici încât să trimitem jandarmii după ei?

Exagerări şi gânduri negre

Nu ştiu de ce însă - strict din punctul meu de vedere - aceste lucruri îmi amintesc de metodele folosite pentru determinarea martorilor din renumitele procese mafiote de a renunţa la a mai depune mărturie, prin intimidarea lor. Cu siguranţă, merg cu gândul prea departe. Cu siguranţă, nu poate fi vorba despre aşa ceva. Cu siguranţă, exagerez. Și admit că pot exagera, privind situaţia atât ca jurnalist, cât şi ca mamă. Însă, dacă eu exagerez, gândindu-mă aşa de departe, oare ce gânduri or avea părinţii micuţilor forţaţi să depună mărturie în astfel de condiţii? Sau oricare alt părinte, pus în situaţia lor.
 
Cred cu tărie că se putea şi încă se poate găsi o alternativă pentru audierea celor mici. Cred că poate fi evitată această eventuală nouă traumă, în contextul în care ei nici nu ştiu de acest proces şi în situaţia în care unii dintre ei au urmat sau încă urmează tratament de specialitate pentru a depăşi momentele pe care anchetatorii spun că le-au trăit în „Grădiniţa Groazei”. Cred că putem fi şi umani, în acest caz. Sper să nu mă înşel.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii