Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:33 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv! Sentinţă definitivă în dosarul Micul Regat

ro

23 May, 2018 14:04 7629 Marime text
Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa s-au pronunţat azi în dosarul „Micul Regat“, unde mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi.
 
Eliza Pufleanu, directorul centrului educaţional, achitată în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la purtare abuzivă, săvârşită în formă continuată, a fost condamnată azi la un an şi cinci luni închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată.
 
Faţă de Cristina Manolache, (director educativ), instanţa a majorat azi pedeapsa aplicată de la un an de închisoare la un an şi cinci luni de închisoare pentru infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată. „Menţine aplicarea art.81 cod penal 1969 referitor la modalitatea de executare a pedepsei şi stabileşte termenul de încercare de 3 ani 5 luni (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei majorate)“, potrivit minutei.
 
„Majorează cuantumul daunelor morale la câte 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii către părţile civile minore, prin reprezentanţi legali, obligând inculpatele la plata în solidar a acestora după cum urmează: - obligă în solidar pe inculpatele Hercuş Larissa Victoria, Vierescu Georgiana şi Pufleanu Eliza, precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă A.M., prin reprezentant legal a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. - obligă în solidar pe inculpatele Hercuş Larissa Victoria, Vierescu Georgiana şi Pufleanu Eliza, precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă D.R., prin reprezentant legal (...) a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. - obligă în solidar pe inculpatele Petre Irina, Manolache Cristina şi Pufleanu Eliza, precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă I.M., prin reprezentant legal (…) a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. - obligă în solidar pe inculpatele Petre Irina şi Pufleanu Eliza precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele, la plata către partea civilă C.T., prin reprezentant legal (…), a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. - obligă în solidar pe inculpatele Manolache Cristina şi Pufleanu Eliza precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă C.A., prin reprezentant legal (…)  a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale hot. în măsura în care nu contravin prezentei“, potrivit minutei judecătoreşti.

„În baza art.274 alin.(1) cod procedură penală, obligă pe inculpata Pufleanu Eliza în solidar cu partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" la plata sumei de 1900 lei cheltuieli judiciare către stat. Obligă pe apelantele inculpate Armă Cristina Alina, Vierescu Georgiana, Hercuş Larissa Victoria, Petre Irina şi Manolache Cristina şi pe apelant parte civilă T.C.prin reprezentant legal (...)la plata sumei de câte 350 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat. În baza art.276 alin.(ultim) cod procedură penală cu referire la art.453 cod procedură civilă, obligă în mod egal inculpatele Hercuş Larissa Victoria, Vierescu Georgiana şi Pufleanu Eliza şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către A.D., în calitate de reprezentant legal al părţii civile A.M., a sumei de 2500 lei onorariu apărător ales. 6. În baza art.272 cod procedură penală, onorariile în cuantum partial de câte 50 lei pentru av.Eugenia Margaritti, av.Florinela Popovici, av.Elena Nicolae, av.Cornelia-Mihaela Tătaru Olingheru care au asigurat asistenţa juridică din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi se vor deconta din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art.400 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2018“, se mai arată în hotărârea instanţei.
 
Amintim că, în primă instanţă, Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea Cristinei Alina Armă (îngrijitoare) pentru purtare abuzivă în formă continuată, la pedeapsa de un an de închisoare, cu suspendare condiţionată. Georgiana Vierescu (îngrijitoare) a luat, pentru purtare abuzivă în formă continuată, un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare condiţionată. Larissa Victoria Hercuş (educatoare) a fost condamnată pentru purtare abuzivă în formă continuată la pedeapsa de un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare condiţionată. Irina Petre (educatoare) a luat, pentru purtare abuzivă în formă continuată, un an de închisoare cu suspendare condiţionată. Cristina Manolache (director educativ) a fost condamnată, pentru purtare abuzivă în formă continuată, la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare condiţionată. Eliza Pufleanu, directorul centrului educaţional, a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la purtare abuzivă, săvârşită în formă continuată.

Decizia este definitivă şi a fost luată de Andreea Ianca şi Valentina Boboc, judecătoare din Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii