Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:35 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copii bătuţi şi umiliţi la o grădiniţă din Constanţa! Detalii cu un puternic impact emoţional!

ro

24 May, 2018 00:00 6646 Marime text
Sentinţă definitivă în dosarul „Micul Regat“, unde mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi! Ieri, Andreea Ianca şi Valentina Boboc, judecătoare din Curtea de Apel Constanţa, au decis condamnarea celor şase inculpate la închisoare cu suspendare. Mai mult, instanţa a dispus majorarea cuantumului daunelor morale la câte 10.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii către părţile civile minore, prin reprezentanţi legali.
 
Eliza Pufleanu, directorul centrului educaţional, achitată în primă instanţă, a fost condamnată la un şi cinci luni de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată.
Faţă de Cristina Manolache (director educativ), instanţa a majorat pedeapsa aplicată de la un an de închisoare la un an şi cinci luni de închisoare pentru infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată. „Menţine aplicarea art. 81 cod penal 1969 referitor la modalitatea de executare a pedepsei şi stabileşte termenul de încercare de 3 ani 5 luni (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei majorate)“, potrivit minutei.
În continuare, Cristina Alina Armă (îngrijitoare), pentru purtare abuzivă în formă continuată, a luat un an de închisoare, cu suspendare condiţionată, în timp ce Georgiana Vierescu (îngrijitoare) a fost condamnată, pentru purtare abuzivă în formă continuată, la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare condiţionată.
Larissa Victoria Hercuş (educatoare) a fost condamnată pentru purtare abuzivă în formă continuată la pedeapsa de un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare condiţionată.
Irina Petre (educatoare) a luat, pentru purtare abuzivă în formă continuată, un an de închisoare cu suspendare condiţionată.
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
În continuare, ZIUA de Constanţa prezintă, în exclusivitate, detalii din dosar.
 
La data de 24 decembrie 2013, reprezentantul legal al minorului (…) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa cu o plângere în care a solicitat să fie efectuate cercetări față de (…), toate angajate ale (…) Center SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente, infracțiune comisă asupra fiului său în vârstă de 4 ani. În cuprinsul actului de sesizare, tatăl minorului (…) a arătat că la data de 6 decembrie 2013, în jurul orelor 17.00, l-a luat pe fiul său de la grădinița aparținând (…) Center SRL, iar în jurul orelor 20.00, când au ajuns acasă, soția sa a observat o vânătaie pe urechea dreaptă a copilului. Copilul le-a spus părinților săi că „doamna (…) l-a tras de ureche pentru că fusese obraznic și l-a pus la colț, iar doamna (…) l-a tras de păr“.
 
În motivarea Judecătoriei Constanţa se arată că, „în urma vizionării imaginilor, instanța constată că inculpatele (…) au manifestat un comportament agresiv față de copiii aflați în supravegherea lor“.
 
„Astfel, în fișierul intitulat „1-rezumat -13-11-2013“, se observă cum inculpata (…), aflată cu spatele la minorul (…), se întoarce spre acesta și îl apucă în mod violent cu ambele brațe pe minorul (…), pe care îl ridică de la pământ, ținându-l de mâna dreaptă și îl scoate din clasă. Prin geamul transparent al ușii, se observă cum minorul este agitat, își pune ambele mâini la ceafă și încearcă să se întoarcă în clasă, fiind împiedicat de către educatoare, care se sprijină de ușă. În continuare, întrucât minora (…) a aruncat cu un obiect ușor în perete, inculpata (…) reacționează violent și se apropie de aceasta, o bruschează, o apucă cu mâna de bărbie și o ridică de la pământ, după care o împinge la peretele clasei“, conform motivării.
 
Tot conform actelor oficiale, „în continuare, instanța observă că în aceeași cameră sunt întinse pătuțurile pentru ca minorii să urmeze programul de somn. În clasă intră inculpata (…) care, din primul moment, manifestă un comportament violent și fără ca intervenția sa să fie necesară, îl apucă pe minorul (…) de mâna stângă, îl zgâlțâie în repetate rânduri și îl trântește în pătuț, după care, cu nervozitate îl dezbracă de maioul cu care acesta încerca să se îmbrace și la fel de violent îl îmbracă, și iritată adună în grabă hainele copilului aflate pe pătuț. După aproximativ un minut, se observă cum inculpata (…) se apropie de minorul (…), care se afla în pătuț în poziția șezut, îl întinde pe burtă și îl lovește o dată, dar cu putere, cu palma peste partea dorsală. La aproximativ 3 minute, inculpata (…) îi smulge cearșaful din mână aceluiași copil, manifestând un comportament agresiv. În timpul programului de somn, inculpata (…), îl lovește din nou, în zona dorsală, pe minorul (…), după care împinge cu piciorul pătuțul în care se afla acesta. În continuare, se observă cum inculpata, cu enervare, îl apucă de mâna stângă, îl smucește și prin ridicare de la pământ îl scoate afară din clasă pe minorul (…)“
 

Loviţi şi traşi de păr

 
„Inculpata (…) revine în clasă și cu repeziciune se îndreaptă spre un alt copil, pe care îl apucă nervoasă de o mână și un picior pentru ca apoi să-l scoată din clasă. Aceasta se întoarce în încăpere și se intersectează cu minora (…), care încerca să-i spună ceva inculpatei. Inculpata reacționează la fel de surescitată și o întoarce violent din drum pe fetiță, apucând-o de mână, îmbrâncind-o și împingând-o spre pătuțul său. Fata se ghemuiește în pătuț, adormind în cele din urmă. Tot în timpul programului de somn, se observă cum inculpata (…) îl trage de păr pe minorul (…), în timp ce acesta stătea liniștit în pătuț, culcat și cu fața în sus. La un moment dat, din pătuț se ridică minora (…), iar în pătuț, pe cearșaf, este lesne de observat că se află o pată, semn că fetița urinase, întrucât inculpata (…) nu i-a dat voie anterior să meargă la toaletă pentru a rezolva nevoile fiziologice. Fata iese din clasă, iar la întoarcere este întâmpinată de inculpata (…), care discută cu fetița și îi cere să se așeze în pătuț, deși este vizibil că cearșaful este ud. În final, pentru că nu are de ales, fetița cedează și cu multă ezitare și atenție se așează pe burtică pe cearșaful murdar“.
 

„Şterge cu un șervețel cu ajutorul piciorului urmele de urină“

 
„După ce a luat sfârșit programul de somn, în clasă își face apariția inculpata (…), care îl împinge de cap pe (…), și discută cu el, după care iar îl împinge, în același mod, dar de data aceasta mai ușor. Iritată, inculpata(…) se repede spre un alt copil, pe care enervată îl apucă de mână și îl scoate afară din clasă. În continuare, după ce au fost strânse pătuțurile, se observă cum inculpata (…) șterge cu un șervețel cu ajutorul piciorului, urmele de urină lăsate de fetița (…), mai devreme, în timpul programului de somn. Pentru că murdăria nu a fost curățată corespunzător, la scurt timp un alt copil alunecă pe podeaua udă și cade la pământ, după care continuă să se joace cu mașinuțele pe podeaua murdară. În fișierul intitulat „2-rezumat -13-11-2013“ instanța observă cum inculpata (…) intervine violent pentru a despărți doi copii care se îmbrânceau, și după ce îi desparte, o apucă pe minora (…) de ambele mâini, o smucește și o ridică de la pământ după care o târăște din mijlocul clasei, unde se aflau toți ceilalți copii, așezați în semicerc pe scăunele, până în marginea clasei, unde este trântită pe un scaun. În continuare, se observă cum clasa a fost amenajată pentru programul de somn, copiii fiind supravegheați de inculpata (…). Se observă cum aceasta agresează un copil, după care merge printre pătuțuri și lovește cu palma peste cap alți doi copii, trântește în pătuț un alt copil. În clasă intră și inculpata (…) care trântește în pat un minor, lovește cu palma peste cap un alt copil ce se afla întins în pătuț și bruschează un altul, în acest mod înțelegând să așeze copiii pentru a dormi. Aceasta lovește un alt copil peste cap, după care se plimbă printre pătuțuri și la un moment dat observă că minorul (…) se afla ascuns într-un colț al camerei sub un scaun. Aceasta se apropie de el și în drum spre pătuțul său se observă cum agresează un alt copil ce se afla întins pe pătuț. Inculpata îl ia în brațe pe minorul (…) și îl conduce într-un colț al camerei de unde camera nu poate filma“, se mai arată în motivarea judecătoriei Constanţa.
 

„Așa de tare m-am speriat că mi s-a spart inima“

 
Fiind audiată, una dintre martore a declarat că fetița sa a avut deseori coșmaruri, se trezea în timpul nopții și țipa „Nu vreau la grădi!“, iar în timpul zilei se ținea de picioarele mamei pentru a nu fi dusă la grădiniță și pentru a o convinge îi spunea acesteia „Mama am să fiu cel mai cuminte copil și am să fac tot ce îmi spui tu!“.
 
„La câteva zile după ce a văzut imaginile și și-a revenit din șoc, martora a stat de vorbă cu fetița ei și a rugat-o să-și amintească dacă a fost lovită sau trasă de păr la grădiniță, dar aceasta i-a spus că nu își amintește, după care i-a spus «Mamă, (…) tot timpul era târât pe jos și închis în dulapul unde se schimbă doamnele, de unde țipa într-una. Așa de tare m-am speriat că mi s-a spart inima»“, potrivit motivării Judecătoriei Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ruse 24 May, 2018 23:49 In România legile sunt date pentru a favoriza infractorul,la aceasta concluzie am ajuns după ce am urmărit acest caz. Acei copii au fost abuzați, traumele lor nu se vor vindeca într-un an și cinci luni...și nici nu se pot vindeca prin "suspendare". Rușine!
  • Georgeta 24 May, 2018 17:18 Închisoare cu executare. Prea puțin pentru un astfel de comportament și interzicerea de a mai lucra într-o unitate de învățământ.
  • Augusta 24 May, 2018 13:50 Si pentru toate aceste fapte savarsite, doar atat au primit? Fara executare? Pai normal ca de acum, educatoarele din toata tara vor fi sigure ca pot snopi copiii in bataie, ca oricum, si cand exista probe SOLIDE, infractoarele stau acasa linistite...