Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voicu, lui Mazăre - „Cine să vă mai ia pe voi? Un Dumnezeu, poate“ Un nou dosar pentru fostul deputat (rechizitoriu)

ro

24 Jul, 2014 00:00 3354 Marime text
Încă de la început, facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere de la Alexandru Mazăre, senator al României, însă acest lucru nu a fost posibil

Cătălin Voicu, din nou în colimatorul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie! Ieri, organele de anchetă au anunţat extinderea urmăririi penale faţă de fostul senator sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. Cătălin Voicu se află în detenţie, el fiind condamnat la şapte ani de închisoare. Fostul politician a fost trimis în judecată, în mai 2010, de procurorii DNA. Tot atunci, faţă de Alexandru Mazăre, cercetat în cauză, au fost disjunse cercetările pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Revenind la primul dosar, Voicu este suspectat că ar fi intervenit în mai multe rânduri pe lângă funcţionari din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA şi respectiv din Ministerul Economiei şi Comerţului, pentru ca o firmă să fie favorizată în relaţia cu aceste societăţi comerciale, dar şi cu SISE Moldova şi SISE Muntenia Nord, în cadrul unor proceduri de achiziţie publică cu privire la produse / materiale de protecţie a muncii. Voicu ar fi intervenit în perioada 2004-2005, în calitate de consilier la Administraţia Prezidenţială şi, ulterior, ca deputat. „Concret, suspectul a solicitat acestora acordarea de contracte firmei respective, pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare aveau astfel de produse pe stoc, peste necesar şi la preţuri supraevaluate, achiziţionate de la acelaşi furnizor. Aceste «intervenţii» au vizat, pe lângă încheierea contractelor, şi efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma respectivă. Ca urmare a acestor «intervenţii», a fost produs un prejudiciu total de 61.802.997.320 de lei“, potrivit DNA.

Aproape de începutul lunii aprilie, Cătălin Voicu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar, afaceriştii Marius Locic şi Costel Căşuneanu, cât şi fostul judecător Florin Costiniu au luat câte patru ani de detenţie. În această cauză a apărut şi Alexandru Mazăre, senator al României, fratele lui Radu Ştefan Mazăre, edilul municipiului Constanţa. Conform rechizitoriului, odată cu trimiterea în judecată a lui Voicu, faţă de Alexandru Mazăre au fost disjunse cercetările pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. Tot potrivit rechizitoriului, anchetatorii au surprins o discuţie între Alexandru Mazăre şi Cătălin Voicu, în care acesta din urmă îi spunea senatorului Mazăre, în şoaptă, „Cine să vă mai ia pe voi? (...) Un Dumnezeu, poate, atât!“.

Plângerea formulată de Radu Mazăre

„Cercetările efectuate au condus la identificarea a două dintre dosarele penale pentru care învinuitul Mazăre Alexandru i-a cerut inculpatului Cătălin Voicu să-şi trafice influenţa pe lângă magistraţi. Dosarul nr. 29/118/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,- având ca obiect recursurile declarate de inculpaţii Babuş Constantin, Marius Tărcatu, Pilat Ionel şi partea vătămată Burcin Dumitru, precum şi de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 43/P/22.04.2009 a Curţii de Apel Constanţa. (...) Dosarul nr. 7437/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect plângerea formulată de Ştefan Radu Mazăre împotriva rezoluţiei nr. 1279/P/2007 din 10.07.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Onea Gheorghe fost procuror şef în cadrul DNA, Cucoară Ion Cătălin şi Macovei Gheorghe, ambii specialişti în cadrul aceleiaşi instituţii“, conform rechizitoriului.

Henri Coadă

„Intervenţiile solicitate inculpatului Cătălin Voicu de învinuitul Alexandru Mazăre vizau în principal punerea sub acuzare a specialiştilor DNA Cucoară Ion Cătălin şi Macovei Gheorghe în scopul lipsirii de eficienţă probatorie a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de aceştia în dosarul nr. 29/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, privind pe Ştefan Radu Mazăre şi alţi 36 de inculpaţi, dosar aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Bucureşti“, se mai arată în rechizitoriu. De menţionat că, în prezent, Alexandru Mazăre este cercetat în dosarul campusului social „Henri Coandă“ pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. În cauză, Radu Mazăre este suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii şi Avraham Morgenstern este bănuit de dare de mită.
În ediţia online a publicaţiei ZIUA de Constanţa, poate fi consultat rechizitoriul privind trimiterea în judecată, în 2010, a lui Cătălin Voicu, precum şi disjungerea cercetărilor faţă de Alexandru Mazăre.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii