Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:21 11 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO-VIDEO UPDATE. Accident rutier la intrarea pe podul din Năvodari. Peste o sută de oi au murit după ce un autotren s-a răsturnat

ro

21 Apr, 2026 07:56 8447 Marime text
În această dimineață de 21 aprilie, în jurul orei 03:00, în apropierea orașului Năvodari, un autotren, încărcat cu animale, s-a răsturnat chiar înainte de urcarea pe podul din localitate.

Pompierii intervin la fața locului. 

La locul accidentului au fost trimise și echipaje ale Poliției Rutiere Constanța pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul. Intervenția se află în desfășurare.

UPDATE 1

Sunt moarte 160 de animale, iar 124 sunt vii. 


UPDATE 2

Reprezentanții ISU Dobrogea au anunțat că asigură măsuri PSI. Intervine 1 ASAS de la Statia Midia.

Camionul era încărcat cu cu animale(oi). 



UPDATE 3- Oficial de la IPJ Constanța

Astăzi, în jurul orei 3.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona sensului giratoriu de pe bulevardul Năvodari, un ansamblu auto care transporta ovine ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un ansamblu format din autoutilitară care tracta o remorcă, în care se aflau 284 de ovine. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ. 


Imediat, au fost anunțate organele abilitate, respectiv ISU Dobrogea și Direcția Sanitar Veterinară, pentru dispunerea măsurilor legale din competență.

Din eveniment a rezultat decesul a 160 de ovine.

În cauză se continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii