Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:28 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primăria Constanţa caută profesori universitari pentru restructurarea serviciului de termoficare

ro

04 Mar, 2017 00:00 973 Marime text
Municipalitatea organizează consultare publică pentru oferte de preţ în vederea determinării valorii estimate a serviciului având ca obiect „formularea unor opinii ştiinţifice în domeniul dreptului administrativ în dosarele aflate în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti în legătură cu organizarea, funcţionarea, restructurarea şi integrarea serviciului public de termoficare în municipiul Constanţa“.
 
Opiniile ştiinţifice în domeniul dreptului administrativ în dosarele aflate în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti în legătura cu organizarea, funcţionarea, restructurarea şi integrarea serviciului public de termoficare în municipiul Constanţa trebuie să provină de la cadre universitare cu titlul profesional de „profesor universitar doctor“ şi/sau „cercetători ştiinţifici“ în domeniul dreptului administrativ, cu următoarele tematici: regimul juridic al Memorandumului şi caracterul de act administrativ individual, cu toate efectele care decurg din această calificare; în subsidiar, dacă Memorandumul nu ar fi calificat drept act administrativ, caracterul obligatoriu al acestuia faţă de autorităţile din subordine, în baza principiului subordonării ierarhice, precum şi regimul juridic al bunurilor listate la pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi aptitudinea legii de a constitui titlu de proprietate.

La data de 27.03.2013, Guvernul României a aprobat Memorandumul cu tema: „Realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrat (SACET) în municipiul Bucureşti şi municipiul Constanţa“ („Memorandumul“), prin care s-au adoptat un set de măsuri pentru crearea unui sistem integrat de alimentare centralizată cu energie termică („SACET“) la nivelul municipiului Constanţa şi, respectiv, al municipiului Bucureşti.

Cei interesaţi să participe la consultare trebuie să prezinte un CV din care sa reiasă clar şi neechivoc calitatea de cadru universitar cu titlul profesional de „profesor universitar doctor“ şi/sau „cercetător ştiinţific“ în domeniul dreptului administrativ.

Durata contractului este de 30 de zile de la data semnării şi înregistrării contractului de servicii.
Opiniile ştiinţifice vor fi predate la sediul beneficiarului, sub formă tipărită şi pe CD, fapt consemnat într-un proces-verbal de recepţie. Data-limită pentru transmiterea propunerilor este 6.03.2017, iar data-limită a consultării, 7.03.2017.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • faniu 04 Mar, 2017 14:44 Este suficient doctorul ing.Panait dela UMC ! Se" pricepe "la toate cele .....