Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:58 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concursurile pentru posturile vacante s-au încheiat Ei sunt cei care conduc, din teritoriu, poliţia judeţului

ro

16 May, 2013 00:00 10863 Marime text
În fruntea Secţiei 3 de Poliţie se află comisarul-şef Valentin Ciovică Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a încheiat procedura specifică ocupării unor posturi vacante din interiorul instituţiei. Conform datelor puse la dispoziţie de către IPJ, toate secţiile şi posturile de poliţie din judeţul Constanţa au, în prezent, un comandant, însă este de aşteptat ca în perioada imediat următoare să se organizeze alte concursuri pentru ocuparea unor posturi de locţiitori. În continuare, ZIUA de Constanţa prezintă lista celor care conduc, din teritoriu, poliţia judeţului, aşa cum este pusă la dispoziţie de inspectorat. 

Astfel, Secţia 1 de Poliţie Rurală este condusă de comisarul-şef Ion Chiru, în timp ce Secţia 2 de Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu este cârmuită de subcomisarul Laurenţiu Carp. Mai departe, Secţia 3 de Politie Rurală Mangalia îl are ca şef pe subcomisarul Daniel Pană, Secţia 4 de Poliţie Rurală Medgidia pe comisarul Adrian Cătălin Gheorghe, iar Secţia 5 de Poliţie Rurală Cogealac este condusă de comisarul-şef Pavel Simion. Potrivit IPJ Constanţa, comandantul Secţiei 6 de Poliţie Rurală Cernavodă este subcomisarul Adrian Sebastian Dumitraşcu, iar inspectorul Vasile Zelca este şeful Secţiei 7 de Poliţie Rurală Crucea.

Asta în timp ce comisarul Ion Florea este liderul Secţiei 8 de Poliţie Rurală Băneasa, iar inspectorul George Caraivan este comandantul Secţiei 9 de Poliţie Rurală Topraisar. Biroul de Politie pentru Staţiunea Mamaia este condus de comisarul-şef Iulian Dode, Serviciul Poliţiei Rutiere îl are ca şef pe subcomisarul Ciprian Sobaru, Poliţia Municipiului Medgidia este cârmuită de comisarul-şef Vasile Dăogaru, iar Poliţia Municipiului Mangalia este condusă de comisarul-şef Nicolae Pescaru. Mai departe, comisarul-şef Niculae Negrilă este comandantul Poliţiei Staţiunii Neptun, comisarul-şef Emilian Nicolae conduce Poliţia Oraşului Cernavodă, iar comisarul-şef Vasile Nicolaiciuc se află în fruntea Poliţiei Oraşului Techirghiol. Comisarul-şef Dorel Răcaru conduce Poliţia Staţiunii Costineşti, inspectorul principal Nicolae Topliceanu este şef al Poliţiei Oraşului Băneasa, comisarul-şef Iane Petcu comandă Poliţia Oraşului Negru Vodă, comisarul-şef Nicu Ion ocupă postul de şef al Poliţiei Oraşului Hârşova.
Postul de Poliţie Comunal Ciobanu este condus de Daniel Stalide, Poliţia Oraşului Ovidiu - de comisarul-şef Vasile Sicrieru, Poliţia Oraşului Năvodari - de comisarul şef Mihai Tănăselea, Poliţia Oraşului Murfatlar - de comisarul-şef Ovidiu Valentin Grosu, iar Poliţia Staţiunii Eforie este cârmuită de comisarul-şef Gabriel Coteanu. Tot potrivit IPJ, în fruntea Poliţiei Municipiului Constanţa se află comisarul-şef Emilian Pârvu, Secţia 1 de Poliţie este condusă de comisarul-şef Dumitru Lucian Dinulescu, Secţia 2 de Poliţie îl are ca lider pe comisarul-şef Lucian Marius Vasile. În fruntea Secţiei 3 de Poliţie se află comisarul-şef Valentin Ciovică, în timp ce Secţia 4 de Poliţie este condusă de comisarul-şef Ivan Anane, iar Secţia 5 de Poliţie îl care ca şef pe comisarul-şef Aurelian Ispir.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii