Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
10:45 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

2004. Mazăre - „Fericirea nu este o ţintă, ci mai degrabă drumul într-acolo“ 2014. Mazăre - „Sper că toată lumea e fericită“

ro

03 Mar, 2015 00:00 2051 Marime text
Pe site-ul Primăriei municipiului Constanţa poate fi găsit, şi la ora actuală, unul dintre cele mai vechi discursuri ale primarului Radu Mazăre. Referindu-se la site-ul instituţiei pe care o conduce, social-democratul susţine că „trecutul şi prezentul sunt premise importante“ pentru municipalitate, dar şi că ţinta administraţiei publice locale este viitorul. „Ceea ce înseamnă că nevoile şi aspiraţiile oamenilor, problemele oraşului şi soluţiile ce se impun sunt preocupările noastre permanente“, mărturisea, în urmă cu mai bine de zece ani, primarul Constanţei.

„Vom continua proiectele în curs şi vom începe şi altele. Nu a fost uşor, dar am găsit drumul şi vom reuşi. Se spune că fericirea nu este o ţintă, ci mai degrabă drumul într-acolo“, mai spunea Mazăre, la începutul anului 2004.

Ce a însemnat însă pentru primar drumul din 2004 şi până la ora actuală? Ce a presupus această căutare a fericirii pentru Mazăre şi echipa sa? Cum s-a tradus, de fapt, această fericire pentru şeful municipalităţii şi pentru constănţeni? Vom face, în cele ce urmează, o trecere în revistă a celor mai importante evenimente care au marcat, în ultimii zece ani, „drumul“ lui Radu Mazăre.

 Maxima adulaţie. Purtat pe braţe de bătrâni

Ultimii zece ani din cei peste 14 ani de mandat al lui Radu Mazăre au fost cu adevărat spectaculoşi. Vorbim despre un primar care a instituit politica pomenii pentru pensionari (constând într-o sacoşă ce conţine un pui, o sticlă de ulei, orez, zahăr şi făină), care a fost la propriu purtat pe braţe de bătrâni, asemenea unui superstar, şi care, de asemenea, a fost protagonistul unui scandal cu ecouri internaţionale, după ce a defilat, în contextul unei prezentări de modă, în uniformă de ofiţer nazist.

 Bye, bye, Che Guevara!

În drumul său spre fericire, liderul PSD Constanţa nu a avut nicio ezitare în a aborda imaginea celor mai controversaţi lideri din lume. Astfel, Radu Mazăre a optat, în ceea ce el a numit „lupta cu procurorii DNA“, pentru un obiect vestimentar devenit, pentru câţiva ani, definitoriu pentru ţinutele sale (dar la care a renunţat brusc ulterior alegerilor prezidenţiale din 2014). Astfel, la uniforma de inspiraţie militară, de culoare kaki, Mazăre a asortat bereta roşie a la Che Guevara, unul dintre cei mai controversaţi revoluţionari. Rămas în istorie drept eroul-martir al radicalismului de stânga, Che Guevara a fost cel mai de seamă reprezentant al regimului comunist cubanez.

 Nabucodonosor, Ştefan cel Mare, Ramses

De-a lungul mandatelor de primar al municipiului Constanţa, Mazăre a cultivat imaginea unui lider excentric, imprevizibil, a cărui apariţie publică este de fiecare dată o poveste în sine. Înclinaţia aparte către întruchiparea diverselor personaje istorice i-a asigurat mereu un loc de frunte în presa centrală, fiind în mai multe rânduri dat drept exemplu la nivel naţional. A defilat pe care alegorice - a căror butaforie a costat, doar vara trecută, 50.000 de euro, bani publici! -, costumat în regele Nabucodonosor, în Ludovic al XIV-lea, în Winnetou. A fost, de asemenea, Cezar, Ştefan cel Mare şi Ramses. În general, personaje care i-au fost model au rămas în memoria colectivă mai ales ca reprezentante ale absolutismului şi ca dictatori.

 Un triumvirat eşuat... în instanţă

 Interesant, Radu Mazăre l-a întruchipat, vara trecută, pe Iulius Cezar, una dintre cele mai controversate personalităţi din istorie, lider politic şi militar roman considerat fondatorul ideii de imperiu. Din punct de vedere politic, primarul Constanţei a avut cumva în comun cu Cezar - păstrând, desigur, proporţiile - triumviratul. Tripleta Radu Mazăre - Nicuşor Constantinescu - Sorin Strutinsky este arhicunoscută. Formă de conducere politică instituită în Roma antică, triumviratul consta în alianţa dintre trei conducători politici şi militari. Trio-ul Mazăre - Constantinescu - Strutinsky este bazat atât pe relaţii administrative şi politice (Mazăre, primar - Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa - acum, suspendat -, ambii lideri ai PSD Constanţa), cât şi pe relaţii de afaceri între cei trei.

De altfel, sfârşitul aşa-numitei „epoci Mazăre“ pare să vină „la pachet“, căci, în prezent, atât Mazăre, cât şi Constantinescu şi Strutinsky se confruntă cu cele mai mari probleme în Justiţie. Omul de afaceri Sorin Strutinsky, cel supranumit „trezorierul“ echipei şi aflat în prezent în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru: săvârşirea a patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată“.
 
În ceea ce îl priveşte pe Nicuşor Constantinescu, acesta se află în prezent în arest la domiciliu, ca urmare a deciziilor luate de Curtea de Apel Constanţa şi de Tribunalul Constanţa în două dosare: cel în care este trimis în judecată pentru presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa şi cel în care este cercetat pentru abuz în serviciu (trei infracţiuni, dintre care două în formă continuată), constituire a unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor (două infracţiuni), conflict de interese (zece infracţiuni, dintre care cinci în formă continuată), dar şi de tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.
 
Cât despre Mazăre, cea mai mare problemă pe care acesta o are cu Justiţia pare a fi celebrul Dosar al Retrocedărilor. Potrivit unui comunicat de presă din 28 octombrie 2008, „procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa)“. Printre inculpaţi figurează primarul Radu Mazăre, dar şi Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al CJC, precum şi foşti şi actuali directori din Primăria Constanţa. Amintim că urmărirea penală în acest dosar a început în decembrie 2005, iar aproape trei ani mai târziu, cei 37 de inculpaţi au fost trimişi în judecată.
 
Un alt dosar deja celebru este cel al Campusului Social „Henri Coandă“, în care edilul-şef este cercetat sub control judiciar pentru o presupusă luare de mită şi un presupus fals în declaraţii.

În luna noiembrie a anului trecut, în contextul revenirii lui Nicuşor Constantinescu în ţară, Radu Mazăre declara: „A plecat (n.r. Constantinescu) să facă radioterapie în Turcia şi de acolo l-au adus aici. Nu mai face radioterapie, sper că toată lumea e fericită.“ Iată aşadar că „politica“ fericirii reapare la primarul Constanţei la zece ani după discursul mai sus menţionat. Diferenţa constă însă în faptul că drumul său şi al apropiaţilor săi nu pare să-i fi dus spre fericire. Privind retrospectiv, pare mai degrabă drumul spre ruinarea unui „triumvirat“.

 Stand-by politic

Nici din punct de vedere politic Radu Mazăre nu pare tocmai fericit. Deşi PSD Constanţa câştigă invariabil toate alegerile locale, parlamentare, europarlamentare, constănţenii refuză să voteze stânga la prezidenţiale. Asta în pofida numeroaselor promisiuni făcute de pesediştii centrali şi locali, care încearcă să-i seducă pe alegători cu tot soiul de promisiuni nerealiste şi, în egală măsură, controversate.


Ulterior scrutinului prezidenţial din 2014, Radu Mazăre i-a solicitat public, la începutul acestui an, demisia lui Victor Ponta de la conducerea PSD, ca urmare a eşecului înregistrat în cursa pentru Cotroceni.

Mazăre a cerut, Constantinescu şi Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea, au criticat, dar Ponta e în continuare liderul naţional al PSD. Un soi de el lider maximo, dar nu orice lider, ci unul care promite că, în 2016, PSD va fi primul partid reformat din România. Ce va însemna această reformă? Printre altele, un nou statut al partidului, statut conform căruia membrii de partid cu probleme în Justiţie vor fi (auto) suspendaţi. Dacă actualul statut al partidului va fi modificat în sensul dorit de Ponta, Mazăre şi Constantinescu ar fi vizaţi direct. Previzibil, o astfel de măsură i s-ar părea lui Mazăre, potrivit propriilor declaraţii, „o bazaconie“.

În prezent, Mazăre şi PSD Constanţa aşteaptă. Chiar dacă senatorul Alexandru Mazăre, fratele primarului, a părăsit PSD-ul, echipa roşie nu face vreun gest pentru moment, niciun alt membru al PSD Constanţa nefăcând gestul parlamentarului.

 Fericirea constănţenilor

Ce a însemnat, în ultimii zece ani, fericirea pentru constănţeni? O gigacalorie nesimţit de scumpă. Un Parc Tăbăcărie ciopârţit pentru ridicarea unui mall pe teren retrocedat, un centru istoric împuţit şi ruinat. Ce-i drept, în al XII-lea ceas, Peninsula este reabilitată, fiind unul dintre proiectele de care s-a ocupat îndeaproape viceprimarul Decebal Făgădău, nu Mazăre, acesta din urmă fiind excesiv preocupat de staţiunea Mamaia, copilul său de suflet.

Fericirea constănţenilor s-a „tradus“, de asemenea, prin taxa de habitat, care depăşeşte uneori impozitul anual pentru apartament. Iar asta în condiţiile în care despre Constanţa se pot spune multe, mai puţin faptul că este un oraş foarte curat.

Nu mai puţin important, fericirea a însemnat ruinarea Cazinoului, clădirea emblematică a Constanţei. În luna ianuarie a acestui an, a fost avizată restaurarea clădirii de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, proiect de care, de asemenea, s-a ocupat acelaşi viceprimar.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 03 Mar, 2015 22:26 Articolul nu mi-a placut deloc. Numai critici la adresa lui Mazare. Omul asta a pus Constanta si Mamaia pe harta si a facut din orasul nostru cel mai frumos din tara unde ma intorc de fiecare data cu drag. Ma laud cu Mamaia pe plaiuri straine si astea toate datorita acestui om de actiune. Bravo Mazare. Un bun gospodar.