Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:05 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Letting go. Calea renunţării”, David R. Hawkins - cartea transformării

ro

19 Dec, 2016 00:00 1063 Marime text
Dintre toţi autorii care sunt preocupaţi de explorarea conştienţei, explicarea sentimentelor şi anatomia emoţiilor, cele ale lui David R. Hawkins sunt construite într-un fel care rezonează cu logica mea. Pot să-i spun şi intelect fizic. De cel spiritual nu mă leg, pentru că sunt într-o rezonanţă cu el pe care nu o pot explica fără să par sărită de pe fix.
 
Acum vreo opt ani, mă bucuram să am prin preajmă intelectuali care, dacă s-ar fi născut în altă ţară, ar fi luat premii pentru cărţile lor. Erau o companie plăcută, oameni minunaţi cu care pluteam într-un nor subtil de ironii şi critică, de scepticism şi lejeritate în acelaşi timp, ne recunoşteam după lecturi şi dădeam ochii peste cap în faţa oricărui amărât care nu citise mai mult de zece cărţi în viaţa lui.
 
Dintr-o dată, lucrurile acestea n-au mai contat pentru mine. De fapt, n-a fost dintr-odată. Nimic nu se întâmplă dintr-odată. Se întâmplă treptat, cu scepticismul atârnând după tine. N-a mai contat că unul citise 100 de cărţi în plus, iar altul niciuna, atât timp cât ăla mai citit făcea urât prin lume cu orgoliile şi aroganţele lui, cât se înfuria pe fleacuri şi era orbit de invidie. N-a contat nici că una era mai frumoasă şi avea mai multe cristale în cutia cu bijuterii, iar că alta abia găsea bani de pantofi.
 
Mi-am dat seama că ceea ce mă deranjase tot timpul la oameni, mai ales în perioada mea de mizantropie, era felul în care aceştia se raportau la alţi oameni. Apoi, nu m-a mai deranjat nici asta. Până la urmă, m-am gândit, fiecare e liber să se poarte cum vrea în societate şi acasă, în pat sau în vacanţă, la muncă sau la şcoală. Important era cum mă raportez eu la ei. Și-aici era toată cheia.
 
Dacă aş fi citit cartea lui David R. Hawkins în perioada aceea, ar fi fost ceva pur informativ, dar nu aş fi interiorizat ce zice omul ăsta în „Letting go”. Trebuia să fi experimentat deja ce scrie Hawkins ca să ajung să înţeleg care e treaba cu renunţarea.
 
„Prietenii sunt aceia care ne atrag atenţia asupra schimbării din noi. Acest fenomen se întâmplă deoarece, atunci când se renunţă complet la ceva, acest ceva dispare din câmpul conştienţei. Și pentru că nu ne gândim la acel lucru, nu ne dăm seama nici de dispariţia sa. Este un fenomen des întâlnit la cei care încep să-şi dezvolte conştienţa”.
 
Ce e de spus despre cartea lui Hawkins? E bună şi pentru cei care n-au renunţat la nimic sau nu s-au gândit la asta, şi pentru cei care au experimentat vreo 3-4 renunţări importante: o viaţă comodă sau o relaţie sucită sau o slujbă de unde aţi fi putut ieşi bine-mersi la pensie. E bună şi pentru sceptici, pentru că Hawkins nu încearcă să convingă pe nimeni de nimic, e bună şi pentru cei care vor să experimenteze altceva în viaţa lor, dar nu ştiu de unde să înceapă.
 
„Există un singur lucru pe care lumea nu vrea ca noi să-l descoperim, iar acesta este adevărul despre noi înşine. De ce? Pentru că atunci am deveni liberi. Nu vom mai putea fi controlaţi, manipulaţi, exploataţi, storşi, aserviţi, încarceraţi, denigraţi sau lipsiţi de propria putere. Adevărul este că, după ce pătrundem în interiorul fiinţei noastre şi dăm la o parte iluzie după iluzie, falsitate după falsitate, program negativ după program negativ, acest lucru devine mai uşor. Ne vom simţi din ce în ce mai despovăraţi. Viaţa devine, treptat, mai uşoară”, zice Hawkins, în capitolul Frica.
 
Dar cine ştie cum şi-ar putea face cineva viaţa mai uşoară, când tot ce facem e să deprindem cum să ne ataşăm mai mult de lucruri, obiecte, persoane şi situaţii?

Lumea ca o găleată de crabi

Iată o pildă din cartea lui Hawkins: „Un om se plimba pe malul mării şi a nimerit peste un pescar care avea o găleată plină cu crabi. Omul îi spune pescarului: Ai face bine să acoperi găleata aia, pentru că altfel vor ieşi crabi din ea. A, nu-i nevoie, răspunse bătrânul pescar înţelept. Când un crab se caţără pe marginea găleţii încercând să iasă afară, ceilalţi crabi se reped la el şi-l trag înapoi. Aşa că nu e nevoie de niciun capac”.
 
Dacă ne uităm în jurul nostru, la normalitatea noastră, nu o putem vedea altfel decât aşa. Asta până când aterizăm, să zicem, la altă slujbă. Acolo, lumea e altfel, se schimbă întreaga noastră percepţie şi începem să ne adaptăm la noile reguli, noii colegi, parcă suntem mai atenţi şi la felul de a ne îmbrăca, parcă şefii ăştia chiar ştiu ce fac, iar colegii sunt mai orientaţi către viaţa de familie decât să alerge pe holuri cu hârtii în mâini care nu aduc eficienţă sau rezultate mai bune. În fine, putem spune: ce prostănac/ă am fost că am rezistat atât la fostul loc de muncă. Sau: Doamne, se putea trăi altfel, iar eu m-am chinuit atât! De data asta, îmi permit şi o vacanţă pe an!
 
De ce-am rezistat atât? Cine ştie? Motivele sunt diverse: din obişnuinţă, din comoditate, din lene sau pentru că nu ne-am imaginat că poate fi mai bine. Pentru că ne-a fost frică să renunţăm la ce nu ne face bine până când n-am mai ştiut că nu e normal să ne simţim aşa de rău.
 
Apoi, mai e spălarea pe creier când deja începi să te mândreşti că o duci rău, eşti un erou al neputinţei, al dependenţelor tale, eşti o victimă programată zilnic să fie aşa şi când îi vezi/miroşi/simţi pe alţii că fac un pas dincolo de cercul în care te învârţi, te superi pe ei. Ori, exact ca în pilda lui Hawkins, încerci să-l tragi înapoi pe dezertor.

Abandonul în braţele lui „fie ce-o fi”

Există în engleză un verb foarte frumos care are o traducere aproximativă în română, dar care nu reuşeşte să redea toate valenţele verbului „a renunţa” din română. „To surrender” cu sensul de „a te preda”, „a ceda”, „a capitula”, „a renunţa”, „a te lăsa în voia cuiva…”
 
E ca atunci când, după ce ţi-ai bătut capul cu o problemă şi ai încercat toate soluţiile pentru a o rezolva şi n-ai ieşit la cap cu ea, o laşi baltă, pentru că oricum n-ajungi nicăieri. E ceva ce nu se lasă/nu vrea să fie rezolvat. Oricât de frustrant ar fi, mai ales pentru cei foarte ambiţioşi cărora nu le place să lase în urmă probleme nerezolvate, până la urmă cedezi, capitulezi, renunţi.
 
Un obstacol în calea cunoaşterii temerilor din propria minte este teama de părerea celorlalţi. Nevoia de a câştiga aprobarea altor persoane este prezentă în mintea noastră precum o continuă iluzie.
 
De aceea cred că înainte să ajungi să cauţi sau să-ţi iasă în cale tocmai „Calea renunţării” trebuie să te fi iniţiat deja pe un drum al (re)cunoaşterii de sine. Este pentru avansaţi. Dar prinde bine şi celor care dau întâmplător peste ea. Știm deja, nimic nu e întâmplător. Apoi, mai sunt oameni care, deşi nu se hotărâseră să întoarcă spatele unei vieţi comode, au citit şi au aplicat învăţăturile din această carte tocmai pentru a obţine o viaţă şi mai comodă. Ca bonus, pe lângă asta s-au declanşat şi alte procese care i-au mai curăţat de egoism sau de mânie.
 
Acest aspect conferă cărţii un grad de universalitate. Pe orice nivel de conştienţă sau palier spiritual s-ar afla, cititorul se îmbunătăţeşte pur şi simplu pentru că a fost expus unor învăţături autentice, izvorâte din adevărul înţelepciunii iubirii.
 
Examinându-ne viaţa retrospectiv, vom vedea că fiecare greşeală de-a noastră s-a bazat pe o opinie. De obicei, a altora. Opinia că nu eşti în stare să te întreţii singur/ă, opinia că te vei rătăci dacă vei călători singur/ă, opinia că nu vei termina facultatea, că nu o să fii fericită lângă bărbatul ăsta sau astălalt, opinia că nu eşti bună pentru fiul cuiva etc.
 
Renunţ la opinii sau mă abandonez cu totul Universului din mine… important e să-l cunosc sau măcar să pornesc în căutarea lui.

Spălarea pe creier

Pentru că trăim într-o lume plină de şarlatani, de şmecheri care vor să profite de pe urma îngăduinţei sau a generozităţii inimii altora, aceştia se vor specializa în viclenie, vor deveni experţi şi aproape că după ce ieşi păcălit dintr-o situaţie nu-ţi vine să crezi că ţi s-a întâmplat una ca asta. Dacă intri într-o întâmplare cu mulţi şarlatani, de obicei aceştia vor reacţiona negativ dacă pui prea multe întrebări. Se fac arici şi devin agresivi. Aşa că experienţa de sceptic nu strică, fie şi pentru ca să-i scoţi din pepeni pe cei care vor să profite de pe urma ta. A te dezvolta spiritual nu înseamnă să închizi ochii la fărădelegile care se întâmplă, nici să trăieşti în bula ta zen, ignorând ticăloşia din jur. Nu. A te dezvolta spiritual înseamnă să nu mai poţi fi exploatat de nicio altă situaţie, om, replică sau carte care ţi se pare că te-a făcut să descoperi gaura din macaroană.
 
Este vorba despre o renunţare conştientă la sentimentele negative pe care ţi-ai construit viaţa de-acum. „Pentru a ieşi din această situaţie, trebuie să recunoaştem că suntem responsabili de a fi acceptat negativitatea şi că am fost dispuşi să o credem. Din acest punct, calea de ieşire este aceea de a pune totul sub semnul întrebării. Există multe modele ale minţii. Unul dintre cele mai recente îl constituie analogia dintre minte şi calculator. Putem privi conceptele minţii, gândurile şi sistemele de convingeri ca pe nişte programe. Ca programe, ele pot fi interogate, anulate, derulate înapoi; dacă dorim, programele pozitive le pot înlocui pe cele negative. Aspectele mai meschine ale propriei noastre persoane sunt foarte dispuse să accepte programarea negativă.”
 
Cu alte cuvinte, partea meschină din noi este ataşată de ceea ce este familiar, oricât de dureros ar fi acest lucru. Aproape că ne place să trăim o viaţă sărăcită şi parcă ne şi prieşte toată negativitatea care o însoţeşte: să-i critici mereu pe alţii, să te simţi plin de sine, să te lupţi mereu să câştigi, să ai dreptate întotdeauna, să plângi după lucruri trecute, să te temi de viitor, să-ţi lingi mereu rănile, să tânjeşti după confirmări, să cauţi iubire…

Ce sunt sentimentele 

Ca să poţi renunţa la sentimentele în care înotăm fără să le dăm de cap, va trebui să le înţelegem mai întâi. În cartea lui Hawkins se trece treptat de la înţelegerea depresiei, apatiei, suferinţei, fricii, dorinţei, mâniei, mândriei, curajului la trecerea unui nivel mai înalt de acceptare, iubire şi pace a minţii. Iar exemplele pe care le dă pentru fiecare sentiment în parte îl ajută pe cititor să depisteze mai bine situaţiile din viaţa lui, cele pe care vrea să le corecteze sau cele pe care le-a corectat deja.
 
Fiecare dintre noi avem o limită până la care putem conţine sentimente negative. Când s-a eliminat presiunea din spatele emoţiei, acea emoţie nu mai apare. De exemplu, se renunţă constant la frică pentru o vreme, până când, la un moment dat ea s-a consumat. Devine apoi mai dificil sau chiar imposibil să mai simţi frică. Energia fricii pur şi simplu nu mai este acolo. Mânia şi ea se diminuează progresiv, astfel că nicio mare provocare nu reuşeşte s-o stârnească. O persoană care simte foarte puţină frică sau mânie este o persoană care simte iubirea.
 
Aproape 500 de pagini despre cum să renunţi la ce te face nefericit şi-ţi ridică nivelul conştiinţei. Cam cât de bună credeţi că este cartea aceasta? Citiţi-o, fie şi pentru simplul fapt că, după lecturarea ei, lumea exterioară va înceta să vă mai manipuleze şi veţi deveni mai puţin vulnerabili în faţa programatorilor profesionişti din mass-media şi din politică, dar mai ales nu veţi mai simţi nevoia interioară de a obţine aprobarea nimănui pentru schimbările din viaţa dvs. În schimb, veţi fi mai stăpâni pe sentimentele şi emoţiile dvs. şi veţi renunţa să mai faceţi scenarii negative care să se transpună în realitatea înconjurătoare. Nu e deloc simplu, dar e un pas important.
 
Citiţi-o fie şi pentru că - sau mai ales că - vă puteţi transforma dintr-o persoană incisivă şi neîngăduitoare, cinică sau nefericită, într-una care conştientizează frumuseţea din jur.
 
Cartea poate fi găsită pe site-ul editurii Cartea Daath, alături de celelalte din colecţia David R. Hawkins. Tot pe site-ul editurii veţi găsi mai multe informaţii şi despre autor.
 
Sursă foto: libris.ro
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii