Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:18 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Adevarul.ro Criza transplantului de organe, prin ochii unui condamnat la moarte

ro

07 Jun, 2017 22:48 6763 Marime text
Lunar, în România, mor, pe neaşteptate, câteva sute de oameni. Cei mai mulţi îşi găsesc sfârşitul în accidente. Alte câteva sute mor, din cauze naturale, la capătul unor agonii care le-au lăsat ani de zile să îşi contemple sfârşitul.

Medicina nu poate face nimic pentru cei dintâi. Dar, ca într-o lege a talionului inversată, le poate răzbuna moartea folosind părţi încă tefere ale trupurilor lor compromise pentru a insufla viaţă în ceilalţi, cu maladii terminale.

Răzbunarea aceasta, care culege puţina viaţă care mai există în nişte muribunzi şi o plantează în alţi muribunzi, se cheamă transplant de organe.

Pariind pe hazard, susţinută de un ritm de lucru cazon - prelevarea de organe se face în regim de urgenţă, prin desanturi chirurgicale în orice colţ al ţării - disciplina aceasta, care calcă cu moartea pe moarte, s-a extins, în ritm monoton, în România ultimilor patruzeci de ani.

Până anul trecut, când, deodată, cifrele transplantului de organe de la pacienţii aflaţi în moarte cerebrală au intrat în cădere liberă. De aproximativ douăsprezece luni, transplantul de organe s-a întors la ritmul pe care îl avea cu un deceniu în urmă.

Statul român a încetat să mai răzbune morţile neaşteptate ale cetăţenilor săi, eliberând, prin ele, alţi cetăţeni din braţele morţii.
„Gazeta sporturilor” a scris pe larg despre acest subiect, încercând să găsească cauza ascunsă a fenomenului. În câteva săptămâni, investigaţia „Gazetei” s-a întins şi în alte ziare, iar problema a fost recunoscută ca atare de întreaga comunitate medicală.

Deşi notorie, rădăcinile ei sunt încă difuze. O împletire greu de definit între protestul mascat al profesioniştilor acestei nişe, vizaţi, anul trecut, de controalele ministrului tehnocrat (pe de o parte) şi refuzul familiilor de a lăsa organele rudelor lor pe mâinile unui sistem al cărui chip sinistru, după „Colectiv”, a fost văzut de toată lumea (pe de altă parte).

La umbra acestei crize a sistemului medical, agonizează o populaţie necunoscută publicului larg, invizibilă chiar şi faţă de ea însăşi, care nu are nici măcar unde să îşi povestească drama. E vorba de bolnavii incurabili ale căror speranţe de viaţă - ultimele - stăteau suspendate de loteria transplantului de organe.

Până acum un an, trăiau aşteptând împlinirea improbabilului: apariţia, din bagajul de tragedii al vieţii cotidiene, a unor organe sănătoase cu care să îşi amâne sfârşitul. De un an de zile, au pierdut consolarea acestui orizont. Nu pentru că în România nu mai sunt accidente, ci pentru că, din aceste accidente, doar se moare, nu se şi renaşte.

Ne-am întâlnit cu unul dintre prizonierii acestei stări de fapt. Un Iov al zilelor noastre, care ne-a povestit viaţa lui. Mai ales, ultima parte a vieţii. „Colectivul” lui personal, care s-a aprins cam în acelaşi timp cu „Colectivul” generaţiei lui.

Stăm faţă în faţă cu Daniel Iordăchescu, medic stomatolog în vârstă de 37 de ani, bolnav cronic de la 14 ani. Suntem aşezaţi pe scaunele unui fast-food decorat cu ghirlande de baloane colorate. Localul e inundat de gălăgia unor copii însoţiţi de învăţătoare. Beau sucuri şi se ospătează cu îngheţată. Din când în când, aerul e traversat de zbârnâitul caselor de marcat.
Printre clienţi, câţiva elevi măricei, de gimnaziu. Cam când era pe la vârsta lor, pentru Daniel a început totul. Tânărul se reazemă de prezenţa lor pentru a se întoarce în timp şi a-şi povesti viaţa.

Citiţi în continuare articolul pe adevarul.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii