Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
18:35 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Viceprimarul Făgădău „Probabil că până la sfârşitul acestui an noul PUZ al Peninsulei va fi propus Consiliului Local Constanţa spre aprobare“

ro

01 Apr, 2014 00:00 1704 Marime text
La finalul lunii martie s-au împlinit doi ani de la cea mai recentă dezbatere publică pe tema noului Plan de Urbanism Zonal (PUZ) al Peninsulei. Noul PUZ al centrului istoric al municipiului Constanţa nu a mai ajuns însă pe masa Consiliului Local Municipal Constanţa în cursul anului trecut, aşa cum era de aşteptat. În toamna lui 2013, reprezentaţii administraţiei publice locale spuneau că proiectul va fi amânat pentru că nu ar exista, în contextul reabilitării zonei, prea multe solicitări de supraetajare, mansardare, extindere şi lucrări similare din partea proprietarilor de clădiri şi de terenuri. Asta în contextul în care ei se aşteptau ca numărul acestora să crească semnificativ, dat fiind procesul de reabilitare.
 
„Noul PUZ va determina linia viitoare de dezvoltare a Peninsulei“
 
În ce stadiu se află acum acest PUZ? Când ne putem aştepta ca el să intre, în sfârşit, în dezbaterea Consiliului Local Constanţa? Potrivit declaraţiilor viceprimarului Decebal Făgădău, „în momentul de faţă, documentaţia elaborată în vederea Planului de Urbanism Zonal al zonei istorice a municipiului Constanţa este supusă procesului de avizare din partea companiilor deţinătoare de utilităţi, în lumina proiectelor implementate în această perioadă în Peninsulă“. „Ulterior, după includerea în documentaţie a condiţiilor impuse de către aceşti avizatori, documentaţia va face subiectul unei discuţii tehnice cu reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor din România şi apoi al unei dezbateri publice“. Probabil că până la sfârşitul acestui an, noul PUZ al Peninsulei va fi propus Consiliului Local Constanţa spre aprobare“, a explicat Făgădău. Viceprimarul municipiului Constanţa a ţinut să menţioneze că noul Plan de Urbanism al centrului istoric „va cuprinde numai propunerile realiste de mobilare a acestei zone extrem de importante şi va determina linia viitoare de dezvoltare a Peninsulei“. Nu mai puţin important, edilul a precizat şi că, până la intrarea în dezbaterea CLM a noului PUZ, proprietarii de terenuri şi clădiri din centrul istoric care vor să facă modificări trebuie să depună solicitări la primărie. Acestea vor fi ulterior transmise elaboratorului PUZ-ului.
Amintim că acest Plan de Urbanism Zonal este elaborat de SC Expaco SRL, sub coordonarea Mirelei Băncescu, beneficiar fiind Primăria Constanţa. El reprezintă o reactualizare a PUZ-ului din 2003, elaborat de arhitectul Dorin Ştefan, autorul cunoscutului proiect „Taiwan Tower Tech Tree“.
Totodată, reamintim că între elaboratorul PUZ-ului şi arhitecţii constănţeni există divergenţe de opinie pe marginea acestui plan de urbanism.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii