Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:27 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbare de planuri PUZ-ul Peninsulei nu mai intră în dezbaterea Consiliului Local Constanţa anul acesta

ro

09 Oct, 2013 00:00 2390 Marime text
Planul de Urbanism Zonal (PUZ) al zonei istorice a Constanţei nu va mai ajunge pe masa Consiliului Local Municipal până la finalul acestui an, aşa cum anunţa viceprimarul Decebal Făgădău.

Amintim că administraţia locală intenţiona ca acest PUZ, generator de  tensiuni între municipalitate şi membrii Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) - Filiala Teritorială Dobrogea, să fie dezbătut, în a doua jumătate a acestui an, de consilierii locali constănţeni. Sfârşitul anului se apropie însă cu paşi repezi, iar documentul nu a intrat nici măcar în dezbatere publică, aşa cum prevede legea şi cum solicită arhitecţii constănţeni.

Asta pentru că, potrivit unor surse, PUZ-ul nu va mai fi dezbătut în Consiliul Local anul acesta. Motivul este acela că nu ar exista, până la momentul de faţă, prea multe solicitări de supraetajare, mansardare, extindere şi alte lucrări de acest gen din partea proprietarilor de clădiri şi de terenuri. Asta în contextul în care municipalitatea se aştepta ca, date fiind lucrările de reabilitare a Peninsulei, numărul acestora să crească. Fapt pentru care dezbaterea PUZ-ului este amânată pentru 2014, atunci când, speră administraţia locală, se vor fi strâns mai multe astfel de solicitări.
PUZ-ul despre care vorbim este elaborat de SC Expaco SRL, sub coordonarea Mirelei Băncescu, beneficiar fiind Primăria Constanţa şi reprezintă o reactualizare a PUZ-ului din 2003, elaborat de arhitectul Dorin Ştefan, autorul cunoscutului proiect „Taiwan Tower Tech Tree”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii