Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:49 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se va întâmpla la trei locuri de joacă „Ţara Piticilor“ şi la Gravity Park. Anunţul a fost făcut de RAEDPP Constanţa!

ro

19 Aug, 2017 00:00 4050 Marime text
Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa vrea să execute lucrări de reparaţii generale şi renovare la cele trei parcuri de distracţii „Ţara Piticilor“ din municipiul Constanţa şi la Gravity Park din parcul Tăbăcărie. Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 13.451,06 lei.
 
Potrivit anunţului publicat de RAEDPP Constanţa, lucrările de reparaţii generale şi renovare vor avea loc la cele trei parcuri de distracţii „Ţara Piticilor“ din municipiul Constanţa, situate în parcul Tăbăcărie, aleea Nalbei şi pe bulevardul I.C. Bratianu, dar şi la Gravity Park din parcul Tăbăcărie.
 
Contractul constă în executarea lucrărilor de reparaţii generale şi renovare la „Ţara Piticilor“ din parcul Tăbăcărie:
- vor fi construite patru porţi de minifotbal, cu cadru pentru montarea plaselor;
- vor fi confecţionate şi montate două fileuri pentru ping-pong;
- vor fi montate două tobogane cu scară în zona ovală din centrul parcului;
- vor fi montate plăci de cauciuc la zona ovală din centrul parcului (4 mp);
- vor fi demontate şi remontate dalele din piatră în zona centrală lângă cişmeaua stradală;
- va fi montat un butuc yală la cabina de schimb a sugarilor;
- va fi revopistă cabina de supraveghere;
- va fi etanşat cu silicon geamul termopan al cabinei de supraveghere;
- vor fi sudate elementele desprinse ale gardului împrejmuitor din apropierea porţilor 1, 2 şi 3, aproximativ 12 metri liniari.
 
La „Ţara Piticilor“ de pa aleea Nalbei vor fi montate două amortizoare la jocul tip balansoar; va fi transportat la groapa de gunoi industrial molozul rămas în urma montării panourilor de baschet; se vor încastra cinci stâlpi de protecţie în spatele panoului de baschet şi va fi montată plasă între aceştia; va fi montat cauciuc pe o suprafaţă de 210 mp, amenajată cu elemente de joacă.
 
La „Ţara Piticilor“ de pe bulevardul I.C. Brătianu va fi schimbată yala de la biroul de pază; va fi montat un furtun pe lanţurile care susţin leagănele din dotarea parcului; vor fi montate şase contravântuiri la gardul împrejmuitor al terenului de fotbal; vor fi încastraţi zece stâlpi de protecţie în spatele panourilor de baschet şi va fi montată plasă între aceştia; vor fi sudate barele de protecţie ale gradenelor din dotare.
 
Printre lucrările executate la Gravity Park din parcul Tăbăcăriei se numără: montarea a două lămpi neon duble la corpul administrativ cu instalaţia electrică aferentă; va fi înlocuită o baterie de duş şi o baterie de chiuvetă şi vor fi sudate barele de protecţie ale gradenelor din dotare.
 
Serviciile vor fi prestate in baza unui contract, iar preţul este ferm în lei. Garanţia de bună execuţie este de 10% din valoarea contractului fără TVA şi se va achita integral la casieria RAEDPP. Termenul de finalizare este 30 de zile de la data semnării contractului.
 
Oferta va fi depusa la sediul RAEDPP Constanţa, bulevardul Tomis nr. 101, până la data de 23.08.2017. Ofertantul declarat câştigător va publica, la solicitarea autorităţii contractante, un catalog în SEAP.
 
Autoritatea contractantă va selecta oferta cu preţul cel mai scăzut care respectă cerinţele din anunţul publicitar şi materialele şi cantităţile din antemăsurătoarea publicată pe site-ul RAEDPP. Va fi ofertată valoarea totală a serviciilor. Autoritatea contractantă nu este obligată să accepte ofertele depuse.
 
Citeşte şi:
 
Mămicile din Constanţa au obţinut o primă victorie în „războiul“ locurilor de joacă. Despre ce este vorba
 
Trei locuri de joacă „Ţara Piticilor“, în atenţia RAEDPP Constanţa! (document)
 
O firmă din Moşneni face curăţenie în parcurile de distracţie din Constanţa (document)
 
Anunţ important de la RAEDPP Constanţa! Sunt vizate locurile de joacă „Ţara Piticilor“. Ce intenţionează să facă regia (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii