Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:23 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sapte ani de la disparitia jurnalistului Aurel Ciobanu

ro

25 Mar, 2010 02:45 2517 Marime text
cap_3.jpgZiua de Bunavestire a lui 2003 a fost una dintre cele mai triste pentru presa din Constanţa. Atunci, noaptea, inima lui Aurel Ciobanu a încetat să mai bată.

A murit la numai câteva ore după ce am fost împreună la masa festivă prilejuită de Ziua Poliţiei. Eram la aceeaşi masă, comandantul de atunci al IPJ Constanţa, chestorul Traian Jipa, Marian Alexandru, fostul procuror general al Parchetului Constanţa, parcă şi fostul adjunct al lui Jipa, comisarul-şef Vasile Bălan, actualul comandant al poliţiei Comunitare Constanţa. Pe la ora 07.00, Marian Saragea, ofiţerul de presă al poliţiei constănţene, m-a anunţat că prietenul şi colegul nostru de breaslă nu mai este. Murise pe la ora 04.00.

aurel_ciobanu1.jpgAurel Ciobanu, unul dintre cei mai aprigi reporteri locali, a lucrat la săptămânalul Incomod, la săptămânalul Jurnalul de Constanţa, a fost corespondentul local al cotidianului Jurnalul Naţional şi al postului de televiziune Antena 1. De asemenea, a realizat o serie de emisiuni la posturile locale de televiziune MTC şi Neptun, în ultima parte a vieţii sale fiind reporter special la cotidianul local Replica de Constanţa, care în semn de respect faţă de activitatea sa, îl păstrează şi acum în caseta redacţională.

Dumnezeu să îl odihnească, în pace, acolo unde este.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii