Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Volumul „Planurile și prospectele Cetății Hârșova în arhive străine“ reunește planuri inedite ale cetății de la Dunăre

ro

23 Dec, 2021 14:43 3077 Marime text
La editura Istro-Pontica, Seria Patrimonium a apărut volumul „Planurile și prospectele Cetății Hârșova în arhive străine“, scrisă de Aurel-Daniel Stănică – ICEM Tulcea, Constantin Nicolae – Muzeul ”Carsium” Hârșova și Mihai Anatolii Ciobanu.

Prin efortul celor trei autori Aurel-Daniel Stănică – ICEM Tulcea, Constantin Nicolae – Muzeul ”Carsium” Hârșova, Mihai Anatolii Ciobanu, lucrarea reunește o serie de planuri inedite ale cetății otomane de la Dunăre.

„Asemeni tuturor cetăţilor otomane din Dobrogea, cetatea de la Hărşova a fost prea puțin cunoscută pănă astăzi. În lipsa unor cercetări arheologice, doar câteva documente, şl acestea puse adesea sub semnul intrebării, erau singurele surse care prezentau imaginea unei fortificații puternice. În acest volum prezentăm cateva dintre planurile cetăţii de la Hărşova descoperite recent în arhivele de la Kiev şi Moscova. Acestea sunt deosebit de importante şi vor fi analizate critic în raport cu rezultatele obținute în cercetarea arheologică de până acum şi alte surse documentare pe care le avem la dispoziţie. Planurile descoperite se constituie în surse de cercetare noi, originale, şi permit o mai bună cunoaştere a situației fortificației de la Hărşova în scurgerea secolelor XVIII -XIX“ - se arată în prezentartea volumului. 

 

„Adresăm mulțumiri conducerii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, care a sprijinit necondiţionat acest efort și Editurii MEGA, pentru profesionalism. Volumul a fost publicat în cadrul proiectului cultural co-finațat de A.F.C.N. „Land[Map]. Digitizarea peisajului”. Proiectul a fost implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Asociația Pro Noviodunum și Asociația Eurocentrica“ - au precizat autorii.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii