Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:12 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cât plăteşte Primăria Constanţa pentru fiecare câine maidanez adunat de pe străzile din oraş

ro

12 Apr, 2017 16:01 1964 Marime text
Primăria Constanţa a făcut astăzi public contractul încheiat cu societatea Green Life Recycling pentru Serviciul de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar-veterinare pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din municipiul Constanţa“.

Obiectul contractului îl reprezintă efectuarea de către prestator a următoarelor activităţi: capturare şi transport de pe domeniul public al municipiului Constanţa, inclusiv Staţiunea Mamaia până la adăpostul unde vor fi cazaţi câinii; microcipare; tratamente generale, obligatorii pentru toţi câinii cazaţi (deparazitare internă şi externă, vaccinare antirabică); tratamente specifice, aplicabile pe perioada staţionării în adăpost pentru câinii bolnavi sau răniţi care pot fi trataţi (pentru boli sau alte afecţiuni pe perioada staţionării în adăpost); adăpostire (hrănire şi îngrijire în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică); sterilizarea (inclusiv tratamentele ce implică operaţia propriu-zisă, tratamentele postoperatorii - trei zile mascul, zece zile femelă, respectiv administrarea pe cale injectabilă a medicamentelor antiinflamatorii şi antibiotice, administrarea externă a soluţiilor cicatrizante şi, în ultima fază, înlăturarea aţelor chirurgicale); îndeplinirea procedurilor privind revendicarea, adopţia, adopţia la distanţă (în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare); eutanasierea (numai după parcurgerea celorlalte etape, prin promovarea adopţiei în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare) şi neutralizarea.
 
Valoarea contractului este de 501.600 de lei fără TVA, iar preţurile unitare pentru fiecare operaţiune sunt următoarele:
  • Capturare şi transport – 60 de lei/preţ unitar/câine capturat fără TVA
  • Microcipare – 13 lei/preţ unitar/câine fără TVA
  • Hrană/întreţinere 4 lei/câine/zi lei fără TVA
  • Tratamente obligatorii (deparazitare internă şi extrenă, vaccin antirabic) 35 de lei /preţ unitar/câine fără TVA
  • Tratamente specifice 50 lei/ preţ unitar/câine fără TVA
  • Sterilizare 65 lei preţ unitar/câine fără TVA
  • Eutanasiere 40 lei/ preţ unitar/câine fără TVA
  • Neutralizare 35 lei / preţ unitar/câine fără TVA
Conform contractului se etimează ca într-o lună să se captureze şi să se transporte aproximativ 150 de câini, să fie microcipaţi 150 de câini şi să fie hrăniţi tot 150 de câini cărora să li se asigure şi tratamente obligatorii (deparazitare internă şi extrenă, vaccin antirabic). În contract mai este prevăzută asigurarea tratamentelor specifice pentru 50 de câini pe lună, sperilizarea (pentru câinii care pleacă spre adopţie) aproximativ 75 de animale, eutanasierea a 75 de câini şi neutralizarea tot pentru 75 de câini.

Contractul dintre Primăria Constanţa şi SC Green Life Recycling a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii